Luni, 11 12 2017
Site blocat și tensiune mare cu Afterhills

Site blocat și tensiune mare cu Afterhills

Încă un exemplu de „eficienţă”: festivalul Afterhills, unde este partener Primăria, pare o încropeală. Neverwas, concurentul privat al festivalului organizat în parteneriat cu Primăria Iaşi, are de peste o lună site în care sunt prezentate trupele participante, informaţii despre bilete, datele exacte ale concertelor. Site-ul Afterhills abia a fost deschis: singura imagine este un logo. Asta se întâmplă cu trei luni înaintea unui festival care are buget de 2 milioane de euro. 

 

Încropeală versus seriozitate. Aşa transpare până acum din organizarea celor două festivaluri care vor avea loc în vară la Iaşi. Unul, în care este Primăria partener, nu are anunţată nici o formaţie, cu trei luni înainte de prima ediţie (23-25 iunie). Cel de-al doilea (30 iunie – 2 iulie) are toate formaţiile trecute pe site, se ştiu toate datele concertelor, s-au scos la vânzare bilete.

 

Neverwas are toate detaliile

În cazul festivalului ce va avea loc la Ezăreni, datele abundă. Toate detaliile despre festival sunt pe site de-o lună. Trupe, preţuri, locaţie. Biletele costă 120 de lei şi 150 de lei. A doua variantă de preţ include şi campingul pentru cele trei zile de festival. Locaţia aleasă este o fermă de la Ezăreni, din comuna Miroslava. „Ştiu despre festival, avem parteneriat cu organizatorii. Sunt oameni din instituţie care ţin legătura cu ei”, a spus primarul Dan Niţă. Atracţia celor trei zile este Mando Diao, trupa fenomen a muzicii rock suedeze. „Şi-au început cariera cu influenţe puternice din rhythm and blues, având ca inspiraţie The Beatles, Rolling Stones şi The Kinks. Pe măsură ce şi-au dezvoltat propriul sunet s-au extins în zona de pop and dance, păstrând energia şi atitudinea de rock and roll”, spun organizatorii. A doua trupă aşteptată este Viţa de Vie, formaţia lui Adrian Despot, simbolul rock-ului alternativ din România.

 

Trupa Mando Diao se anunţă drept „vedeta” Neverwas

 

 

Dubiile Afterhills

Pe lângă aparenta lipsă de experienţă a firmei Biberland Victory SRL (BBV Media), există o mulţime de semne de întrebare. A fost pus în discuţie un buget de două milioane de euro pentru Afterhills, suma urmând să fie acoperită din sponsorizări ale partenerilor şi de către organizator, din preţul biletelor. Dar, nu se ştie nimic sigur despre aceste lucruri. Un alt semn de întrebare este legat de o declaraţie a Alinei Cojocaru, purtătoarea de cuvânt a festivalului, din decembrie 2016: „Până la finalul lunii anunţăm primul nume confirmat. Este vorba despre un artist internaţional”. A trecut finalul lunii, au mai trecut încă trei luni şi nu s-a anunţat nimic. Până şi site-ul festivalului este un text pe un fundal, fără nici un alt gen de informaţie. „În curând va merge site-ul. Şi vom avea o conferinţă de presă în care vom anunţa numele trupelor. Am spus în decembrie că anunţăm un nume, apoi a intervenit ceva şi nu am mai făcut anunţul. Dar, festivalul va fi făcut, nu este nici o urmă de îndoială”, a precizat acum Alina Cojocaru. Aceasta spune că bugetul este, într-adevăr, de două milioane de euro, asigurat de sponsori. Parteneriatul cu Primăria constă în terenul pus la dispoziţie la Era, unde vor fi amenajate 3 scene pentru 30 de trupe. O necunoscută rămâne preţul biletelor. „Dacă Neverwas a anunţat totul acum, ţine de strategia lor. Noi avem altă stratregie”, a mai spus Cojocaru.

 

 Site-ul Afterhills (stânga) are o pagină inertă, în timp ce Neverwas „musteşte” de informaţii 

 

Trupele de la Neverwas

Mando Diao.

Viţa de Vie.

Alex Clare: Solist şi scriitor londonez. A crescut ascultând înregistrăzile de jazz ale tatălui său şi a fost atras de blues şi soul. În 2011 i-a apărut primul album, “Lateness of the Hour”, iar single-ul “Too Close” a devenit un hit imens. În 2013 a fost nominalizat la BRIT Awards, la categoria British Single Of The Year.

My Baby: Formaţie olandeză ce exprimă influenţa muzicii spirituale cu sonoritate hipnotică din ritualurile şamanice. Au lansat două albume – “Loves Voodoo” (2013) şi “Shamanaid” (2015), iar în acest an lansează cel de-al treilea: “Prehistoric Rythm”.

OCS: Este una dintre cele mai cunoscute din rock-ul alternativ românesc. Au aproape 20 de ani de existenţă, piesa de forţă fiind “Cine e de vină”.

Wareika: Formaţie din Germania, înfiinţată în anul 2008. Wareika este limbajul lor de sunet, un amestec de elemente techno, house, jazz şi muzică clasică.

The Kriptonite Sparks: Formaţia din România cântă o combinaţie de indie, alternative şi hard rock, cu influenţe din Cream, Black Sabbath şi Pink Floyd.

Plastic Mermaids: Formaţie din Marea Britanie apărută în 2014. În iarna anului 2016 au intrat în studio şi au ieşit doar când au terminat primul lor album, ce va fi lansat în septembrie.

Inner: În urmă cu 10 ani, Cristian Ghiban organiza petreceri cu prietenii. A decis apoi că vrea altceva şi a început o carieră de DJ şi producător de techno şi house.

Pinholes: Este o formaţie de rock alternative din Iaşi, considerată ca fiind grup cu mare potenţial în noul val de muzică underground din România. Pinholes s-au format în 2011, iar albumul de debut, “Zmei”, a apărut în 2013.

Cuibul: Trupă din Chişinău înfiinţată de către muzicianul Igor Dînga, producător muzical pentru Zdob şi Zdub.

Tourette Roulette: Formată în 2014, este considerată una dintre cele mai versatile: în fiecare cântec abordează un gen diferit. Trece de la funk la hip-hop, disco, electro până la blues, trip-hop sau rock’n’roll.

The Wax Road: Rock’n’roll din Republica Moldova. Şi-a lansat albumul de debut pe 1 decembrier 2016, la 3 ani de la înfiinţare.

 

Primăria: „Suntem doar parteneri” 

Municipalitatea şi-a păstrat o marjă de siguranţă dacă ceva iese prost în privinţa Afterhills. „Suntem doar parteneri, nu contribuim financiar. Le asigurăm măsuri de bună organizare, ordine publică, salubrizare, facilitarea accesului, transport public. Artiştii sunt responsabilitatea BBV, nu avem nici o contribuţie“, a explicat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top