PNL cere invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea

PNL cere invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, anunţă că liberalii vor vota pentru invalidarea mandatului de deputat al liderului PSD Liviu Dragnea, precizând că, dacă va fi necesar, PNL va sesiza Curtea Constituţională.

 

Ea spune că există un precedent, când pentru fapte similare pentru care nu fusese emisă o sentinţă judecătorească la acel moment, în 2004 toate partidele au acceptat invalidarea mandatului de senator al persoanei în cauză.

 

„Vom pleda pentru invalidarea mandatului de deputat al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi vom vota în consecinţă. Regulamentul Camerei Deputaţilor este clar şi limpede: mandatele persoanelor condamnate definitiv pentru fraude electorale nu pot fi validate“, scrie Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

 

Ea îşi exprimă speranţa ca toate celelalte partide să se ralieze acestei ”poziţii de bun simţ” şi să voteze împotrivă.

 

„În cazul în care PSD va avea câştig de cauză la vot, luăm în calcul sesizarea Curţii Constituţionale. Nu putem ceda în faţa acestui obicei al PSD de a considera că legile aflate în vigoare sunt, pentru liderii acestui partid, facultative. De altfel, avem un precedent în 2004, când pentru fapte similare pentru care nu fusese emisă o sentinţă judecătorească la acel moment, toate partidele au acceptat invalidarea mandatului de senator al persoanei în cauză”, mai scrie liderul PNL.

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ales deputat de Teleorman, ar putea rămâne în afara Parlamentului, deoarece Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că alegerea unui deputat poate fi invalidată dacă respectivul a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni legate de derularea procesului electoral.

 

„Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral”, se arată în articolul 7, alineatul (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Liviu Dragnea intră sub incidenţa acestui articol, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a condamnat definitiv în aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, pentru fraude comise la referendumul din 2012 de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Conform procurorilor, Liviu Dragnea a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea pe care o reprezenta, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale. Procurorii susţineau că Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea - preşedinte executiv PSD - având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

 

Propunerea comisiei de validare va fi supusă însă dezbaterii şi votului plenului Camerei Deputaţilor, unde PSD, având majoritatea împreună cu ALDE, ar putea vota validarea mandatului lui Liviu Dragnea.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        
Go to top