Dragnea și Grindeanu, invitați la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Președinția: „Nu reprezintă oficial statul român”

Dragnea și Grindeanu, invitați la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Președinția: „Nu reprezintă oficial statul român”

Dragnea și Grindeanu merg la învestirea lui Donald Trump. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a fost invitat şi va participa la ceremonia de învestire a preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, a anunţat, luni, secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, el  menționând că și premierul Sorin Grindeanu a fost invitat să participe la eveniment.

 

Instituția precizează că această regulă a fost reconfirmată explicit și cu ocazia învestirii Președintelui Donald Trump, astfel cum a fost subliniat în invitația trimisă de către Departamentul de Stat, în numele Comitetului Congresional Comun privind Ceremoniile Inaugurale, tuturor misiunilor diplomatice din Washington.

 

„Delegații formate din reprezentanți ai unor instituții sau partide care participă la evenimente organizate în marja ceremoniilor oficiale inaugurale nu reprezintă oficial statul român. România va fi reprezentată, conform practicii amintite, de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii”, a mai tramsmis Administrația Prezidențială.

 

„Am avut în Biroul permanent un memorandum intern cu privire la deplasarea domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, a fost invitat să participe la Washington DC la ceremonia de învestire a celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, şi la evenimentele conexe prilejuite de acest moment. Invitaţia a fost lansată de unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Comitetului de învestire a preşedintelui SUA. Perioada este 17 – 21 ianuarie. Normal că a fost aprobată, în unanimitate, deplasarea domnului preşedinte Liviu Dragnea”, a declarat Ciolacu la finalul şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

 

El a adăugat că Dragnea „o să meargă cu certitudine” la acest eveniment, la care a fost invitat şi premierul Sorin Grindeanu.

 

Invitaţia transmisă preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, este semnată de Elliott Broidy, vicepreşedintele Comitetului de Învestire a celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump.

 

Președinția: Delegațiile unor partide nu reprezintă oficial statul român

Administrația Prezidențială a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, că delegațiile formate din reprezentanți ai unor instituții sau partide care participă la evenimente organizate în marja ceremoniilor oficiale inaugurale nu reprezintă oficial statul român.

 

„În legătură cu informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la participarea la ceremoniile de inaugurare a Președintelui Statelor Unite ale Americii, Administrația Prezidențială face următoarele precizări: Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor președinți, șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe șefii de stat și guvernele lor la evenimentele de învestitură. Nicio delegație străină, cu atât mai puțin șefi de stat sau de guvern, nu este, potrivit acestei cutume, invitată oficial cu această ocazie”, a transmis Administrația Prezidențială.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        
Go to top