Miercuri, 14 11 2018
Inspectorul Spînu de la Control Urbanism conduce un Mercedes de lux care în acte aparține imobiliarului Ștefan Stârpu

Inspectorul Spînu de la Control Urbanism conduce un Mercedes de lux care în acte aparține imobiliarului Ștefan Stârpu

În trei ani de regim Chirica la Primărie, s-au făcut averi la Control Urbanism. Duetul Spînu-Tulică e în centrul unui scandal imens. Șefa de Birou Mihaela Tulică e vară și cumătră a primarului. Din iarna aceasta, Andrei Spînu a fost văzut conducând zi de zi un Mercedes ML, maro, din 2013, având numărul IS-81-FAN. Proprietarul real este dezvoltatorul imobiliar Ștefan Stârpu, dar acesta susține că a vândut-o, exact astă iarnă, unei persoane al cărui nume nu și-l amintește. În schimb, recunoaște că îl cunoaște pe Spînu. Tare: inspectorul a făcut recepția la blocul monstruos de la Ezăreni al consilierului local PSD Florin Boca, deși zona sa de inspecție este Centru Civic. Supus unei presiuni uriașe, adjunctul Poliției Locale, Georgel Grumeza, și-a depus demisia săptămâna trecută. Mihai Chirica reformează o direcție a Primăriei pe care a păstorit-o el însuși.

Un joc dur, pe contre, al cărui final este imprevizibil, se dispută între cei 9 angajați ai Serviciului Control Urbanism din Poliția Locală și primarul Mihai Chirica. Șeful orașului le-a cerut, fără succes, demisia celor 9 din cauza uriașelor scandaluri imobiliare în care a fost implicată Primăria.

În schimb, miercurea trecută, Chirica s-a trezit, la mapă, cu demisia lui Georgel Grumeza, directorul adjunct al Poliției fiind depășit de amploarea scandalului. A fost refuzat, edilul șef afirmând că mai are nevoie de el.

Între timp, Mihaela Tulică, șefa Serviciului Control Urbanism și, totodată, cumătră și verișoară cu primarul, a revenit la muncă. Și a anunțat că este însărcinată. Un adevărat talmeș-balmeș.

S-a lipit de Tulică

În gaură de șarpe a intrat Andrei Spînu, inspectorul de Urbanism trimis de primar cu forța în concediu. Amator de senzații tari, vacanțe luxoase și petreceri sofisticate, Spînu este personajul central de la Serviciului Control Urbanism.

Fost șofer de maxi-taxi, absolvent al liceului cu program sportiv și al unei facultăți făcută de la distanță, Spînu a pătruns în Poliția Locală inițial pe la Biroul Mediu. Acolo a și cunoscut-o pe Mihaela Tulică.

Când aceasta a fost numită șefă a Serviciului Control Urbanism - întâi interimar, în 2016, și apoi în urma unui concurs la care a participat singură -, l-a cerut expres pe Spînu. În Poliția Locală este de notorietatea relația extrem de apropiată dintre Mihaela Tulică și Andrei Spînu, în fapt cele două personaje cheie de la Control Urbanism.

Cei doi veneau și plecau împreună de la serviciu, mergeau în tandem pe teren, Spînu conducea, iar Tulică stătea în dreapta și chiar și la masa de prânz erau văzuți în aceeași formulă. Prietenia lor era indestructibilă.

Andrei Spînu e în medical din luna martie. Soția sa lucrează tot în Primărie, la Proiecte Europene

 

A fost „cerut” de Boca
Angajații de la Urbanism au un rol esențial în dezvoltarea imobiliară a Iașului. Aceștia monitorizează proiectele și, până de curând, semnau recepția lucrărilor. În ultimii doi ani, Opoziția și presa au dezvăluit zeci de cazuri de abuz în care dezvoltatorii nu au respectat parametrii din autorizațiile de construire, depășind planurile pentru a-și maximiza profiturile.

