Luni, 25 06 2018
Chirica, mai catolic decât Papa: zeci de orașe din țară finanțează sportul din bani publici. Iașul, nu

Chirica, mai catolic decât Papa: zeci de orașe din țară finanțează sportul din bani publici. Iașul, nu

Arestați-i pe primarii din Cluj, Bistrița, Călărași, Brăila că dau bani la sport! Primarul Chirica e singurul din țară care nu mai dă bani la cluburile din ligile naționale, preferând să le retragă în mijlocul campionatului. Toți parlamentarii din Comisia de Sport spun că finanțarea din bani publici este legală. Mai mult de zece orașe mari din țară continuă să aloce fonduri publice echipelor din diverse sporturi. Mihai Chirica promisese în toamnă lapte și miere pentru sportivi, iar în ianuarie 2018 își reluase angajamentele, dând speranțe deșarte.

 

În condițiile în care sportul ieșean este în colaps, echipele de rugby și handbal retrăgându-se din campionat, tot mai multe persoane abilitate susțin că problema finanțării formațiilor ieșene de la Fundația Sportului Ieșean este strict legată de primarul Mihai Chirica.

Astfel, mult hulita Ordonanță 38, din mai 2017, de completare a Legii Sportului, nu interzice finanțarea, iar întoarcerea la Parlament a Legii de aplicare a Ordonanței, de către președintele Klaus Iohannis, face referire la alte aspecte decât cea legată de banii publici.

Patru luni în „ilegalitate”

Deputatul ieșean Vasile Cîtea, membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport consideră că primarul Mihai Chirica a dat dovadă de rea-voință în legătură cu finanțarea echipelor de către Fundația Sportului Ieșean.

„Ordonanța 38 își produce efectele din luna mai. De ce s-au dat bani până în septembrie? Adică din mai până în septembrie totul a fost legal și pe urmă nu a mai fost? Finanțarea de la bugetul local a fost și este legală. Eu cred că primarul ori a fost rău intenționat, ori a fost sfătuit greșit. Nu trebuia să oprească finanțarea chiar la începutul campionatelor, când echipele mizau pe niște bugete. Cred că primarul caută scuze pentru oprirea finanțării“, spune Vasile Cîtea.

„Primarul caută scuze“

Despre rea-voință crede că este vorba și Cristinel Romanescu, deputat liberal de Buzău, unul dintre inițiatorii ordonanței.

„Nici ordonanța și nici legea de aplicare a acesteia nu oprește finanțarea cluburilor din bugetul primăriilor sau al consiliilor județene. Primarul din Iași poate să spună ce vrea, dar eu cred că fie nu a citit cum trebuie ordonanța, fie a găsit niște scuze pentru a nu mai finanța acele echipe. Finanțarea și modalitățile de finanțare sunt foarte bine specificate atât în Legea Sprotului, cât și în ordonanță, dar și în legea de aplicare“, susține Cristinel Romanescu.

Poli joacă în play-off, dar fotbaliștii nu mai primesc niciun ban de la Primărie. Drepturile TV s-au epuizat, iar clubul intră pe modul „datorii”. Se va vedea la vară ce se-alege

 

Amendament: cupele europene

Singura problemă ridicată de către reprezentanții Consiliului Concurenței în legătură cu ajutorul de stat a apărut doar atunci când se vorbește de finanțarea participării în cupele europene.

„Cei de la Consiliul Concurenței au susținut că se poate vorbi de ajutor de stat în situația ipotetică în care o echipă ar juca meciuri de cupă europeană fiind finanțată de la bugetul local. Acolo ar intra în competiție cu echipe având 100% capital privat. Aceasta este singura excepție ridicată de către Consiliul Concurenței. În întrecerile interne nu se face vorbire despre echipe cu capital privat sau finanțate de primării sau consilii județene“, menționează Vasiel Cîtea.

În alte locuri se poate

După solicitarea făcută de către Nicolae Robu către Consiliul Concurenței în legătură cu finanțarea de la bugetul local al cluburilor sportive, în mai multe localități finanțarea a fost oprită. Ulterior, după o lună sau două, factorii de decizie locali au reluat finanțările.

„Discuții au fost peste tot, doar că în alte părți lucrurile s-au rezolvat. La Brăila, din septembrie, timp de cinci luni, nu s-au mai dat bani echipei de handbal feminin. De la începutul acestui an s-a reluat finanțarea și s-au dat și o parte din banii din urmă“, spune Vasile Cîtea.

Situația este la fel și la Bistrița, Călărași, Făgăraș, Oradea sau Cluj.

„Din câte știu eu, la Cluj nu sunt probleme cu finanțarea echipelor din bugetul Primăriei. La Bistrița, am auzit că la fel. Știu că au fost ceva discuții în septembrie, dar nu s-a oprit finanțarea“, menționează deputatul clujean Sorin Moldovan.

 

Deputatul Vasile Cîtea critică excesul de prudență al primarului: „Caută scuze”

 

Spaima de Consiliul Concurenței

Primarul Mihai Chirica a suținut că reprezentanții Consiliului Concurenței ar fi avertizat că finanțarea cluburilor de către Fundația Sportului Ieșean ar putea intra la „acordare ajutor de stat“ și tocmai de aceea a stopat alocările.

Deputatul liberal clujean Sorin Moldovan, membru al Comisiei parlamentare, precizează că, în dezbateri, reprezentanții Consiliului Concurenței nu au spus că trebuie stopată finanțarea cluburilor de către primării sau consilii județene.

„Și înainte și după Ordonanța 38, reprezentanții Consiliului Concurenței au participat la ședințele comisiei și nimeni nu a spus că ar fi vorba de ajutor de stat. La ședințe au participat și reprezentanți ai Comitetului Olimpic, ai federațiilor, de la Ministerul de Finanțe, de la Ministerul Muncii și nimeni nu a considerat că finanțarea din bugetele locale poate fi considerată ajutor de stat“, menționează Sorin Moldovan.

 

„După Paști, legea va fi promulgată de președinte. Sunt curios ce va mai spune atunci Mihai Chirica.”

Vasile Cîtea, deputat PSD de Iași

 

Legea, promulgată în aprilie

După ce a fost reîntoarsă în Parlament de către președintele Klaus Iohannis, membrii Comisiei au analizat propunerile venite din partea președinției. „În cererea de reexaminare se solicita clarificarea unor aspecte legate de contractele sportivilor de performanță și de darea în folosință gratuită a bazelor sportive de către structurile sportive. Nici vorbă de finanțare sau de ajutor de stat“, adaugă Cîtea. El spune că legea va fi promulgată în cel mult două luni.

 

 

Șeful Fundației s-a pus în gură cu Chirica

Stoparea finanțării de către Mihai Chirica (foto) a dus la un conflict deschis cu președintele Fundației Sportului Ieșean, Lucian Popescu. Acesta din urmă a susținut că edilul dă dovadă de rea-voință și că finanțarea din banii Primăriei este posibilă.

„Am citit absolut toată legislaţia în vigoare și nicăieri nu se interzice finanţarea printr-o fundaţie. Eu cred că de fapt nu s-a mai vrut finanațarea sportului de performanţă la Iași“, zice Lucian Popescu.

În replică, Mihai Chirica a lăsat de înțeles că va cere demiterea lui Popescu.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Clipul zilei

Go to top