Vineri, 14 12 2018
Bodea despre tunul camerelor video: „Chirica vrea să dea 12.000 de euro/bucată”. Ieșenii contestă investiția

Bodea despre tunul camerelor video: „Chirica vrea să dea 12.000 de euro/bucată”. Ieșenii contestă investiția


Deputatul Marius Bodea atrage atenția că sistemul ”Big Brother” pe care Primăria Iași intenționează să îl implementeze la nivelul Iașului și care prespune achiziția și montarea a 1000 de camere video în Iaşi, este un alt ”tun” al administrației conduse de Primarul Mihai Chirica. Acest sistem de supraveghere video va costa 12 milioane euro, adică 12.000 euro pentru fiecare cameră video montată si 30% din toti banii iesenilor pentru investitii locale dintr-un an.

Spre comparaţie,  Marius Bodea aduce ca exemplu achiziția și instalarea în comuna Florești din Județul Cluj (cea mai mare comună din România, cu cel mai mare buget de investiţii) a unui sistem de supraveghere video identic ca structură, doar cu un număr mai mic de camere video, unde Primăria Floreşti a plătit 560.000 euro pentru montarea a 137 camere video. Astfel, în comuna Florești, prețul pentru o cameră video este de doar 4.000 euro, iar în Iași, prețul  pentru o camera video identică este de trei ori mai mare.”Achiziția sistemului “Big Brother” se anunță a fi cazul ”Stâlpii 2”, doar că în cazul camerelor video amploarea ”tunului” este mult mai mare.

Dacă în cazul achiziției stâlpilor de pe Splai Bahlui adaosul nejustificat de preţ a fost de ”doar” 400.000 euro, în această situație ”tunul” se anunță a fi de 8 milioane euro! Pe lângă faptul că primarul Chirica cheltuie din bugetul local, adică din banii tuturor ieșenilor, o sumă astronomică pentru o investiție care nu este prioritară pentru oraș, există toate premisele ca o mare parte dintre acești bani să fie, în realitate, deturnați în buzunarele celor ce au pus la cale această achiziţie suspectă. Îl invit să prezinte public explicația pentru care Primăria Iași a bugetat o sumă de 3 ori mai mare pentru o  cameră video a acestui acestui sistem de supraveghere al ieşenilor, comparativ cu valoarea reală a investiției validată de a alta achiziţie publică similară în România.

Îi solicit să publice notele de fundamentare ale achiziţiei şi nota de stabilire a preţului estimativ pe care le cere legea achiziţiilor publice, cu toate semnăturile de întocmire şi avizare aferente, pentru a identifica ce repere de preţ similar în România au fost avute în vedere cand au stabilit preţul şi cine şi-a pus semnătura pe documentele avizatoare ale acestui mega-“tun”.
Comparați caietul de sarcini de pe sistemul electronic al achizițiilor publice al Primăriei Florești pentru această investiție cu indicatorii tehnico-economici votați în Consiliul Local Iași de majoritatea PSD-ALDE din jurul primarului Chirica și veți vedea că se pregătește un ”tun” colosal, pe spatele ieșenilor”, a spus Marius Bodea.

Acesta atrage atenția și asupra faptului că Sistemul de Management al Traficului a fost, la fel, un alt proiect al Primăriei de ”supraveghere şi management” a traficului unde s-au cheltuit peste 20 milioane  euro , iar rezultatele sunt un fiasco. Din acești 20 milioane euro, 7 milioane au fost plătite de la bugetul local, din cauza implementării dezastruoase a proiectului.
”Cred că ne-am lămurit cum a ”manageriat” și ”controlat” Primăria proiectul traficului rutier, deși acest sistem are la randul sau peste 600 camere video montate în intersecții. La fel si cu acest  nou sistem ”Big Brother” pe care vrea să îl achiziționeze Primăria, vor fi bani aruncați pe fereastră sau, mai degrabă, în buzunarele celor ce au pus la cale această escrocherie”, a spus Marius Bodea.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Go to top