fbpx
 
Distrugerea Esplanadei Oancea cu trei BLOCURI-MAMUT: ieșenii vor sta ca găinile în baterie la Avicola

Distrugerea Esplanadei Oancea cu trei BLOCURI-MAMUT: ieșenii vor sta ca găinile în baterie la Avicola


Cartierul Oancea va fi distrus: construcții uriașe închid esplanada. Un spațiu verde va fi ras și 30 de copaci vor fi tăiați. Parcul de joacă e chiar în buza unuia din blocuri. Profitul afacerii imobiliare: peste 5 milioane de euro. Locatarii din blocurile învecinate cu un teren din Oancea pe care se va ridica un bloc-turn au fost ignoraţi de majoritatea din Consiliul Local atunci când s-a votat proiectul. Oamenii şi-au scris păsul folosind argumente tehnice: structura geologică cu probleme, lipsa studiului de însorire, poluarea, distrugerea spaţiilor verzi. Viceprimarul Harabagiu i-a luat peste picior pe reclamanţi, în timp ce primarul Chirica a vorbit despre sumele care ajung la bugetul local de pe urma proiectelor imobiliare. „Intenţionăm să protestăm”, spune şefa unei asociaţii de proprietari din zonă.

 

Ca găinile în bateriile de la Avicola. Claie peste grămadă, fără spaţiu verde şi fără aer. Aşa vor trăi locuitorii din blocurile situate în partea de sud a esplanadei Oancea din Tătăraşi. Un bloc-mamut, cu două niveluri în subsol, parter, mezanin, 10 etaje şi încă unul tehnic, va răsări pe un tăpşan de nici 2.500 metri pătraţi.

Un spaţiu verde va fi ras cu totul şi se va face o parcare pentru 25 de maşini. Proiectul îi aparţine firmei Art Residence Development, controlată de controversatul investitor în imobiliare Vasile Filip. În imediata apropiere, toamna trecută, a obţinut un Plan Urbanisitc Zonal (PUZ), pentru două blocuri P+8, alt dezvoltator imobiliar „cu scandal”: Daniel Niculiţă.

Aceasta este terenul de lângă Esplanada Oancea pe care va ridica Filip blocul cu 10 etaje, vecin urmând să-i fie Niculiţă, alt dezvoltator imobiliar de calibru

Vecinii, fără şansă în Consiliul Local

Planul Urbanistic Zonal de la proiectul de 10 etaje al lui Filip a fost aprobat în şedinţa Consiliului Local (CL) din 28 februarie 2018. Consilierul local Manuel Ciprian Bostan (PNL) le-a cerut colegilor şi primarului Mihai Chirica să amâne votul la acel punct deoarece, în urmă cu o zi, sosise pe mail o adresă de la locatarii din zonă care-şi manifestau nemulţumirea în legătură cu edificarea acestui turn. Bostan a fost contrat când dur, când ironic, de primar şi de consilierii PSD care au făcut scut pentru acest proiect. În final, maşinăria de vot a funcţionat, iar proiectul Art Residence Development a fost aprobat.

Adio, spaţiu verde! Aici va amenaja Filip o parcare cu 25 de locuri

 

Comuniştii au oprit construcţia

În adresa semnată de cele 16 familii de la Asociaţia de proprietari Bloc 354, scara B, Oancea nr. 10, în frunte cu Constantin Gheţeu, preşedinte, oamenii au explicat, în trei puncte, de ce se împotrivesc. „Studiul geotehnic întocmit de ICPROM Iaşi între anii 1986-1988 relevă faptul că structura geologică a subteranului este alcătuită dintr-un strat de argilă loessoidă cu o grosime de aprox. 7-8 metri sensibilă la umezire din grupa A (cu risc de prăbuşire) cu existenţa în subteran de galerii de nisipării la 10-12 metri, beciuri, hrube şi puţuri. Din această cauză, construcţia de blocuri a fost sistată în acea perioadă şi planul urbanistic de atunci cuprindea doar construcţii cu un CUT foarte scăzut (<1mp ADC/mp) pentru a nu pune în pericol siguranţa versantului şi a construcţiilor existente”, au arătat locatarii în adresa transmisă Primăriei.