Deși răspunde de zona „Centru”, Andrei Spînu a fost cel care a făcut recepția la blocul lui Adrian Boca (consilier local PSD), imobil ridicat la Ezăreni. Omul de afaceri, care a construit blocul prin persoane paravan, a reușit să obțină reautorizarea, transformând parcarea de la subsol în apartamente și mai ridicând un nivel în plus.

Întrebarea la care Poliția Locală nu a răspuns este ce a căutat Spînu la recepția blocului lui Boca, de la marginea Iașului, când zona sa era în Centru. Surse interne spun că Spînu era solicitat în mult mai multe zone din oraș, de către anumiți dezvoltatori imobiliari, iar șefa lui, Mihaela Tulică, îi aproba deplasările. Boca are imunitate în Primăria Iași, fiind unul din finanțatorii campaniei primarului Mihai Chirica, iar Mihaela Tulică este cumătră și vară de-a doua cu primarul.

Tot Spînu a fost cel care a semnat recepția mai multor imobile ridicate de controversatul investitor Daniel Niculiță.

Georgel Grumeza, director adjunct al Poliției Locale spune că Departamentul Control Urbanism va suferi o reformare completă și că are propriile sale nedumeriri: „Andrei Spînu este în concediu medical din luna martie. A mai venit o singură zi la serviciu și a plecat din nou. Are de dat mai multe răspunsuri”.

 

Exact așa arată mașina primită cadou de inspectorul Spînu de la Control Urbanism. O bijuterie de zeci de mii de euro. Salariul lui Spînu era de doar 500 de euro

 

Amic cu dezvoltatorii
Printre prietenii lui Spînu se numără și Adrian Gabriel Ețcu, cel care a realizat mai multe proiecte de case și blocuri. Ețcu a realizat un cartier de case în Valea Lupului, Cubic Village, dar a avut un proiect imobiliar și în Tudor Vladimirescu.

Cei doi au fost în expediții cu ATV-urile fiind însoțiți de Constantin Rotaru Penișoara, administratorul firmei Patany Construct. Acesta din urmă se află în primul cerc de prieteni al altui potent dezvoltator, Cătălin Tudosă, cunoscut drept Tolea, cel care deține cartierul Vișoianu din comuna Ciurea.

Un Mercedes în curtea lui Spînu

Oficial, în declarația de avere din 2017 aferentă anului 2016, Andrei Spînu nu a menționat niciun teren, nicio locuință și nicio mașină. În schimb, acesta locuiește în apartamentul 33 din blocul 13 al cartierului Vișoianu, investiție a basarabeanului Cătălin Tudosă.

Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au afirmat pentru REPORTER DE IAȘI că, de câteva luni, Spînu conduce un Mercedes ML maro, din 2013, cu numărul de înmatriculare IS-81-FAN. Posesorul acestui Mercedes este, în acte, Ștefan Stârpu, un alt dezvoltator imobiliar.

Întrebat cum a ajuns mașina la Andrei Spînu, proprietarul autoturismului spune că nu știe: „Eu am vândut mașina astă iarnă. Nu mai țin minte cui. E adevărat că nu am radiat-o. Dacă îmi voi aminti cui i-am vândut-o, o să vă spun”. Ștefan Stârpu a recunoscut că îl cunoaște pe Andrei Spînu, dar susține că nu i-a dat el mașina. Valoarea unui Mercedes ML, din 2013, variază între 20.000 și 30.000 de euro, în funcție de dotări și de numărul de kilometri parcurși.

Coincidența face ca Andrei Spînu să fie văzut la volanul Mercedes-ului exact din iarnă, când Stârpu spune că a vândut-o.

 

Relația foarte apropiată dintre Mihaela Tulică, cumătra primarului, și Andrei Spînu l-a iritat pe Mihai Chirica. După scandal, șefa de la Control Urbanism s-a întors la serviciu, anunțând că este însărcinată

 

Cum s-a rupt prietenia

Fractura dintre Tulică-Spînu pe de o parte și primarul Mihai Chirica pe de altă parte a avut mai multe cauze. În primul rând, cei de la Control Urbanism au acoperit mai multe ilegalități la construcții decât cele pe care le știa primarul.

