Încă una de la senatori! Pușcăriașii-scriitori primesc o reducere de câte 20 de zile a pedepsei

Încă una de la senatori! Pușcăriașii-scriitori primesc o reducere de câte 20 de zile a pedepsei

Comisia juridică a Senatului a modificat marţi OUG 24/2016 stabilind că persoanele private de libertate primesc o reducere a pedepsei de 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie faţă de reducerea de 20 de zile indiferent de numărul cărţilor scrise în închisoare, aşa cum a decis Guvernul, informează Mediafax.

 

„Eu nu spun că pentru o lucrare cu adevărat ştiinţifică se transpiră cu sânge, ceea ce se şi face, dar nici nu pot să cad în extrema ordonanţei să spun: 20 de zile pentru un profesor universitar care a stat cinci zile după gratii şi a scris cinci lucrări. Nu se poate. Este o nedreptate ce face ordonanţa. De aceea facem un compromis. După părerea mea e puţin, dar e părerea mea. Cel puţin 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică", a declarat Ioan Chelaru, membru al Comisiei juridice şi vicepreşedinte PSD al Senatului.

 

Amendamentul a fost adoptat de Comisia pentru drepturile omului pe 21 septembrie şi prevede că pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă sau invenţie realizată se acordă o reducere de 20 de zile, faţă de 20 de zile reducere a pedepsei, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice scrise, aşa cum era stipulat în textul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2016.

 

Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

 

La rândul său, preşedintele Comisiei juridice, liberalul Cătălin Boboc, a spus că nu este de acord ca cineva care munceşte mai mult să primească tot 20 de lei, la fel ca unul care a muncit mai puţin. „Cred că nici în cazul ăsta nu putem să-i uniformizăm pe toţi", a susţinut Boboc.

 

Supus la vot, raportul de aprobare cu amendamentul propus de Comisia pentru drepturile omului a obţinut unanimitatea membrilor prezenţi.

 

(Sursa: HotNews.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
Go to top