Vineri, 15 12 2017
Adomniţei: partaj cu soţia taman înainte de proces

Adomniţei: partaj cu soţia taman înainte de proces

Unde lucrează fostul lider al PNL Iaşi: director de dezvoltare la policlinica din Suceava. Cristian Adomniţei pare să fi luat exemplul lui Relu Fenechiu. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi-a împărţit bunurile cu soţia în timpul căsătoriei. O posibilă explicaţie ar putea fi faptul că Adomniţei este vizat de un dosar de despăgubiri în care ar putea fi scos bun de plată.

 

Un apartament, un garaj şi un autoturism au împărţit recent soţii Sabina şi Cristian Adomniţei. Datele apar în cea mai recentă declaraţie de avere completată, în iunie 2017, de soţia fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. Aceasta este magistrat în cadrul Judecătoriei Iaşi şi se află în prezent în concediu de creştere a copilului.

 

A rămas cu ce avea ca burlac

Astfel, în urma partajului din timpul căsătoriei dintre cei doi soţi, o procedură rară, dar legală, pe numele Sabinei Adomniţei a rămas un apartament de 67,55 metri pătraţi la Exclusive Residence în Copou, cumpărat în 2014, iar pe cel al lui Cristian Adomniţei un garaj de 18 mp, achiziţionat în 2009. De asemenea, un Land Rover a rămas la unul dintre soţi, fără a se menţiona cui i-a revenit. În declaraţia depusă de judecătoare în 2016 toate aceste bunuri figurau ca proprietate comună, în „devălmăşie”.

Pe lângă acestea, Cristian Adomniţei mai deţine nişte bunuri pe care le deţine integral şi care au fost cumpărate înainte de a se căsători cu Sabina: un apartament de 99,67 metri pătraţi în CUG, un teren în Bucium şi o Honda. Imobilul cu patru camere decomandate, a fost scos la vânzare, anul trecut, cu 85.000 de euro. Între timp, fostul preşedinte CJ a mai lăsat la preţ, proprietatea fiind acum pe piaţă la preţul de 76.000 de euro.

 

Sabina şi Cristian Adomniţei au stabilit clar ce şi cum cu averea. Ea a luat perla coroanei: apartamentul din cartierul de lux

 

Fiica are bijuterii de 1.000 de euro

Potrivit declaraţiei de avere, Sabina Adomniţei deţine bijuterii de 24.000 de euro, iar fiica sa, în valoare de 1.000 de euro. De asemenea, soţul are 41.481 lei, 1.000 de euro şi 1.700 de dolari în conturi, iar în alte două depozite bancare deţine 38.149 de lei.

Tot Cristian Adomniţei figurează că a acordat un împrumut în nume personal de 375.230 de lei societăţii Centrul Medical Bucovina SRL, la care deţine 30% din părţile sociale. El are, însă, un credit de 10.700 de lei scadent în acest an, iar altul de 20.000 de lei contractat în 2017 şi scadent în 2020.

 

Vremurile de altădată au apus

Când vine vorba de „cadouri, servicii sau avantaje primite”, Sabina Adomniţei a trecut în declaraţia de avere 63.800 de lei şi 13.500 de euro primiţi ca dar la botezul fiului, 9.000 de lei primiţi de la tatăl ei şi 1.430 de lei decontările de transport ale soţului. În 2015, fostul liberal declara că darurile primite la botezul fiicei sale s-au ridicat la 49.800 de euro şi 181.200 de lei.

Veniturile realizate anul trecut de magistrat au fost în total de 63.556 de lei, în timp ce Cristian Adomniţei a obţinut 24.874 de lei ca director de dezvoltare la SC Centrul Medical Bucovina SRL şi 60.000 de lei din dividentele de la aceeaşi firmă, iar alţi 2.621 lei ca inginer SC Policlinica CMB SRL. Prima societate reprezintă asocierea cu Arcadia Iaşi în vederea exploatării activităţii unei policlinici în Suceava, iar a doua se ocupă cu acelaşi lucru, fără implicarea firmei din Iaşi.

 

De ce şi-au împărţit bunurile?

Când vine vorba despre motivele pentru care soţii Adomniţei s-au hotărât să-şi împartă bunurile la notar acestea nu sunt foarte clare mai ales că Adomniţei nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere.

O posibilă explicaţie ar putea fi şi faptul că fostul preşedinte CJ este vizat de un dosar în care ar putea fi bun de plată. Împreună cu Răzvan Timofciuc, consilier local PNL, a fost dat în judecată pentru a returna aproximativ 34.000 de lei din bugetul judeţului. Reclamant în procesul aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi este tocmai Consiliul Judeţean. Suma ar fi fost alocată pentru editarea a 3.000 de exemplare dintr-un Raport de activitate al Consiliului Judeţean Iaşi, dar inspectorii Curţii de conturi nu au găsit documentele. Primul termen al procesului va fi pe 15 septembrie.

 

S-a inspirat „maestrul” de la „învățăcel”?

 

Şi Fenechiu este în partaj cu soţia

Fostul coleg de partid al lui Adomniţei, Relu Fenechiu, îşi împarte şi el bunurile cu soţia. După ce fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat la 5 ani de închisoare în Dosarul „Transformatorul” şi a fost demarată executarea silită a acestuia pentru recuperarea unui prejudiciu de 5,7 milioane de lei, soţia sa a cerut, în decembrie 2014, partajarea bunurilor. Mariana Fenechiu a invocat faptul că deţine bunuri dobândite în timpul mariajului şi a cerut instanţei să le împartă înainte ca acestea să fie scoase la vânzare.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top