fbpx
 
Cel puţin 60 de morţi în două atentate comise în Afganistan

Cel puţin 60 de morţi în două atentate comise în Afganistan


Circa 60 de persoane și-au pierdut viața vineri în două atentate comise în Afganistan, unul vizând minoritatea șiită la Kabul, iar celălalt o moschee sunnită din centrul țării. Cele două atacuri încheie o săptămână sângeroasă în întreaga țară, informează AFP, preluată de Agerpres.

 

Cel puțin 39 de persoane au fost ucise și alte 45 au fost rănite într-un atac sinucigaș la Kabul, când un bărbat înarmat a deschis focul în mijlocul mulțimii de credincioși, înainte de a-și declanșa dispozitivul exploziv, potrivit celui mai recent bilanț al Ministerului de Interne.

 

Trei ore mai târziu, atentatul încă nu fusese revendicat.

 

În același timp, o moschee, sunnită de această dată, a fost vizată în provincia Ghor din centrul țării, făcând cel puțin 20 de morți și zece răniți, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish.

 

Guvernatorul provinciei unde a avut loc atacul, Mohsen Danishyar, s-a referit la un bilanț de 30 de morți, dar a exclus un atac cu caracter religios. În opinia sa, ținta vizată a fost comandantul poliției din această provincie, cea mai mare din țară, dar și una dintre cele mai sărace și mai conservatoare.

 

La Kabul, unde bilanțul continua să se înrăutățească de-a lungul serii, cel puțin 39 de morți și 45 de răniți s-au înregistrat în moscheea Zaman, a informat Najib Danish.

 

Precedentul atentat, care s-a înscris într-o lungă serie de atentate vizând moscheile șiite din Afganistan, a făcut șase morți în capitala țării, la 29 septembrie, în ajunul Sărbătorii Ashura, cea mai importantă din calendarul religios șiit.

 

Atacul de vineri nu a făcut deocamdtă obiectul unei revendicări, dar gruparea Stat Islamic (SI), alcătuită din extremiști sunniți și prezentă în Afganistan din 2015, a revendicat majoritatea atentatelor împotriva șiiților, în general sângeroase, comise în mijlocul mulțimii cu prilejul adunărilor pentru rugăciune.

 

Atentatele de la Kabul și Ghor au avut loc într-o săptămână deosebit de sângeroasă în Afganistan cu trei atacuri importante marți și joi, contra unor baze sau clădiri ale serviciilor de securitate.

 

(Sursa: romaniatv.net)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: