Miercuri, 24 10 2018
Sfarmă-Mutre de la Dumeşti. A băgat spaima în toată comuna, iar Poliția nu face nimic

Sfarmă-Mutre de la Dumeşti. A băgat spaima în toată comuna, iar Poliția nu face nimic

Poliţia din Dumeşti este acuzată de oamenii din sat că-l lasă pe un tânăr să bată tot ce mişcă, fără să facă nimic. Agresat de fiul său, tatăl a făcut plângere la Poliţie, dar nu s-a întâmplat nimic. Agresorul a mai intrat peste un vecin, cu sabia, a tăiat un om din curte venit în vizită şi iar nu a păţit nimic. Un alt sătean povesteşte că acelaşi tânăr i-a scos dinţii unei rude fără să fie măcar amendat. Până şi primarul îl ştie de cal breaz: „Dacă nu au avut părinţii grijă de el, ce să-i faci?”. Poliţia Dumeşti a trimis, până la urmă, un dosar la Parchetul de pe lângă Judecătorie, pentru că deja făceau prea mulţi săteni scandal. Între timp, bătăuşul a plecat în Germania.

 

Are puţin peste 23 de ani, îl cheamă Andrei Lupu şi bate tot ce prinde. Este descrierea pe scurt a unui sătean din Dumeşti care are numeroase agresiuni „la activ” şi împotriva căruia abia la începutul lunii februarie a fost întocmit un dosar penal. Agresorul a apucat deja să plece din ţară, spun cei de la Primăria Dumeşti. Cei care i-au trecut prin pumni şi sabie spun că s-au mai plâns în trecut la Postul de Poliţie din localitate, dar niciodată nu a existat o reacţie. De aceea, mulţi au şi renunţat să mai depună plângeri. Inclusiv tatăl său spune că a fost agresat şi aruncat în stradă, a depus plângere şi nu s-a întâmplat nimic.

 

Ascensiunea

Până când să fie acuzat de violare de domiciliu şi port ilegal de armă albă, Andrei Lupu a trecut de la simple bătăi la agresiuni la limita tentativei de omor. Câţiva vecini din sat spun că au rămas şi fără dinţi după ce au avut de-a face cu el, dar, când s-au dus la Poliţie, agresorul a fost mângâiat pe creştet şi sfătuit să nu mai facă. „Înainte de Paşti, anul trecut, a sărit la mine şi m-a bătut. Am încercat să merg la Poliţie, să spun ce s-a întâmplat, am adus martori, nu a fost nici un dosar, nici măcar o amendă”, spune Gheorghiţă, unul dintre cei care a avut de-a face cu Andrei Lupu.

Un alt sătean, Bogdan, spune că unei rude i-a scos dinţii din câteva lovituri de pumn. Omul s-ar fi dus la Poliţie, dar nu a fost luată nici o măsură. Nici măcar nu au fost chemaţi martorii ca să spună ce au văzut.

Acuzat chiar de tată

În 2017, tatăl lui Andrei Lupu, Toma Lupu, a depus o plângere la Poliţie că fiul l-ar fi agresat. „Am depus hârtiile, nu am primit nici un răspuns, nimeni nu mi-a spus nimic. M-a bătut, m-a dat afară din casă, mi-a dat foc la haine. La ce instituţie să mă duc ca să plătească pentru asta?”, se întreabă Toma Lupu. Plângerea a fost făcută şi împotriva fostei soţii, Elena Gâlcă, şi există un dosar la Parchetul de pe lângă Judecătorie pe numele acesteia. Conflictul din familie este cunoscut şi la Primăria Dumeşti. Chiar primarul spune că Andrei Lupu este produsul acestui conflict. „Da, este un bătăuş. Scăpat de sub control. Dar părinţii nu au avut grijă de el, l-au lăsat întotdeauna să facă ce vrea el, l-au lăsat de izbelişte. Nu-i de mirare ce face acum. Ştiu că pleacă din ţară, când mai vine şi stă câte o săptămână, două, o lună intră în tot felul de conflicte”, explică primarul interimar din Dumeşti, Mihai Cocoveică.

 

Lupu, spaima Dumeştiului

 

Violare de domiciliu cu sabia în mână

Una dintre ultimele agresiuni pe care le-a comis i-au adus lui Andrei Lupu, în sfârşit, un dosar penal pentru violare de domiciliu şi port de armă albă. Era în vizită la nişte cunoscuţi, a băut, s-a dus acasă, a pus mâna pe sabie şi s-a întors să facă prăpăd. „Eram patru la mine acasă, beam un pahar de vin. Ne-am certat că are să-mi dea o datorie pe care nu o recunoaşte, s-a ridicat şi a plecat. S-a întors după cinci minute cu sabia în mână, a intrat în curte, i-am spus să plece, dar a continuat să vină spre noi. L-a lovit pe unul dintre noi în mână, lama a trecut prin geacă. Am apucat un mop din curte şi, fiind trei, l-am fugărit”, povesteşte Ionuţ Henciu, unul dintre cei agresaţi de Lupu.

Poliţia nu a făcut nimic

Imediat după păţanie, Ionuţ Henciu s-a dus la post, să facă reclamaţie. A durat până a depus hârtia, apoi a mers să vadă în ce stadiu mai este dosarul. „De patru ori am fost, fără să mă cheme ei niciodată. Le-am dus şi martorii la uşă, să-i audieze. I-au trimis acasă, au spus că-i cheamă ei. Nu au chemat pe nimeni. Ultima dată am fost la începutul lunii martie, mi-au dat poliţiştii două numere de dosar scrise pe o foaie, că au depus dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Dar omul acela nici măcar nu a fost amendat pentru ce a făcut”, mai spune Henciu.

 

Bogdan, băiatul tăiat cu sabia în curte de Andrei Lupu (foto stânga) şi Ionuţ Henciu, şi el agresat de acelaşi bătăuş

 

Poliţiştii din Dumeşti, lăudaţi la Inspectorat. Fostul şef, la puşcărie

Ce doi poliţişti de la Dumeşti, Ioan Cobzaru, şeful de post, şi Ion Ciornei, sunt susţinuţi de conducerea Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, chiar dacă Toma Lupu le-a făcut deja plângere. „Am fost în audienţă la comandant, i-am explicat despre ce este vorba, chiar s-a mirat că băiatul ăsta nu are nici măcar o amendă după câte a făcut”, spune Toma.

Purtătoarea de cuvânt a Poliţiei spune, însă, că poliţiştii de la Dumeşti ar fi consideraţi printre cei capabili. „Domnul Ciornei, spre exemplu, este poliţist vechi şi apreciat. O să vedem despre ce este vorba cu toate acele plângeri”, a spus Anca Vîjiac.

Radu Guzu, fost şef de post la Dumeşti, a fost condamnat definitiv la 6 ani de puşcărie în dosarul mişmaşurilor funciare comise de fostul primar din Dumeşti, Mihai Sabaiduc. Sătenii susţin că fostul şef de post ar fi acoperit numeroase infracţiuni produse în comună, inclusiv violuri şi tâlhării.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

3 comments

  • minecraft secret free download - Joi, 18 Octombrie 2018

    Hi there! I realize this is sort of off-topic however I
    needed to ask. Does operating a well-established blog such as yours take a large
    amount of work? I am completely new to running a blog however I do write in my diary
    every day. I'd like to start a blog so I can share my personal experience and feelings online.
    Please let me know if you have any kind of recommendations or tips
    for new aspiring blog owners. Appreciate it!

    Report
  • minecraft - Duminica, 07 Octombrie 2018

    Hello there! I could have sworn I've been to this website before but
    after checking through some of the post I realized it's new to
    me. Anyways, I'm definitely happy I found it and I'll be book-marking and
    checking back often!

    Report
  • minecraft - Joi, 04 Octombrie 2018

    Does your blog have a contact page? I'm having problems locating it but, I'd like to shoot you an email.

    I've got some recommendations for your blog you might be interested in hearing.
    Either way, great website and I look forward to seeing it grow over time.

    Report

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top