Şef în asigurări, dat afară pentru că a bătut un angajat

Şef în asigurări, dat afară pentru că a bătut un angajat

Afaceri de miliarde de lei, cu impact asupra a sute de mii de oameni, păstorite de nişte avocaţi-ageamii. Paul Apostol, şeful Euroins Iaşi, a fost concediat anul trecut după ce ar fi lovit un coleg după o ceartă legată de nişte imprimante. A contestat decizia şi a obţinut anularea ei dintr-un motiv incredibil: angajatorul a scris greşit în acte data concedierii.

 

Un scandal care a avut loc în interiorul filialei din Iaşi a unei mari firme de asigurări a ajuns anul trecut în instanţă.

Va primi salariile din urmă

Astfel, un director de agenţie, Paul Apostol, a dat în judecată angajatorul SC Euroins Romania Asigurare-Reasigurare SA, solicitându-le magistraţilor din cadrul Tribunalului Iaşi să dispună reinstalarea sa în funcţie.

Recent, judecătorii au admis în parte cererea formulată de ieşean. „Instanţa admite în parte contestaţia formulată de contestatorul Apostol Paul, în contradictoriu cu intimata SC Euroins Romania Asigurare-Reasigurare SA. Anulează decizia 180 de pe 7 iulie 2016, emisă de Euroins Romania Asigurare-Reasigurare şi o obligă pe aceasta la reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior. De asemenea, obligă intimata să-i achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, dar şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă. Respinge cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata sumei de 30.000 de lei, cu titlu de daune morale”, au precizat magistraţii ieşeni.

 

„Nu mi s-a spus clar de ce sunt cercetat disciplinar!”

Pe data de 21 iulie 2016, Paul Apostol a decis să acţioneze în judecată firma de asigurare amintită, cerându-le magistraţilor să dispună anularea deciziei de sancţionare disciplinară, reintegrarea sa în funcţia avută anterior şi obligarea societăţii la plata unei despăgubiri. „Prin decizia de pe 7 iulie 2016, societatea (în calitate de angajator) a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă, pe motiv că «s-a reţinut constatarea unor neconformităţi în activitatea angajatului, şi anume comportamentul agresiv şi violent al acestuia faţă de un alt salariat al companiei, în cadrul unui incident ce a avut loc în sediul Agenţiei Iaşi, pe data de 18 iunie 2016, şi semnalat pe data de 21 iunie 2016 de către salariatul G.S., din cadrul Direcţiei Daune»”, a menţionat Paul Apostol. Acesta a adăugat că decizia ar fi fost nulă, deoarece nu a fost făcută o cercetare disciplinară în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei. „Am fost indus în eroare cu privire la obiectul cercetării disciplinare, în sensul că s-a făcut referire la un incident de pe 21 iunie 2016, iar, în momentul audierii mele, am fost întrebat în legătură cu un incident de pe 18 iunie. În aceste condiţii, nu am putut avea reprezentarea asupra cărei presupuse fapte voi fi audiat şi, astfel, nu am putut formula o apărare concretă”, a precizat Apostol, care a adăugat că, în cuprinsul formularului cu întrebări, nu se regăsea descrierea presupusei abateri. Mai mult, acesta a afirmat că decizia este lovită de nulitate absolută deoarece nu i-ar fi fost comunicată personal, pentru că nu a fost indicat termenul în care poate fi contestată acea hotărâre şi că decizia produce efecte începând cu 15 iulie 2015, deşi presupusul incident ar fi avut loc cu aproximativ un an mai târziu.

 

Apostol are motive de bucurie: a revenit în funcţie

 

De unde a pornit totul

Paul Apostol a menţionat că, pe 17 iunie 2016, G.S. a venit la el, pentru a-i cere relocarea a doua imprimante la noul centru de daune din cadrul agenţiei Euroins Iaşi. Apostol i-a dat acestuia imprimanta de la el din birou şi imprimanta din Biroul Daune. Ulterior, el a primit un e-mail de la Departamentul IT, în care era specificată alocarea a două imprimante, din care una era la Departamentul Vânzări. Astfel, Apostol i-a spus lui G.S.că, de fapt, imprimanta pe care o vrea el este a Departamentului Vânzări. Această situaţie l-a iritat pe acesta, care ar fi ridicat tonul la Apostol. „Nu e imprimanta ta personală, şi lucrurile nu vor rămâne aşa cum vrei tu!”, i-ar fi spus G.S. lui Apostol.

 

Lovit în mod repetat

G.S. le-a spus reprezentanţilor companiei că, a doua zi, ar fi fost lovit în mod repetat şi grav de Apostol, depunând la Poliţie plângere în acest sens, în aceeaşi zi. Totuşi, Apostol a menţionat că nu înţelege de ce presupusa victimă a sesizat compania abia trei zile mai târziu cu privire la incident. Mai mult, acesta spune că nici nu s-ar fi întâlnit cu presupusa victimă în acea zi. Reprezentanţii companiei au menţionat că s-au bazat pe filmările firmei de pază, care arătau că G.S. şi Paul Apostol s-ar fi aflat în sediu în acea zi. „Pe 18 iunie 2016, ambele persoane implicate erau la sediul agenţiei din Iaşi, iar situaţia conflictuală dintre cei doi a escaladat şi a culminat cu lovirea salariatului G.S. de către contestator. După aceasta, G.S. a depus plângere la Secţia II de Poliţie Iaşi, împreună cu acte medicale”, menţionează reprezentanţii companiei de asigurare.

 

A revenit la conducere

Instanţa i-a dat dreptate lui Apostol invocând mai multe erori procedurale ale Euroins. Astfel, judecătorul a confirmat că decizia de concediere, redactată de juriştii Euroins, începea cu un an înainte de presupusul incident, adică 15 iulie 2015 în loc de 18 iunie 2016, adică „la o dată la care nu exista vreo abatere disciplinară a salariatului.” Euroins a susţinut că a fost vorba de o eroare materială, dar instanţa a respins această scuză şi i-a dat câştig lui Apostol, fără a mai analiza abaterea disciplinară sancţionată. Nemulţumiţi de decizie, cei de la Euroins au depus apel. Conform legii, imediat după decizia primei instanţe, conestatorul şi-a recăpătat postul şi a primit în cont salariile pentru perioada în care nu a lucrat.

Apostol nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

 

Cei de la Euroins au scăpat de ruşinea de a plăti şi daune, pe deasupra

 

Fără daune morale

La finalul litigiului de muncă, judecătorii au concluzionat că un eventual prejudiciu moral poate fi datorat de către angajator numai în situaţia în care se dovedeşte că suferinţele de ordin moral ale salariatului sunt determinate de conduite ilicite sau abuzive ale angajatorului. „Nu se poate considera că simpla prezenţă a unor suferinţe de acest fel sunt de natură a atrage indubitabil sancţionarea pecuniară a angajatorilor. În cauză, suferinţele de ordin moral ale contestatorului, respectiv panica, angoasa, temerea, cauzate de grijile financiare, sunt specifice tuturor formelor de concediere, inclusiv cea a desfacerii disciplinare, iar faptul că în prezent nu are un loc de muncă nu poate fi imputat intimatei, prin prisma deciziei sale de a pune capăt raportului de muncă”, au încheiat magistraţii.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
Go to top