fbpx
 
Testul CTP: 50.000 de oameni în 7.000 de locuri

Testul CTP: 50.000 de oameni în 7.000 de locuri


Planurile Primăriei sunt ambițioase: stații de transbordare, trasee mai scurte, abonament unic. Cheia e timpul de așteptare în stații, însă flota CTP trebuie dublată sau chiar triplată. Chiar să vrea, oamenii din Ciurea-Miroslava tot n-ar avea loc în tramvaie și autobuze, la 7 dimineața. La fel, în Păcurari și Bucium. Suplimentarea cu 88 de autobuze noi, din 2018, nu e suficientă. E nevoie de transport metropolitan integrat, dar șefii CJ nu stau la aceeași masă cu Mihai Chirica.

 

Cozile nesfârșite de la orele de vârf – 7.00-8.30 respectiv 16.00-18.00 – au o explicație simplă: pur și simplu capacitatea de transport a CTP este mult subdimensionată.

Studiu de caz: toți oamenii din Ciurea, CUG, Nicolina, Poitiers care vor să ajungă în Centru sau în Copou au la dispoziție, între orele 7 și 8 dimineața, mijloace de transport ce, însumat, au o capacitate maximă de 7.000 de persoane. Ca idee, asta înseamnă 2.333 de familii (doi adulți și un copil), adică echivalentul a 53 de blocuri cu 10 etaje. Or, de o parte și de alta a bulevardului și dacă punem la socoteală și Ciurea și Miroslava, vorbim de o populație de aproximativ 60 - 70.000 de oameni. Cât două orașe Pașcani.

Concluzie: 7.000 de oameni merg cu CTP, iar alte câteva mii folosesc mașinile personale având ca rezultat traficul infernal din fiecare dimineață. „Trasee mai scurte, abonamentul unic, atractiv ca preț, dar și stații de transbordare ar fi trei soluții”, a declarat viceprimarul Radu Botez.

 

720 persoane/oră pe ruta 42

Planul de transport al CTP prevede șase trasee de autobuz care pleacă din Ciurea sau din CUG I (de la Selgros). Spre exemplu, ruta 42 (CUG I – T. Vladimirescu - Independenței – Copou) are, între orele 7 și 8 dimineața 11 autobuze (5 care circulă în mod normal pe această rută + alte 3 ranforsări, adică suplimentări pentru orele de vârf + alte 3 noile curse speciale pentru elevi).

În statistica CTP, traseul CUG I – Copou este parcurs de un autobuz în 80 de minute. Asta înseamnă că la fiecare 7 minute și 27 de secunde, câte un autobuz pleacă spre Copou. În 60 de minute, adică între 7 și 8 dimineața, pleacă 8 autobuze spre Copou, cu o capacitate totală de 720 de persoane.

 

Podu Roș la 8 dimineața (stânga). Coada nu se oprește aici, continuă mult după Pasaj, până la Belvedere (dreapta)

 

3.500 de persoane în tramvaiul 9
În mod similar, pe celelalte cinci trasee (19, 27, 41, 43 și 44) avem 27 de autobuze care, pe intervalul dintre 7 și 8 dimineața pleacă din Ciurea sau CUG. Împreună și cu cele de pe 42, la o capacitate de 90 de locuri de autobuz, înseamnă că în cele 60 de minute acestea pot lua 3.150 de călători.

La tramvai e încă și mai simplu calculul. Traseul 9 (Tehnopolis – Copou) este străbătut de un tramvai, potrivit oficialilor CTP, în 72 de minute. Între 7 și 8 dimineața, pe această rută sunt 14 tramvaie care pleacă de la capăt. La o capacitate de 250 de persoane, aceste vagoane iau aproximativ 3.500 de persoane.

 

„Invazia” din fiecare dimineață

Cumulat, autobuzele și tramvaiele CTP pot încărca în fiecare dimineață, între orele 7 și 8, aproximativ 7.000 de persoane.

Dar aceste rute nu sunt folosite doar de cei care locuiesc în CUG, Nicolina sau pe bulevardul Poitiers. „Oficial, noi avem înregistrați 14.000 de locuitori. În fiecare dimineață, cu autobuzul sau cu mașinile personale, cel puțin 5.000 fac naveta la Iași”, a declarat Elena Toma, viceprimarul din Ciurea.

La traficul local se adaugă și cel din localitățile limitrofe. „Sunt oameni care vin din Mogoșești, Grajduri, Scânteia. Pe traseu mai e și cartierul Vișoianu, mai sunt și cei care vin din Miroslava pe Șoseaua de Centură. Este foarte aglomerat. De la noi de la Primărie până în Podu Roș o mașină face, la orele de vârf, pe puțin 40 de minute”, a adăugat viceprimarul.

 

Miroslava: dublu decât în acte

La acest val de migrație, în fiecare dimineață se alătură cei care vin cu mașinile personale din Miroslava pe la coada iazului Ezăreni, pe la lacul CUG II, cei care coboară pe aleea Tudor Neculai sau pe la Belvedere. Toate aceste străduțe se descarcă în CUG – Nicolina.

Pe site-ul oficial al Primăriei Miroslava, populația oficială a comunei este de 12.150 de locuitori. „Am vorbit cu cei de la Miroslava și, luând în calcul unitățile locative, populația reală e, de fapt, de 25.000 de persoane. Și asta deoarece mulți nu și-au făcut încă mutația, din diferite motive. Dar asta înseamnă că, în fiecare dimineață, presiunea pe căile de intrare în Iași e uriașă”, a afirmat Marius Dangă, consilier județean PNL. Acesta pledează pentru realizarea unui transport public metropolitan care să cuprindă Iașul și comunele satelit.