În al doilea rând, relația apropiată dintre Tulică și Spînu l-a iritat foarte tare pe Chirica. Cei doi dimineața intrau pe ușă împreună și tot împreună ieșeau la terminarea programului. În plus, ca mod de lucru, polițiștii locali de la Urbanism merg în inspecție în echipaje de câte doi, Tulică și Spînu formând o astfel de echipă de control. Și, în al treilea rând, primarul nu-l mai suportă pe Spînu de când acesta, la o ședință la Primărie, acum câteva luni, i-a răspuns obraznic, arogant lui Chirica.

Grumeza prins la mijloc
Departe de a fi un epilog al poveștii, acum câteva săptămâni, Chirica i-a cerut lui Georgel Grumeza (directorul adjunct al Poliției Locale) să-i convingă pe toți cei 9 inspectori de la Serviciul Control Urbanism să demisioneze. Primarul ar fi făcut presiuni mari să-i determine să accepte transferul la Ordine Publică. Pentru că inspectorii au refuzat, iar Grumeza nu-i putea forța, directorul adjunct și-a depus demisia miercurea trecută în mapa lui Chirica. Primarul i-a refuzat-o, spunându-i că o să încerce rezolvarea printr-o reorganizare a biroului.

Ștefan Stârpu, adevăratul proprietar al mașinii Mercedes, spune că îl cunoaște pe Spînu dar că nu i-a vândut lui mașina



Gașca imobiliarilor tineri, cu fițe de Dubai

Ștefan Stârpu, cel cu al cărui Mercedes merge polițistul Andrei Spînu, împarte cu acesta cel puțin două dintre pasiuni: cea pentru vacanțe luxoase și cea pentru expedițiile în teren accidentat cu atv-uri și buggy-uri.

Astfel, potrivit paginii sale de Facebook, Stârpu a fost la începutul lunii aprilie în Dubai la Burj Khalifa și la fântâna dansatoare din apropiere. În același loc au fost în februarie Andrei Spînu împreună cu soția sa Mădălina Sirițeanu și cu familia Penișoara.

În cercul de prieteni Spînu, Penișoara, Stârpu se află și Adrian Gabriel Ețcu, alt dezvoltator. Lui Stârpu, ca și celorlalți din grup, le plac ieșire cu mașinile de teren, cu atv-uri și buggy-urile (mașini ușoare de divertisment, cu roți mari, bune pentru orice teren).

La rândul său, Ștefan Stârpu are afaceri în imobiliare fie singur, fie în asociere cu Irina Magelona Placinschi. Aceasta a avut acum 7-8 ani pensiunea și restaurantul „Casa Moldovenească”. Astfel, în 2011, Irina Magelona Placinschi împreună cu mama ei, a deschis Restaurantul Casa Moldovenească, în Copou, într-un spaţiu închiriat. Ulterior, a intrat în conflict cu proprietarul, acesta scoţându-i la licitaţie un apartament pentru a-şi recupera o datorie. În ultimii ani, Placinschi s-a reprofilat și construiește case și blocuri. Acum doi, aceasta a fost implicată într-un scandal, fiind acuzată că n-a respectat regimul de înălțime la locuințele colective pe care le ridica pe Aleea Mihail Sadoveanu.

Citește și Mafia la Dubai: inspectorul Spînu de la Control Urbanism, în vacanțe cu imobiliarii pe care-i ancheta

Venituri modeste, proprietăți ioc
Polițistul local Andrei Spînu nu deține nimic, potrivit declarației de avere din 2017. A notat doar veniturile sale, 15.499 lei din salariu și 11.712, norma de hrană, la care se adaugă banii soției, 32.331 lei. Adică, un venit net lunar pe familie de aproape 5.000 lei.

