Duminica, 23 07 2017
Poliţiştii din Dosarul „Rutiera”, răzbunare până la ultimul leu

Poliţiştii din Dosarul „Rutiera”, răzbunare până la ultimul leu

Incompetenţa procurorilor are reverberaţii pe mai multe planuri pentru banul public. Considerându-se nedreptăţiţi de sumele primite pentru cei şapte ani în care au fost judecaţi şi nu au putut lucra, trei dintre agenţii achitaţi în dosarul „Rutiera” au chemat la bară Statul român. Poliţiştii susţin că, ulterior achitării, au primit banii ce li se cuveneau, fără însă ca sumele să conţină dobânzile şi fără să fie actualizate cu rata inflaţiei.

 

Cei şase poliţişti achitaţi pentru fapte de corupţie în dosarul „Rutiera” au primit zeci de mii de lei fiecare pentru perioada în care, în stare de judecată fiind, au fost puşi la dispoziţie şi nu şi-au încasat integral drepturile salariale.

 

71.000 de lei – drepturi salariale către un poliţist

Pentru cei aproape şapte ani, cât a durat procesul şi a fost pus la dispoziţie, Cătălin Harnagea a primit din partea angajatorului, în septembrie 2016, aproape 71.000 de lei drepturi salariale restante. Lui Cristian Ciubotariu i-a fost achitată suma de aproximativ 63.600 de lei diferenţe salariale ca urmare a repunerii în drepturi, iar lui Marius Martin aproximativ 35.400 de lei. „Având în vedere că prin neplata la termen a drepturilor salariale în totalitate, iar plata după opt ani pentru unele sume de bani, moneda naţională suferind o depreciere considerabilă, puterea de cumpărare fiind practic afectată, fiind necesară aducerea la actuala putere de cumpărare, solicităm obligarea pârâtei la plata sumelor aferente ratei de inflaţie pentru fiecare sumă lunară de care am fost privat de la data scadenţei şi până la data plăţii efective, 28 septembrie 2016 ”, susţin poliţiştii în plângerile depuse.

 

Dosarul „Rutiera” a ieşit în evidenţă prin numărul mare de martori audiaţi

 

Şase acuzaţi au fost achitaţi

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au trimis în judecată, în noiembrie 2009, 14 agenţi de la Serviciul Poliţiei Rutiere pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă sau luare de mită. Poliţiştii au fost acuzaţi că ar fi intervenit pe lângă colegi pentru ca amicii, rudele sau cunoştinţele lor să nu fie sancţionate în trafic.

După ani şi ani de judecată, dosarul s-a dovedit un fiasco. Iniţial, Tribunalul a decis, în octombrie 2013, să îi condamne pe toţi cei 14 poliţişti, 11 dintre ei primind pedepse cu executare. Atât procurorii, cât şi inculpaţii au contestat sentinţa şi, pe 22 iulie 2016, Curtea de Apel a decis condamnarea a şapte dintre agenţi la pedepse cu suspendare şi achitarea poliţiştilor altor şase. Doar Marius Melniciuc a fost trimis după gratii, primind şapte luni de închisoare cu executare. Carp a cerut deja în instanţă 200.000 de lei de la Statul român pentru 24 de ore petrecute după gratii în 2009.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Go to top