Luni, 22 10 2018
Cel mai urât turn neterminat din Iași a împlinit 15 ani

Cel mai urât turn neterminat din Iași a împlinit 15 ani

A trecut un amar de ani, dar încă mai au de investit 40% din valoarea totală a clădirii. N-au autorizație, dar speră să termine la anul clădirea și își fac calcule să închirieze pentru cabinete de avocați. Mihai Radu n-are bani dar speră să facă rost. Și frații Panaite se chinuie de șapte ani să termine o clădire de 1.350 mp, lângă Palas, dar spun că mai au de lucrat două luni. Haosul urbanistic din perioada sălbatică a tranziției continuă.

 

Iașul poate intra din nou în Cartea Recordurilor. La 14 ani de la prima piatră de temelie, un turn din Iași se află încă în construcție. Un alt turn situat lângă Palas, considerat a fi o mină de aur, se află abandonat de mai bine de 5 ani de către proprietarii de la Agroindustriala Bucium. Cele două turnuri, construite în zona A a Iaşului, vor fi finalizate anul viitor, respectiv în această toamnă, şi vor avea funcţiuni surprinzătoare.

 

Destinație necunoscută

Iaşul deţine câteva turnuri de beton şi sticlă ce nu au fost nici acum finalizate, deşi au fost începute în urmă cu un deceniu şi ceva, devansând, la triplu chiar, termenul de finalizare a Casei Poporului. Criza economică de acum 9 ani, ce s-a abătut şi asupra Iaşului, a transformat panglica de inaugurare în fundă de păstrare. O astfel de clădire este şi turnul Radu din Târgu Cucu, aşa cum îl ştiu ieşenii, după numele proprietarului. „Clădirea îşi va păstra funcţiunea ei iniţială, cea de birouri, cabinete medicale sau de avocatură. Îi voi da drumul în cursul anului viitor, pentru că am trecut printr-o perioadă mai grea cu investiţiile, cauză din care au stagnat şi lucrările”, a spus Mihai Radu, proprietarul turnului.

 

Turnul lui Mihai Radu, făcut după un proiect incert, lipit de altă clădire și fără parcare. Singurele venituri le aduc mashurile uriașe, cu vizibilitate bună

 

Parcare lângă Sinagogă

În ce priveşte istoricele probleme pe care omul de afaceri le-a avut cu Primăria, încă de la piatra de fundaţie, acestea par a se fi armonizat cu timpul şi măsurile administrative. „Între timp am prevăzut şi locuri de parcare în autorizaţie. Acolo o să fie o variantă de extindere a parcării pe un nivel, aprobată şi de Comisia de Circulaţie, pentru că permite cota de teren natural pe o intrare situată spre Sinagogă”, a declarat proprietarul. Turnul nu este gândit să aibă o anumită capacitate de ocupare, drept dovadă, pe parcursul cererilor de închiriere, palierele vor putea suferi recompartimentări.

 

Între cele două clădiri din Tg. Cucu sunt fix 1,20 m. Nici geamul nu-l poți deschide. Ambii constructori, care s-au judecat ani de zile, n-aveau actele în regulă

 

Turnul avocaţilor din Târgu Cucu

Până ce turnul nu va fi finalizat la cheie, proprietarul susţine că nu va contracta niciun spaţiu, din respect faţă de cerinţele finale ale clientului. „Aşa, discuţii de principiu sunt câteva. Adică există cereri din piaţă, mai ales că în zonă este şi Palatul de Justiţie pentru cabinete de avocatură, dar încă nu am ieşit cu o ofertă. În acest moment aştept o refinanţare a creditului pentru că am trecut printr-o perioadă mai grea cu creditul care a fost contractat”, a menţionat Mihai Radu.
Omul de afaceri susţine că turnul din Târgu Cucu mai are de suportat un procent de 40% din lucrări până va putea fi scos pe piaţă. Cea mai mare parte a lucrărilor sunt finisajele interioare, care sunt şi cele mai scumpe. Clădirea aparţine SC Radu SRL, la care sunt acţionari Mihai Radu împreună cu fratele şi cumnata sa, şi a înghiţit până acum mai bine de 2 milioane de euro.

 

O investiţie poleită în procese

Atât turnul Radu cât şi actualul Hotel Indiana au fost începute în urmă cu 14 ani, fără a se respecta nicio normă urbanistică. Între cei doi dezvoltatori, Mihai Radu şi Marian Creţu, existând nenumărate altercaţii, reclamaţii şi acţiuni în instanţă, una din cauze fiind aceea că distanţa dintre cele două clădiri este de 1,72 metri, geamurile hotelului deshizându-se practic direct în geamurile de la băile turnului lui Mihai Radu.
În anul 2004, Mihai Radu a obţinut o hotărâre judecătorească prin care patronul de la Indiana era obligat să sisteze lucrările de construire, lucru care nu s-a întâmplat. Ca o măsură extremă, s-a pus chiar problema unei integrări unitare a ambelor clădiri în peisagistica zonei. Clădirea era prognozată a se inaugura în anul 2008.

Clădirea fraților Panaite s-a chinuit să iasă la lumină, în cea mai vânată zonă a Iașului

 

Mina de aur abandonată în spatele Palas-ului

Un alt turn de sticlă, ce nu a apucat să fie finalizat nici până acum este cel al patronilor de la Agroindustriala Bucium. Undeva, în zona străzii Sf. Lazăr, chiar în spatele complexului Palas, fraţii Panaite au început să ridice în anul 2010 un turn de sticlă care să se încadreze în specificul Wall-Street-ului bahluian. Clădirea, în suprafaţă de 1.350 metri pătraţi, nu este nici acum finalizată, aceasta având mai multe reveniri în Comisia de Urbanism şi mai multe somaţii de a intra în legalitate. Reprezentanţii Agroindustrialei Bucium  susţin că în acest moment nu pot închiria niciun metru pătrat de spaţiu deoarece mai sunt 2 luni de făcut amenajări interioare. 

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top