 

„Pentru zona respectivă, era un plan de drenare, cu 25 de chesoane. Cred că s-au făcut vreo 12. Pe celelalte trebuia să le facă Primăria, însă nu cred că se vor mai face.”

Matei Dorin, reprezentantul Asociaţiei de proprietari Bloc 362

 

Profit de milioane de euro

PUZ-ul aprobat la sfârşitul lunii februarie 2018 ignoră această problemă geo şi a posibilelor alunecări. În fapt, prin PUZ a fost aprobat un CUT (coeficient de utilizare a terenului) de 3, adică suprafaţă construită desfăşurată poate fi de trei ori mai mare decât suprafaţa parcelei. Concret, la cei 2.463 mp cât are terenul, investitorul poate construi 7.389 mp dispuşi pe P+M+10E. La stabilirea CUT nu se iau în calcul subsolurile.

Costul realizării blocului se poate afla simplu. Astfel, înmulţim aria desfăşurată cu preţul pe metru pătrat – 500 de euro, care include atât terenul, utilităţile cât şi construcţia blocului propriu zis. Asta înseamnă un cost total de 3,7 milioane de euro. Acum, pentru zona respectivă, un metru pătrat se vinde cu 1.200 euro. Adică, veniturile totale vor fi de 8,8 milioane euro. Rezultă un profit de 5 milioane de euro. Deci, un CUT mai mare înseamnă un profit mai baban.

Fără studiu de însorire

Cele 16 familii de la Blocul 354, scara B au mai atras atenţia şi asupra faptului că blocurile vor fi prea apropiate. „La o simplă analiză a planului (...) se poate observa că distanţa între blocul 354 sc. B şi blocul ce urmează a fi construit este de doar 15 m, iar înălţimea blocului nou este de 42 m (...). În cazuri ca acesta este necesară întocmirea unui studiu de însorire”.

Cu alte cuvinte, oamenii vor să vadă cum le va afecta noul imobil iluminarea naturală a locuinţelor. Lipsa soarelui, spun semnatarii petiţiei, ar putea avea consecinţe pentru ei: „Va afecta calitatea vieţii locatarilor şi va conduce la deteriorarea şi diminuarea valorii de piaţă a apartamentelor”.

 

 

„Intenţionăm să facem şi noi demersuri, să protestăm. Majoritatea celor din asociaţie nu sunt de acord cu acest proiect.”

Elena Ciobanu, administratorul asociaţiei PT 1 Oancea, Bloc 354, Sc. A, care numără 440 de familii

 

Poluare şi aglomeraţie

În al treilea rând, oamenii din Oancea vorbesc despre poluare şi distrugerea spaţiilor verzi prin realizarea acestei investiţii. „Prin tăierea zecilor de arbori din zonă, desfiinţarea spaţiilor verzi, a arbuştilor şi a aleilor pietonale, toate acestea fiind necesare pentru punerea în practică a proiectului, concomitent cu poluarea masivă pe termen scurt (perioada construcţiei), dar mai ales pe termen lung (sutele de oameni şi zecile de autoturisme care se vor adăuga într-o zonă şi aşa suprapopulată) apreciem că se aduce un grav prejudiciu sănătăţii locuitorilor şi calităţii vieţii acestora”.

Datele tehnice ale investiţiei

Mailul locatarilor a fost ignorat, iar consilierii locali au aprobat PUZ-ul care prevede că din cei 2.463 mp de teren se poate construi pe 1.231 (adică 50%), cu o arie desfăşurată de 7.389 mp, cu un regim de înălţime 2S+P+M+10E+Eth. Lângă bloc, firma mai are o clădire 2S+P+M, aşa putându-se ajunge la o ocupare a terenului de 50%.

