Vineri, 21 09 2018
Perspectivă-șoc: Cinema Victoria  va fi demolat

Perspectivă-șoc: Cinema Victoria va fi demolat

Doi ani s-a lăudat primarul Mihai Chirica: „Victoria va fi sală dedicată Filarmonicii”. Acum a dat-o la întors: structura nu e bună, clădirea ar putea fi demolată. Alte brașoave: 12 milioane de euro investite în Cinema Republica, Dacia – 1 milion de euro în 2018, Tineretului – cinema în aer liber. Nimic nu s-a confirmat până acum, se așteaptă viitoarele tunuri imobiliare.

 

Este ca la Radio Erevan. Nu ni s-a dat o sală pentru orchestra Filarmonicii, ci ni s-a luat. Cinema Victoria are șanse să fie demolată – spune Andrei Apreutesei, directorul Ateneului Tătărași – după ce, timp de doi ani, primarul Mihai Chirica a vorbit despre amenajarea aici a noii săli de spectacole pentru Filarmonică.

 

Victoria: nu se merită

Și tot ca la Radio Erevan, cele patru cinematografe (Victoria, Republica, Tineretului, Dacia), preluate de Primărie după lupte seculare în justiție, au devenit o povară pentru bugetul local, putând deveni, cel mult, niște tunuri imobiliare în viitorul apropiat. Neoficial, surse autorizate din Primărie afirmă că „s-au făcut toate calculele, nu merită investiția în consolidarea cinematografului Victoria, cu aceiași bani faci o clădire nouă”.

Numai că, odată preluate, nu există niciun buget alocat în 2018 pentru cele patru cinematografe. Nu există nicio sursă de finanțare identificată, fondurile europene pe axele patrimoniale fiind epuizate, iar noul ciclu va începe prin 2022. Ce face Primăria cu niște clădiri pentru care s-a luptat atât? Doar la Dacia există ceva șanse să fie transformată în sală de spectacole, investiția fiind estimată la 1 milion de euro. Restul stau în conservare, așteptând niște decizii drastice și alte planuri de afaceri.

 

Dau vina pe structură

Fix doi ani a durat planul Primăriei de a transforma Cinematograful Victoria în sală de spectacole pentru Filarmonică. În ianuarie 2016, când cele patru cinematografe încă nu trecuseră la Primărie, Mihai Chirica anunța viitorul luminos pentru Victoria.

Dar expertiza tehnică realizată toamna trecută a constatat că cinematograful din Piața Unirii are structura de rezistență praf. Andrei Apreutesei, directorul Ateneului Tătărași, în subordinea căruia au trecut și cinematografele, a întărit această informație: „Este adevărat. Structura de rezistență a clădirii este mai afectată decât se știa inițial. Cel mai probabil, va fi dărâmată și înlocuită cu una nouă, când vor fi bani”.

 

Planuri din gură, fără bani

Pentru că informația este proaspătă, Primăria încă nu s-a reorientat către anunțarea altor intenții. Dar noua strategie vehiculată este mutarea interesului de investiții spre Cinema Republica. „Există un astfel de plan și expertizările care s-au făcut au arătat că, după cutremurul din 1977, inginerii au montat, la acea vreme, centuri de fier în jurul clădirii. Din exterior pare mai distrus, este căzută tencuiala, de fapt este mult mai rezistent decât Victoria, are structura bună”, mai explică Andrei Apreutesei.

Directorul Ateneului Tătărași mai spune că a fost calculat nivelul investițiilor pentru o sală de spectacole la Republica, cu tot cu decoruri și accesorii pentru Operă: 10-12 milioane de euro. „Este clar că suma nu există în bugetul local. Sunt două soluții: fie parteneriat public-privat, fie fonduri europene. Ar mai fi posibilitatea ca Primăria să aloce câteva milioane de euro anual și s-o facă etapizat, în câțiva ani”, mai spune directorul Apreutesei.

 

Ceva intenții pentru Dacia

Singurul dintre cele patru cinematografe care are șanse să fie transformat, chiar dacă nu curând, este Dacia. Sala este în stare bună, transformarea nu ar costa cine știe ce: maxim 1 milion de euro. „Banii nu au fost încă prinși în buget, dar este posibilă realizarea sălii în acest an. Studiile și documentația sunt în stadiu avansat, lucrările nu ar dura mult, probabil că noua sală ar fi gata până în luna decembrie a acestui an”, ne-a mai spus Andrei Apreutesei.

„Nu este cinema Victoria? Nu-i nimic. Cântăm la Republica. Nu se poate nici acolo? Mergem la Dacia. Nu avem nici asta? Cerem Tehnopolis de la CJ. Nu ni-l dă? Știu eu o hală mai mare la Chicerea, are acustică bună, mergem acolo. Glumesc, desigur. Am planurile în sertar pentru o sală de 2.000 mp, avem banii pentru finanțare. Ne mai trebuie un aviz de la Primărie și nu vine. Am discutat cu primarul, de numeroase ori. De fiecare dată am auzit că se rezolvă. Cum am auzit de la toți politicienii. Și nu s-a schimbat nimic. Așa că ne vom baza în continuare pe concerte difuzate online, unde am public de 80.000 de spectatori."
Bujor Prelipcean, director Filarmonica Iași

Există doar bani de aer liber

Pentru ultimul dintre cinematografe și cel mai avariat, Tineretului, singura soluție rămâne dărâmarea. Ce face Primăria în loc? Deocamdată nimic. De fapt, există un plan: cinematograf în aer liber. „Clădirea este extrem de degradată. Singura cale acolo este să fie dărâmată, altă posibilitate nu mai există. S-a discutat despre inaugurarea, în primăvară, a unui cinematograf în aer liber”, mai explică directorul Ateneului Tătărași.

Ce spunea Chirica

În ianuarie 2016, Mihai Chirica, primar interimar, anunța că are o idee perfectă pentru transformarea Cinema Victoria: să mute Filarmonica Moldova aici. Nu au fost avansate sume de bani pentru acest proiect, dar mai bine de doi ani ideea a circulat.

La expertizarea cinematografelor, începută la jumătatea lunii noiembrie, anul trecut, încă susținea că aici se poate face sală de spectacole. Expertiza tehnică a fost realizată de SC Techmedia Electronics SRL din Botoșani, pe un contract de 60.000 de lei.

Promisiunea promisiunilor

Cea mai tare promisiune a venit însă de la Liviu Dragnea, via Varujan Vosganian. Aceștia susțin ideea unei clădiri noi pentru Operă, la Iași. Nu sunt cunoscute detalii despre investiție, sume, planuri, locație.

 

Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Go to top