Miercuri, 15 08 2018
Relu și-a revenit: primii bani publici, 40.000 de lei

Relu și-a revenit: primii bani publici, 40.000 de lei

Mariana Fenechiu a preluat una din firmele familiei în august 2017, iar în ianuarie 2018 a prins primul contract prin achiziție directă la Miroslava. Primarul spune că nu știe nimic, iar soția lui Relu Fenechiu nu face declarații.

 

Back in business, cum ar zice americanul. Pe românește, Relu Fenechiu s-a întors la afacerile cu statul. Deocamdată, un pas mic. Integra Business Consulting SRL, firmă având-o ca unic acționar pe Mariana-Daniela Fenechiu, soția fostului lider liberal, a prins un contract de aproape 40.000 de lei cu Primăria Miroslava condusă de un primar PNL. Procedura s-a desfășurat în ianuarie acest an în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Obiectul contractului e de consultanță în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile europene.

 

Un mizilic de 8.500 de euro

Primăria Miroslava a inițiat achiziția în SEAP pe 19 ianuarie și a atribuit contractul pe 21 ianuarie 2018. În descriere se precizează: „servicii realizare cerere de finanțare și anexe POR 2014 – 2020 – Axa 10 – educație pentru obiectul de investiție construirea, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic în cadrul liceului tehnologic Mihail Kogălniceanu Miroslava”.

Prețul maximal oferit de Primăria Miroslava a fost și cel de adjudecare: 39.500 lei, adică echivalentul a 8.492 euro. „Nu știu despre acest contract. O să mă interesez, s-au ocupat cei de la Achiziții”, a declarat Dan Niță, primarul comunei Miroslava. Acesta a adăugat că toate achizițiile Primăriei se fac pe SEAP, așa cum cere legea.
Contactată telefonic de jurnaliștii REPORTER DE IAȘI, Mariana Fenechiu nu a vrut să ofere niciun fel de detalii despre acest contract. „Îmi pare rău, nu dau declarații”, a spus aceasta înainte de a opri conversația.

 

O matrioșka cu firme

Firma Integra Business Consulting SRL a trecut, în ultimii ani, prin mai multe modificări ale acționariatului, dar și ale obiectelor de activitate.

Astfel, în 12 decembrie 2014, SC Engineering and General Constructing ENGEKO SA (reprezentată prin administrator SC Globocon prin reprezentant legal Cristian Ghibu), în calitate de persoană juridică asociat unic al SC Integra Business Consulting, a hotărât cooptarea în calitate de asociat a Marianei Fenechiu, părțile sociale fiind împărțite în mod egal. Administrator al firmei era aceeași Globocon SRL.

În 2016, Mariana Fenechiu figura deja ca unic acționar în această societate.

 

Și-a extins activitatea

Lucrurile s-au schimbat și mai mult în ultimele șase luni. Astfel, pe 7 august, Relu Fenechiu a fost eliberat din închisoare. Pe 30 august, Mariana Fenechiu, în calitate de asociat unic al Integra Business Consulting, l-a revocat pe administratorul societății, adică pe SC Globocon, reprezentată de Cristian Ghibu (apropiat de-al lui Relu Fenechiu, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor în mandatul de ministru al liberalului ieșean). Poziția de administrator al societății a fost preluată de Mariana Fenechiu.

Ulterior, în octombrie 2017, Integra Business Consulting și-a diversificat obiectele de activitate adăugând activități de închiriere și leasing cu autoturisme, autovehicule rutiere ușoare, cu mașini și echipamente pentru construcții, activități de închiriere și leasing cu bunuri recreaționale și echipament sportiv.

 

S-au întâlnit la Roșia Montană
Născută la Abrud (județul Alba) în august 1976, Mariana Fenechiu (Ivan pe numele de fată) a fost cântăreață de muzică populară. Despre începuturile relației cu Relu Fenechiu, presa a notat că acestea ar fi avut loc în 2005.

Mariana lucra la Primăria din localitatea natală, iar Fenechiu a ajuns în zonă în calitate de deputat, președinte al comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic. A fost la Roșia Montană pentru a se informa în legătură cu controversatul proiect de exploatare a aurului.

Cei doi s-au căsătorit în 2007 (liberalul fiind la a treia căsnicie), la Viena și au un băiat în vârstă de 9 ani.
Relu Fenechiu a fost încarcerat în ianuarie 2014 după ce anterior fusese condamnat în dosarul „Transformatorul”. A fost eliberat în august 2017, adică după trei ani și jumătate.

Ani cu pierderi

Pe site-ul Ministerului de Finanțe, Integra Business Consulting SRL nu are date aferente anului 2016. Pe 2015, a figurat cu o pierdere de 182.075 lei, societatea fiind înregistrată cu doi salariați. În 2014, a avut o pierdere de 91.133 lei, cu trei angajați.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Go to top