Vor fi, în total, 99 de locuri de parcare. Dintre acestea 74 sunt amplasate în subsol, iar 25 vor fi într-o parcare ce va fi amenajată la sol. Aceasta se va realiza în vecinătatea blocului 354, peste un spaţiu verde care va fi ras. PUZ-ul mai prevede că din totalul parcelei de 2.463 mp, spaţiile verzi vor ocupa doar 10%. Nemulţumirea locatarilor este cu atât mai mare cu cât în imediata vecinătate există un alt PUZ, aprobat în noiembrie anul trecut pe numele lui Daniel Niculiţă. Acesta prevede construirea a altor două blocuri S+P+8E+Eth.

Filip are partizani în Primărie

 

Cine este investitorul
Vasile V. Filip (45 de ani) are un trecut controversat în afacerile imobiliare. În 2013, acesta s-a retras din funcţia de administrator al Art Residence Development lăsându-l în locul său pe unicul asociat al firmei, Vasile N. Filip (73 de ani), tatăl său. În schimb, Vasile jr. este asociat împreună cu soţia sa, Elena Lucreţia, în firma Elitinstal.
Pe site-ul Casa Nouă, Art Residence Development prezintă proiectele imobiliare pe care le-a derulat în ultimii ani, blocuri în Bucium, Canta şi Nicolina. Pe pagina de internet a companiei se vorbeşte despre 7 ansambluri construite, cu 183 de apartamente noi.
În 2014, Ziarul de Iaşi a scris despre cazul unei ieşence care a depus cerere de intrare în insolvenţă pe numele firmei Art Residence (alta decât cea din speţa noastră) fiindcă nu i-a returnat un avans pentru un apartament. Vasile Filip a fost asociat, în cel puţin o firmă, cu Adrian Şerbănoiu (cadru didactic la UTI), iar împreună ar fi realizat un proiect imobiliar. S-au certat şi s-au separat, disputele ajungând şi în instanţe.
Până la închiderea ediţiei, Vasile Filip nu a putut fi contactat. Un muncitor de-al său l-a anunţat despre intenţia jurnaliştilor de la REPORTER DE IAŞI de a dialoga. Totodată, responsabila de marketing a lui Filip a refuzat orice discuţie oficială.

Fragmente din stenogramele şedinţei de Consiliu Local din 28 februarie, discuţia pe proiectul Art Residence Development:

Consilier local Manuel Ciprian Bostan: - Chiar dacă evident ştiţi că am să mă abţin la vot, vreau doar să vă atrag atenţia, probabil toţi colegii consilieri aţi primit pe mail un material de la asociaţia proprietari care se învecinează cu proiectul ăsta în care ei reclamă mai multe aspecte. Propunerea mea ar fi să amânăm votarea acestui proiect pentru o lună de zile astfel încât să ştim, pentru că am văzut că au depus sesizarea ieri, deci e clar că Primăria nu a apucat să formuleze un punct de vedere şi cu atât mai puţin să îl transmită. Nu ştim dacă este întemeiată sau nu. Ca să le dăm dreptul să primească acest răspuns, eu aş propune să amânăm discutarea acestui punct. (...)

Consilier local Paul Corneliu Boişteanu: - La punctul 30 de pe ordinea de zi e vorba de PUZ-ul de pe stradă Oancea. Într-adevăr ieri a sosit un mail cu câteva obiecţii ale unei asociaţii de proprietari. Nu iau în discuţie tardivitatea depunerii acestui email la dispoziţia consilierilor (...) Noi am discutat în şedinţa de urbanism şi amenajarea teritoriului despre respectivul PUZ. Sunt întrunite prevederile legale privind indicatorii urbanistici. (...) Deci din punctul meu de vedere, aşa cum am făcut-o şi la comisiile reunite când am semnat documentele prin care s-au revizuit, îmi menţin susţinerea pentru proiectul propus (...)

Viceprimar Gabriel Vasile Harabagiu către liberalul Bostan: - Da, vreau să vă zic domnule consilier, dacă în propunerea dumneavoastră, ce a apărut nou de la ultima discuţie din comisia de urbanism unde dumneavoastră sunteţi membru? Adică, chiar nu vrem la fiecare email pe care îl primim sau populismul din spatele declaraţiilor dumneavoastră, să oprim o investiţie sau să ne erijăm, ştiţi la comisie suntem de acord, vorbim, ok nu ne dă voie partidul şi primim un email şi facem aici spectacol în faţa presei (...)

