fbpx
 
Starea de sănătate a Regelui Mihai este fragilă, dar echilibrată. Anunțul de ultimă oră al Casei Regale

Starea de sănătate a Regelui Mihai este fragilă, dar echilibrată. Anunțul de ultimă oră al Casei Regale


Regele Mihai este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată, şi are o stare de spirit bună, a transmis, joi, Casa Regală, precizând că principesa Elena încheie astăzi o vizită de câteva zile în Elveţia, unde a stat alături de Regele Mihai, la reşedinţa privată.

 

Potrivit Casei Regale, Regele Mihai „continuă să stea zilnic sub o atentă supraveghere a medicilor, a unui personal medical de diverse specialităţi, precum şi în prezenţa unor devotaţi membri ai personalului Casei Majestăţii Sale, detaşaţi în Elveţia". De asemenea, la reşedinţa privată continuă să fie zilnic două maici ortodoxe, detaşate de Biserica Ortodoxă Română.

 

„Regele este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată. Majestatea Sa este într-o stare de spirit bună", adaugă Casa Regală într-un mesaj publicat joi dimineaţă pe Facebook.

 

Regele Mihai I - ultimul monarh din ţările Europei de Est, care în 25 octombrie 2016 a împlinit 95 de ani - s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.

 

(Sursa: romaniatv.net)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30