Marti, 24 10 2017
ȘOCANT! Avocatul Remus Moraru, 10 ani cu executare în afacerea cu terenuri

ȘOCANT! Avocatul Remus Moraru, 10 ani cu executare în afacerea cu terenuri

Sentință fără precedent într-un dosar privind presupuse fraude cu terenuri. Avocatul Remus Moraru a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Apărătorul Ciprian Mitoșeriu a primit și el o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, alte opt persoane primind condamnări. Hotărârea nu este definitivă.

 

Sentința a fost dată, miercuri, de judecătorul Adrian Chiriac de la Curtea de Apel Iași. Cea mai aspră pedeapsă a primit-o avocatul Remus Moraru – 10 ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune în formă continuată, participație improprie la săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani,  fals intelectual  și uz de fals, uz de fals în formă continuată, instigare la mărturie mincinoasă.

„Am fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani pe nedrept, fără probe și fără să aibă în vedere probele administrate de mine. Am fost executat fără a avea un judecător imparțial, soția fiind procuror DNA, iar unchiul lui este suspect într-un dosar la DNA și apărat de un inculpat din dosar. Am să vă trimit pe email și punctul de vedere al apărării. După care să judecați dacă eu, în calitate de avocat, trebuie să fac cercetări dacă un act este fals sau nu.”, a spus Remus Moraru, contactat de REPORTER DE IAȘI.

 

Avocatul Mitoșeriu, pedeapsă cu executare

Avocatul Ciprian Mitoșeriu a primit 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată.

Celor doi apărători instanța le-a interzis să exercite și profesia de avocat.

„Eu știu că sunt nevinovat și nu pot accepta să fiu condamnat pentru o faptă pe care nu am comis-o. Este o condamnare dată pe de o parte pentru fapte care s-au prescris și pe de altă parte pentru fapte care nu au fost comise. Mai mult, decizia a fost dată de un judecător absolut incompatibil să judece dosarul, soția dumnealui fiind procuror DNA. Voi formula apel”, a precizat avocatul Ciprian Mitoșeriu.

 

Avocatul Mitoșeriu spune că a fost condamnat pentru o faptă pe care nu a comis-o

 

Alți opt inculpați condamnați

Potrivit unor surse judiciare, avocatul l-ar reprezenta pe unchiul judecătorului, care ar fi cercetat în dosarul 168/p/2015  al DNA Iași. Informațiile  nu au fost confirmate însă de apărătorul Ciprian Mitoșeriu.

Aceleași aspecte au fost întărite însă și de avocatul Marius Striblea, care l-a apărat pe Costică Chirilă, condamnat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

„În contextul celorlalte condamnări, ar părea o soluție foarte bună. În realitate, răspunderea penală nu poate fi antrenată dacă a intervenit deja prescripția acesteia (ca în cazul de față). Acest lucru este un mare abuz, un lucru de neconceput în spațiul UE. Oricum, doar într-un stat bananier, într-un dosar instrumentat de DNA Iași, te poate judeca un ins ce are soția procuror la DNA Iași, al cărui unchi (fratele tatălui) este cercetat ca suspect de către DNA Iași și care unchi îl are drept avocat pe un inculpat din dosar (dl. avocat Ciprian Mitoșeriu). Acest judecător a fost recuzat de mai multe părți si, de asemenea, s-a cerut strămutarea dosarului la ICCJ. Pe de altă parte, în dosar există multe încălcări de norme legale imperative, prevăzute cu nulitatea absolută", a declarat avocatul Marius Striblea, decanul Baroului Iași.

 

Condamnări au primit în același dosar și Ciprian Chirilă - 9 ani și 8 luni de închisoare,  Manuel Gică Ifteni - 9 ani și Elena Popa, inspector in cadrul Biroului de Cadastru al Primariei Iași la data faptelor, 5 ani de închisoare. La pedepse cu suspendare au fost condamnați Eugen Bartic - 3 ani, Ghiorghi Ifteni – 2 ani și 6 luni,  Maria Ostafi - 1 an și 6 luni, Robert  Girondano Zmeu- 9 luni. O parte dintre infracțiunile pentru care inculpații  au fost trimiși în judecată s-au prescris.

 

Pentru o a 11-a persoană a fost încetat procesul penal ca urmare a decesului.

De asemenea, firma S.C. EURO MAN & CIP S.R.L. Iași a fost condamnată la 50.000 de lei amendă pentru spălare de bani și i-a fost suspendată activitatea timp de un an.

Instanța a dispus și confiscarea de la inculpați a unor mașini, terenuri și sute de mii de euro și a menținut sechestrul asigurător pe alte bunuri.

Sentința Curții de Apel Iași nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel.

Magistratul care a pronunțat sentința nu a putut fi contactat pentru a-și spune punctul de vedere în legătură cu acuzațiile care i se aduc.

 

Remus Moraru, surprins total de decizia judecătorilor

 

Fapte de acum 10 ani

Inculpații din dosar au fost trimiși în judecată, în 2012 de DNA Iași, care i-a acuzat că ar fi obținut sau ar fi intenționat să obțină cu acte false șase terenuri de peste 1,7 milioane de euro aflate in domeniul privat al Consiliilor Locale Iași și Miroslava, precum și al Romsilva, „pe care le-au traficat în interes propriu sau le-au transferat în proprietatea altor persoane în scopul de a ascunde proveniența ilicită a acestora”.

 

Faptele ar fi fost comise în perioada 2006-2009

„Demersurile acestora au fost finalizate ori au rămas în faza tentativei, prin inducerea în eroare și menținerea în eroare a membrilor co­misiilor de fond funciar, a ma­gistraților investiti cu judecarea cau­zelor civile deduse judecătii și/sau a reprezentanților Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, ce au soluționat cererile de intabulare a dreptului de proprietate, formulate cu privire la drepturile de proprietate ale unora dintre membrii asocierii infrac­ționale, asupra terenurilor în cauză”, precizau procurorii anticoruție.

 

Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

ajofm

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Go to top