Primar Mihai Chirica: - Aş vrea să vorbesc doar uşor principial dacă se poate şi pe urmă le putem aplica şi asupra acestui proiect (...) Sigur că nu vrem să suprimăm dreptul la exprimare, dreptul la a avea puncte de vedere şi desigur de a interveni acolo unde este necesar ca să îmbunătăţeşti o decizie publică şi chiar şi a Consiliului Local. Dar nu trebuie să transformăm această chestiune într-un blocaj. Din punctul meu de vedere atâta timp cât el a trecut prin toate filtrele prevăzute de lege până a ajunge pe masa Consiliului Local, a răspuns tuturor provocărilor unui proiect de asemenea talie, a încercat să definească, să spunem, o dezvoltare urbană de care Iaşul are nevoie. Noi nu putem să ducem un tren spre blocarea sau chiar subdezvoltarea acestui oraş. Şi o să vă fac cu o informare pentru şedinţa următoare care am dat-o la urbanism să vedeţi care a fost contribuţia la PIB-ul oraşului a tuturor proiectelor de dezvoltare indiferent că vorbim despre locuinţe, birouri, hale de producţie, dar toate puse pe fiecare căsuţă inclusiv pe locuinţe individuale aşa într-o medie generală pe oraş şi să înțelegeţi faptul că aici nu discutăm despre rechini, mafie sau alte lucruri, ci discutăm despre nişte decizii pe care doar Consiliul Local le poate lua în vederea asigurării dezvoltării acestui oraş. Ştiu că nu place (...) Referitor la acest proiect, sub suspiciunea acelui domn care a spus sau acelui grup care a spus că s-ar putea să se prăbuşească ceva, e povestea drobului de sare. Sunt studii şi oameni responsabili, trebuie să facă studii şi oameni responsabili să le urmărească. Asta nu înseamnă că trebuie să se ducă fiecare consilier să stea să vadă cât de adânc sapă nu ştiu ce foreze, ce structură geotehnică are terenul din zonă respectivă, dacă betonul e de clasă A. Asta nu mai e povestea noastră (...)

Consilier local Manuel Ciprian Bostan: (...) Eu doar am propus amânarea lui cu o lună de zile astfel încât să ne putem clarifica, nu noi, Primăria şi oamenii aia să primească un răspuns (...)

Consilier local Paul Corneliu Boişteanu: (...) Unu, nu avem competenţă profesională de a decide asupra studiilor de specialitate şi nu intră în sfera responsabilităţii membrilor comisiei să decidă asupra acestor studii. Nici nu putem recomanda. Sunt prevederile legale. Orice exces de zel care ar fi justificat din punctul meu de vedere, este un exces de zel care întârzie investiţia şi atunci de abia ne putem regăsi într-o situaţie de culpabilitate. (...)

Consilier local Adrian Florin Boca: ... investitorul să realizeze o construcţie pe cadre sau eu ştiu zidărie portantă, nu e atributul nostru, noi nu putem interveni la noţiunile tehnice. Aşa cum spunea şi domnul preşedinte tot ceea ce putem noi facem, să aprobăm cumva sau girăm oportunitatea acestui  proiect. Dacă proiectul respectiv este însoţit de tot ceea ce înseamnă avize şi studii de specialitate tehnice, noi nu putem să judecăm asupra temeiniciei sau veridicităţii acestor studii. (...)

 

O dezbatere de doi lei

 

Dezbaterea publică, programată de Primărie între Crăciun și Revelion

Şi Primăria a pus umărul la lipsa de transparenţă din jurul investiţiei. PUZ-ul a fost postat pe site-ul Primăriei înainte de Sărbători, joi, 21 decembrie, data până la care se aşteptau observaţii fiind „10 zile calendaristice”, adică 31 decembrie.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: