Miercuri, 22 11 2017
Test-fulger cu membrii CA: cu ce se mănâncă Aeroportul?

Test-fulger cu membrii CA: cu ce se mănâncă Aeroportul?

Având în vedere politizarea extremă a unui obiectiv strategic al Iașului, REPORTER a pus întrebări de specialitate celor pe care partidele i-au împins la masa cu bucate. Majoritatea celor intervievați au spus că nu trebuie să fii expert ca să fii în Consiliul de Administrație al Aeroportulu. Întrebările se refereau la securitatea aeroportuară, fiind cunoștințe de bază pentru cineva care trebuie să ia decizii importante pentru dezvoltarea aerogării. Mitică Rebegea: „Eu sunt în aviație din ’78 și voi îmi dați teste?” Previzibil, toți spun că sunt buni în management, adică sunt buni „să conducă”.

 

În perioada 12-15 septembrie, cei 16 candidați pentru cele șase locuri în Consiliul de Administrație al Aeroportului Iași vor susține proba interviului.

 

În dosarele depuse de candidați, aceștia au prezentat modul în care văd dezvoltarea aeroportului ieșean și au trecut gradul de competență pentru fiecare dintre cele 22 de criterii de evaluare. Candidaţii trebuie să aibă experienţă de cel puţin cinci ani în domeniul de activitate, cunoştinţe despre activităţile aeroportuare, despre modele de afaceri pentru creşterea cotei de piaţă, elaborarea de strategii pentru dezvoltarea activităţii aeroportuare, experienţă în elaborarea/dezvoltarea de strategii corporative, cunoştinţe solide privind bunele practici de guvernanţă corporativă şi abilităţi şi experienţă managerială.

 

Unii dintre candidaţi nu au nicio legătură cu activităţile aeroportuare sau experienţă managerială, urmând, teoretic, să nu primească niciun punct la câteva criterii.

 

Pe orice aeroport din lume, securitatea pasagerilor este preocuparea nr. 1. Numai la Iași, viitorii membri CA spun că nu e interesant

 

Două întrebări pentru candidați

Fiind vorba, în principal, despre activitate aeroportuară, pentru a vedea gradul de competență al candidaților, REPORTER DE IAȘI a încercat să adreseze două întrebări din acest domeniu de activitate.

Cele două întrebări sunt:

  1. Din punct de vedere al sistemului de management al siguranței, care sunt responsabiltățile chie ecare trebuie asigurate pe un aeroport și ce incompatibilități între ele trebuie evitate?“
  2. În condițiile în care există agenți de pază ai SPJPP (Serviciul Public Județean de Pază și Protecție) și agenți de control ai SRI, de ce mai este necesar și un serviciu de securitate aeroportuară?

Unii candidați au evitat să răspundă la aceste întrebări, iar alții au dat răspunsuri total eronate.

Au fost și candidați, pe care în ciuda încercărilor repetate, nu i-am putut contacta.

Alexandru Anghel, director în exercițiu, a știut să răspundă

 

Anghel, cel mai aproape de răspunsurile corecte

Actualul director al Aeroportului Iași, Alexandru Anghel, a fost singurul dintre cei care au răspuns la întrebări care a fost cel mai aproape de răspunsurile corecte.

  1. În mod normal, trebuie asigurat un manager responsabil, un manager operațional, un manager pe mentenanță și un manager de siguranță. Trebuie de asemenea conformarea cu «complaints monitoring». Cel din urmă nu trebuie să fie pe aceiași linie cu operaționalul și cu managerul de siguranță.
  2. Fiecare instituție de pe aeroport are un consemn al postului. SRI verifică din punct de vedere al actelor de terorism. Serviciul Public Județean de Pază asigură paza perimetrală și suplinește o parte dintre serviciile aeroportului. Securitatea aeroportuară verificară datele legate de persoană. Corespondența dintre persoană și «boarding pass».

Mitică Rebegea nu se complică, n-are nevoie să știe

 

Rebegea: „Voi îmi dați teste?!”

Fostul comandant al Aeroportului Iași, Mitică Rebegea, s-a arătat extrem de deranjat de întrebările puse de REPORTER DE IAȘI.

  1. La întrebarea aceasta vă răspunde șeful SMS de la aeroport. Este singurul care este de specialitate și stăpânește acest domeniu. Membrul unui Consiliu de Administrație nu prea are tangență cu acest domeniu.
  2. Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO), la care noi am aderat de pe vremea lui Ceaușescu, poate să vă spună de ce mai este nevoie de securitate aeroportuară.

„Eu lucrez în aviație din 1978 și voi îmi dați teste?! Puneți întrebări prostești!”, a răbufnit Mitică Rebegea.

Iordan Vintilă știe că „pe aeroport nu are acces oricine”

 

Iordan Vintilă: „Nu-mi dau seama”

Fostul consilier judeţean și fost director CFR Călători Iaşi, Iordan Vintilă, a știut doar răspunsul la cea de-a doua întrebare.

  1. Ca măsuri de siguranță, trebuie protejată pista. Aici intră acostamentele care sunt deja implementate. De asemenea, împrejmuiri. Sunt mai multe… Incompatibilități? Nu-mi dau seama! E un cumul de măsuri ce pot fi luate. De ce sunt incompatibile?!
  2. Sunt niște normative ce trebuie îndeplinite și acestea prevăd sistemul de siguranță aeroportuară. Sistemele se referă la controlul accesului pasagerilor la aeronavă și nu la securitatea aeroportului, de care se ocupă celelalte. Pe aeroport nu poate avea acces oricine.

