Luni, 11 12 2017
Boca, flagrant delict la blocul deţinut prin interpuşi

Boca, flagrant delict la blocul deţinut prin interpuşi

Nouă ne-au spus că fac un imobil cu două şi trei etaje când ne-au rugat să semnăm, nicidecum ce au făcut şi ce vedeţi cu ochiul liber”, spun proprietarii caselor din jurul blocului făcut de Boca şi Onofriciuc la marginea oraşului. Oamenii povestesc că au fost ameninţaţi inclusiv cu tăierea utilităţilor şi a accesului la un drum comun dacă nu semnează. Cât s-a ferit consilierul local PSD Florin Boca să fie asociat cu investiţia din CUG şi tot nu a scăpat: l-am fotografiat când a venit să verifice stadiul lucrărilor şi să ia nişte documente de la Gabriela Lăcrămioara Ioniţă, interpusa sa şi cea care deţine blocul în acte.

O firmă privată nu este obligată să dea detalii despre lucrările pe care le execută”. Asta spune Ionel Onofriciuc despre blocul pe care-l ridică între case, împreună cu consilierul local Florin Boca, pe Şoseaua Nicolina 165, în apropiere de Tehnopolis. Este imobilul firmei Darcilo SRL despre care REPORTER DE IAŞI a scris în numărul trecut că a primit aprobare direct de la Serviciul Urbansim din Primărie să renunţe la parcarea de la demisol, urmând ca în locul ei să fie amenajate apartamente. Acelaşi bloc la care parterul este aproape la nivelul etajului 1 şi unde acelaşi Serviciu de Urbanism a dat o altă aprobare, pentru supraînălţare: două etaje în partea din spate, unul la stradă. Este blocul despre care Boca, fost şef al Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliul Local Iaşi, spunea că nu-i aparţine şi că „nu are nici o treabă cu el”. În realitate, este al său şi avem dovada.

 

Onofriciuc: „Facem parcare”

Ionel Onofriciuc este revoltat că a apărut în REPORTER DE IAŞI cu subiectul blocului pe care-l face cu Florin Boca pe Şoseaua Nicolina 165. Se agită, explică faptul că are deja 10 locuri de parcare în faţa clădirii şi a primit aprobare să renunţe la parcarea de la demisol pentru că are un teren alături. „Am cumpărat un teren de 2.000 de metri pătraţi alături, verificaţi câte locuri de parcare se pot face pe suprafaţa asta. Noi vom avea cel puţin 60. Cât despre dimensiunea imobilului, a fost verificată de nenumărate ori, am avut toate controalele posibile pe şantier”, spune el. Într-adevăr, la câţiva metri distanţă, spre oraş, există o parcelă liberă, achiziţionată de Darcilo SRL, după cum spune Onofriciuc. Oamenii care au case acolo spun că au auzit de achiziţie, dar că terenul are altă destinaţie: „Nici pomeneală de parcare. Poate doresc să facă şi câteva locuri de parcare, dar acolo pregătesc încă un bloc. Pentru asta au luat terenul, doar n-o să-l strice pe parcări într-o zonă aşa căutată”.

 

Florin Boca la bloc!

Fostul şef al Comisiei de Urbanism, consilierul local Florin Boca, în mandatul căruia Darcilo a obţinut autorizaţia de construcţie iniţială, a negat în permanenţă că ar avea vreo legătură cu blocul. Firma e pe numele Gabrielei Lăcrămioara Ioniţă care a fost reprezentant de vânzări pentru Rafant Company, firma surorii lui Florin Boca, şi este fostă angajată a lui Ionel Onofriciuc la Dan Mixt Est SRL. Este, de fapt, un paravan pentru cei doi. „Doamna Ioniţă face blocul din credite bancare”, spune Ionel Onofriciuc când vine vorba despre finanţarea imobilului. Doar că martorii, proprietarii caselor din jur, spun altceva: pe şantier vin Onofriciuc şi Boca, Ioniţă le este clar subordonată: se vede din atitudinea celor trei. Fapt constatat şi de REPORTER DE IAŞI: l-am fotografiat pe Florin Boca pe şantierul său, vineri, 24 noiembrie. Primea nişte acte de la Gabriela Ioniţă, apoi a făcut un tur de şantier şi a plecat, văzând că a fost observat. Gabriela Ioniţă s-a urcat în maşină şi a plecat în trombă când a observat, la rândul său, că este fotografiată. Singurul care a rămas să stea de vorbă a fost Ionel Onofriciuc. Acesta neagă în continuare că Boca ar avea vreo legătură: „Nu are voie să fie văzut aici, sau cum?”.

 

Este vina Primăriei, nu a lor”

Ce povestesc oamenii din casele din apropiere despre blocul care le-a răsărit lângă ei: că au fost, pe rând, minţiţi şi ameninţaţi. Li s-a spus o poveste, pentru ca apoi să vadă că blocul tot creşte şi nu se mai opreşte. „Când au strâns semnăturile de la vecini, au venit cu schiţe şi cu povestea că fac o clădire mică, cu trei etaje la stradă, două spre case. Nu au spus atunci că plănuiesc o supraînălţare şi că, din cauza unui parter foarte înalt, cele trei etaje de la stradă sunt de fapt vreo 4, iar acum se fac 5. Că aşa se vede, să nu ne ascundem după deget. Sunt 5 etaje mari şi late, nu mă interesează ce scrie pe hârtie“, spune proprietara unei case de lângă bloc. Femeia mai afirmă şi că a semnat mai mult de frică, nu din convingere. De ce? Pentru că imobiliarii i-au spus că-i taie accesul la utilităţi şi la strada comună. S-a speriat, a semnat. Şi acum regretă. „Ce vreau să mai spune este însă că nu este vina lor. Lor li se permite. Primăria Iaşi ar trebui să fie instituţia care se opune unor blocuri ridicate dintre case, cu reguli clare de urbanism”, mai spune proprietara.

 

Blocul dintre case, ridicat cu aprobarea Primăriei

Povestea investiţiei

În toamna lui 2016, SC Darcilo SRL a primit aprobare pentru a construi un imobil cu demisol, parter şi 3 etaje, după care, recent, i s-a acordat permisiunea să mai ridice un nivel pe un tronson şi două niveluri pe cealalt. Extrem de grav, s-a aprobat şi transformarea demisolului, care trebuia iniţial să fie parcare, în locuinţe. Toate aceste modificări au fost date de Serviciul Urbanism din Primărie, un instrument care fentează privirile „indiscrete” ale celor din Opoziţie. Urbanismul este subordonat direct primarului Mihai Chirica, coleg de partid şi amic al lui Boca.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top