 

În același timp, parcarea de la Parcul Expozițional e pustie, deși ar putea fi folosită ca stație de transbordare (stânga), iar în tramvaiul aflat la Capăt CUG nu urcă nimeni (dreapta)

 

Dezbatere pe abonamentul unic

În fața indicatorilor uriași de trafic, autoritățile ar vrea, logic, să ia cât mai mulți ieșeni din mașinile personale și să-i urce în tramvaie și autobuze. O frecvență bună, condiții civilizate de călătorie și un preț accesibil sunt cele trei condiții pentru un transport public modern.
În acest moment, în dezbatere publică, se află ideea înființării unui abonament unic, pe toate liniile, la 75 de lei. Nici reprezentanții Companiei de Transport Public și nici cei ai Primăriei n-au încă un studiu de impact, nu știu cum le va afecta veniturile acest abonament. „Deocamdată este o dezbatere pe acest preț. În primul rând, prețul trebuie să fie atractiv pentru a determina cât mai multe persoane să folosească mijloacele de transport în comun. Va exista o fundamentare făcută din partea companiei în momentul în care vom avea un proiect de hotărâre în Consiliul Local”, a declarat viceprimarul Botez.

 

Traseele vor fi redesenate

Pariul oficialilor e îndrăzneț. Cu un preț bun de 75 de lei, ieșenii ar trebui să cumpere în număr mare acest abonament. Vor călători cu mai multe mijloace de transport până la destinație, fără a mai trebui să aștepte un singur autobuz sau tramvai. „Abonamentul va oferi mobilitate, traseele vor fi mai scurte, cu frecvență mai bună. Călătorii se vor obișnui cu transbordările”, a explicat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al CTP.

După finalizarea perioadei de dezbatere publică, proiectul abonamentului unic de 75 de lei va fi introdus în Consiliul Local și supus votului. „Alte două – trei săptămâni durează tipărirea efectivă a abonamentelor”, a spus Mihai. În paralel, ar urma să fie introdus și biletul unic, valabil 90 de minute. În acest caz, operațiunea mai durează pentru că până la sfârșitul anului vor ajunge în Iași 60 de autobuze noi la care trebuie montate compostoare electronice care să imprime ora călătoriei.

Viceprimarul Radu Botez răspunde de planul de transport, însă ar putea trece și 10 ani pentru o schimbare totală


Transbordare la Tehnopolis

În etapa următoare ar urma să fie instaurate benzi speciale pentru mijloacele de transport. Concomitent, la intrarea în oraș dinspre Ciurea, în triunghiul Centrul Expozițional – Tehnopolis – Capăt 9 ar urma să fie amenajată o parcare gratuită, cu pază, pentru a-i determina pe cei din localitățile vecine (Ciurea, Miroslava, Grajduri) să-și lase aici mașinile și să urce în tramvaiele și autobuzele CTP. „Pe banda cu șina vor circula doar tramvaiele, autobuzele și taxiurile. Totodată, la capătul liniei de tramvai vom face o parcare gratuită. Probabil, cu timpul își vor da seama că cele 40 de minute cu mașina pot fi reduse la doar 20 de minute cu tramvaiul”, a explicat viceprimarul Radu Botez. Acesta a spus că aici ar putea fi un prim proiect pilot, urmând ca astfel de zone de transbordare (parcare + stație de transport în comun) să fie realizate și la celelalte căi de acces în Iași, dinspre Păcurari și Bucium.

 

Mai repede cu tramvaiul

Teoretic, proiectul pilot al viceprimarului ar putea avea sorți de izbândă. Luni, 2 octombrie, am făcut un test pe ruta tramvaiului 9, pe distanța Tehnopolis – Podu Roș. Plecarea a fost concomitentă, la ora 8, de la Tehnopolis. Tramvaiul CTP a ajuns în rondul din Podu Roș la 8 și 24 de minute, în timp ce cu mașina am ajuns abia la 8 și 30 de minute, forțând de două ori culoarea roșie a semaforului și trecând de pe o bandă pe alta, ori de câte ori s-a ivit prilejul unor depășiri.

„Abonamentu unic scade de la 116 la 75 de lei. M-am întrebat dacă e sustenabil și am căutat nota de fundamentare. Nu există, am fost dezamăgit și alarmat. Nu contest produsul, ci fundamentul economic fragil pe care se așază. Produsul ar putea fi bine primit de piață, dar și liberele pensionarilor au fost”, Marius Dangă, consilier județean, fost viceprimar PNL

 

CUG: un maxim de 63 tramvaie și autobuze

Pe zona Ciurea – CUG sunt șase trasee de autobuz și unul de tramvai. În mod normal, pe aceste rute circulă 44 de autobuze și tramvaie. La orele de vârf (7:00 – 9:00 și 16:00 – 18:00) acestora li se adaugă ranforsări, adică alte 10 autobuze și patru tramvaie. În plus, dimineața între 7 și 8, pe ruta de tramvai 9 sunt două vagoane speciale dedicate elevilor și studenților, la fel ca pe traseul de autobuz 42, cu trei mașini suplimentare.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30