Luni, 11 12 2017
Terinte își face vilă cu piscină în Viticultori

Terinte își face vilă cu piscină în Viticultori

Managerul Spitalului pentru Copii, Radu Terinte, a dat 61.000 de euro, bani împrumutați, pentru 726 de metri pătrați de teren. Construcția casei va începe anul viitor. Mai are un credit de 20.000 de euro, iar pentru casă mai împrumută 100.000 de euro. Dar el și soția lui câștigă lunar, din funcțiile la stat, circa 5.300 de euro.

Managerul Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” vrea să intre în rândul oamenilor cu stare, adică a celor cu vilă în suburbie. Astă vară, Radu Terinte și-a cumpărat o parcelă de 726 mp în Viticultori. „85 de euro pe metrul pătrat, bani dintr-un credit”, a explicat Terinte sursa banilor.

Astfel, pe întreaga suprafață, managerul Spitalului pentru Copii a plătit peste 61.000 de euro. Nici creditul și nici terenul nu se regăsesc în declarația de avere, deși Terinte avea obligația să și-o reactualizeze în cel mult 30 de zile de la tranzacție.

O voi face zilele viitoare”, a spus acesta. Radu Terinte vrea să-și ridice o casă cu beci, garaj, piscină îngropată și foișor. Fix ca-n certificatul de urbanism. „Tot pe credit fac și casa, că altfel nu sunt bani”, a afirmat managerul.



A cumpărat terenul cu tot cu PUZ
Radu Terinte a cumpărat cei 726 de metri pătrați din Viticultori (zona liceului agricol) de la compania imobiliară Fidelia Casa. „În final vor fi cu 100 metri pătrați mai puțini pentru că sunt nevoit să-i cedez pentru utilități și drum”, a spus Terinte.

Terenul are Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat încă din 2009, regimul de înălțime fiind D+P+E. Lucrările la casă vor începe anul viitor, după ce în prealabil managerul va face un nou credit bancar, după cum a anunțat.

Potrivit celei mai recente declarații de avere (din 8 iunie 2017), familia Terinte deține un apartament de 104 metri pătrați primit ca moștenire. Radu și soția sa, Cristina Terinte, au în proprietate și două autoturisme, un Hyundai Santa Fe, fabricat în 2007, și o Skoda Fabia din 2004. Cei doi au și un credit în valoare de 98.000 lei, a cărui rambursare se va finaliza în 2018.

 

Venit lunar net: 5.300 euro

În ceea ce privește veniturile, Radu Terinte a câștigat anul trecut peste 132.000 lei, atât din funcția de manager al spitalului cât și din calitatea de șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie.

Cristina, soția sa, a încasat anul trecut peste 124.000 lei ca salariu de la Institutul Regional de Oncologie și alți 30.000 lei, plata unor servicii medicale. Astfel, în 2016, familia Terinte a avut un venit lunar mediu net de aproape 24.000 lei. Adică echivalentul a 5.300 euro lunar.

 

Pe filieră liberală

Radu Terinte a fost numit în funcția de manager al Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” în luna iulie 2013. Acesta a luat concursul pentru respectiva funcție cu un punctaj de 99,5 puncte. Presa locală a notat la vremea respectivă că examenul s-a desfășurat „într-o discreție absolută”. Acum patru ani, la conducerea Consiliului Județean, în subordinea căruia se află spitalul, era echipa PNL formată din Cristian Adomniței, președinte, și Victor Chirilă, vicepreședinte. Și Terinte era membru PNL, după ce anterior activase și în alte formațiuni politice.

Astfel, în mandatul 2004 – 2008, Terinte a fost senator de Iași, ales pe listele Partidului Umanist din România (PUR) transformat ulterior în Partidul Conservator (PC). Însă, din septembrie 2008 când s-a declarat independent, Terinte a activat alături de grupul parlamentar PNL. În 2012, Terinte a ratat de puțin nominalizarea din partea PNL pentru un colegiu din Iași, fiind învins la votul din partid de pășcăneanul Grigore Crăciunescu care a și ajuns în Camera Deputaților.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top