 

Sorin Zaharia a răspuns metodic, luând testul în serios

 

Sorin Zaharia

Profesorul universitar la Universitatea Politehnică București, Facultatea de Inginerie Aeronautică, Sorin Eugen Zaharia, a făcut apel la mai multe normative, fără a da răspunsurile exacte.

  1. Răspunsul este foarte amplu. Este o anexă ICAO întreagă pentru aceste aspecte. Anexa 19. Sunt o grămadă de lucruri care trebuie făcute și verificate. Pe scurt, când vorbim de infrastructură aeroportuară, trebuie corelate prevederile din Anexa 19 ICAO, de manualele și instrucțiunile anexe, de prevederile Regulamentului 139, care conține niște corecții la Anexa 14 ICAO.
  2. La această întrebare trebuie să răspundă cei care se ocupă de securitate. Problema securității este foarte complicată. Presupune securitatea zonelor de acces, securitatea pasagerilor și a bagajelor. Nu am acces la informațiile serviciilor respective. Eu pot spune ce am făcut eu.

Cosmin Coman, răspuns complex, dar nu la subiect

 

Cosmin Coman: „Eu am pregătire economică”

Deși a admis că ar trebui să aibă cunoștințe din domeniul activității aeroportuare, fostul director în Primăria Iași Cosmin Coman a evitat să răspundă la întrebări.

„Probabil considerați că membrii Consiliului de Administrație trebuie să știe și lucruri operaționale legate de aeroport. Fără îndoială că așa este. Sunt oameni în schema aeroportului care se ocupă de aceste subiecte și știu să răspundă la aceste întrebări. Eu cred că membrii CA trebuie să știe lucrurile de bază în ceea ce privește operarea unui aeroport. În CA trebuie să fie oameni care să știe execuție de zi, dar și oameni care să știe ce înseamnă management și să conducă o unitate. Legea prevede, așa cum este cazul meu, ca un membru să aibă pregătire economică. Altul trebuie să aibă pregătire juridică. Înseamnă că legiuitorul a considerat, pe bună dreptate, că nu toți membrii CA trebuie să aibă pregătire în activitatea aeroportuară”, e explicat Cosmin Coman

Raluca Filip a spus că răspunde doar la interviul oficial

 

Raluca Filip: „Nu vă răspund”

Nici fosta şefă a departamentului Marketing de la Aeroport, Raluca Filip, nu a dorit să răspundă la întrebări.

„Nu răspund la astfel de întrebări înaintea interviului dat în fața comisiei. De-abia după ce trec de acel interviu, dacă mai este cazul, pot să vă răspund. Sunt niște întrebări specifice și nu doresc să intru în detalii. Răspunsurile i-ar putea influența pe ceilalți candidați. Eu mi-am publicat raportul scris și oricine îl poate consulta”.

 

Gheorghe Carp: „Alo… nu vă aud!“

Șeful ROMATSA Iași, Gheorghe Carp, a rămas brusc fără semnal la telefon după ce i-am adresat întrebările.

„Alo, alo… Nu vă mai aud! Cred că nu am semnal…“, a spus Gheorghe Carp.

După ce a închis telefonul, nu a mai putut fi contactat timp de mai multe zile.

 

 

Răspunsurile corecte

Iată și ce răspunsuri ar fi trebuit să primim la cele două întrebări:

  1. Responsabilități-cheie sunt Manager Responsabil (MR), Manager de Siguranță (MS), Manager Operațional (MO), Manager de Mentenanță și Responsabil cu Monitorizarea Conformării (RMC). MS nu poate fi MO sau MM (deoarece coordonează activitățile de control asupra activității operaționale și a celei de mentenanță. RMC nu poate fi MS și, prin extensie, nici MO sau MM, deoarece desfășoară activități de monitorizare asupra tuturor activităților, inclusiv a celor specifice SMS). La aeroporturi cu structură organizațională redusă se acceptă ignorarea unora dintre incompatibilități, dar cu impunerea unor anumite condiționări.

 

  1. Cele trei entități asigură funcții distincte la aeroport. Agenții SPJPP asigură paza și protecție asupra obiectivelor. Agenții SRI asigură controlul accesului în zona cu restricții de securitate (ZSAR) și activități/intervenții pentru combaterea actelor de terrorism. Agenții SSA asigură supraveghere și inspecție (atât în zona publică, cât și în cea cu acces restricționat), precum și investigare, în caz de incident de securitate. Între securitate și siguranță există diferența că prima are legătură cu înlăturarea riscurilor privitoare la intruziuni umane neautorizate, care au scop terorist,deturnare, etc, iar siguranța are legătură cu sistemele integritatea aeronavelor, tehnic, proceduri la sol, rulare, parcare, alimentare, Pompieri, manevre în jurul aeronavei,etc.

 

Și liberalii ieșeni cer audieri transmise online

REPORTER DE IAȘI a solicitat săptămâna trecută transmiterea live a interviurilor pentru ocuparea posturilor din Consiliul de Administrație de la Aeroport.

Liderul de grup al consilierilor județeni Iași, Romeo Vatră, a aderat la solicitarea REPORTER DE IAȘI. „Vrem ca procesele concursului pentru ocuparea pozițiilor de membri în CA la RA Aeroportul Iași să se organizeze în condiții de maximă transparență! De aceea, vom solicita ca interviurile cu candidații, unde intervine foarte mult arbitrariul, să fie filmate live și transmise pe internet! Totodată, consilierii județeni ai PNL Iași solicită să fie prezenți fizic la etapa de interviu, să asiste pentru a se asigura că totul se desfășoară în condiții de legalitate și transparență”, a spus Romeo Vatră.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Go to top