Soția acestuia, Mădălina Sirițeanu Spînu, lucrează în Primăria Iași în cunoscuta Direcție de Proiecte Europene unde a fost colegă cu Cristina Chirica, soția primarului.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

4254 comments

  • Dghonson - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Could you send me an application form? https://www.unesco-ic.cz/doctorsnetuk-email-android-1179.pdf doctors.net.uk email on ipad NEW YORK (AP) — The Baltimore Orioles jolted the New York Yankees 7-3 yesterday to avoid a sweep in a matchup of wild-card contenders. J.J. Hardy and Adam Jones hit three-run homers in the seventh inning as the Orioles suddenly broke loose. Shut out on three singles Saturday, the Orioles were blanked by Andy Pettitte for six innings before their seven-run rally against the 41-year-old lefty and a faltering bullpen.
    https://www.amos-ova.cz/legal-consequences-of-taking-prescription-drugs-eb83.pdf which drugs will go generic in 2012 New Zealand dominated matches between the two teams in the first week of the America's Cup finals on San Francisco Bay, then lost momentum over the weekend when a vastly improved Oracle won its second and third matches, raising hopes of a last-minute comeback.
    http://mec.npic.edu.kh/index.php/in-good-healthcom-5953.pdf naturopathichealth.com Sources have tipped Birch Hill as a possible bidder forcontrolling stakes in small players Wind Mobile and Mobilicity,two newcomers in the market, with financial help from marketleader Rogers Communications Inc..
    https://www.amos-ova.cz/when-do-doctors-prescribe-clomid-eb83.pdf#timber clomiphene citrate (clomid) dosage
    "The effects of PAM on the individuals who contract the amoeba are tragic," said Dr. Carina Blackmore, Florida's interim state epidemiologist. "We want to remind Floridians to be wary when swimming, jumping or diving in fresh water when water temperatures are high and water levels are low. If you are partaking in recreational swimming activities during this time, please take necessary precautions and remind your family and friends to do the same."
    https://www.svetvzpominek.cz/price-of-abilify-5mg-9c39.pdf is 5 mg of abilify a lot Advertise with the leading UK website for fashion professionals and reach 107,000 key decisions makers within the industry. We provide a range of targeted solutions to help your business reach a phenomenal audience of Global, national and independent retailers, brands and manufacturers.

    Report
  • Haywood - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Sorry, you must have the wrong number http://mariascakes.com.au/medicinedentalcongresscom-8392.pdf nu-pharm.com
    This just in: Some teams — such as the Yankees (Yankees Entertainment & Sports Network and Mets SportsNet New York) — have major ownership stakes in their own regional sports television networks.
    https://www.zonaoptica.pt/loading-costs-health-insurance-4b4a.pdf loading costs health insurance Examiner.com is a content destination powered by over 100,000 independent contributors. Every week our contributors post thousands of informative and entertaining articles designed to feed your curiosity on the subjects that you crave.
    http://xplor.hk/anapolon-50-buy-online-d392.pdf anapolon anadrol 50 (oxymetholone) But Steinitz said a phrase used often in the past by U.S. and Israeli leaders - that "all options are on the table" in confronting Iran - was not enough to persuade Tehran to stop its uranium enrichment.
    https://www.erininysims.cz/ultramuralscom-caf4.pdf ultramurals.com
    — In 2009, we took Slade Heathcott, a high school outfielder with a troubled family history, with our No. 1 pick (29the overall), and J.R. Murphy with our No. 2 (76). Heathcott’s been constantly hurt while Murphy looks like he may develop into a decent major league catcher. We’re just wondering: What were our reports on Joe Kelly, the Cardinals’ No. 3 starter in the postseason whom they took in the third round (98)? Or Matt Carpenter, their second baseman who’ll probably get a lot of MVP votes this year, whom they took at 399? Or Trevor Rosenthal, their new closer who throws 100 mph, whom they took at 639? Or Matt Adams, that big lefty hitting first baseman of theirs, whom they took at 699? We realize the draft is a crapshoot and everyone else passed on those guys in the early rounds, but what were our reports on them? We did see them, didn’t we?
    https://expand.disruptive.live/kroger-pharmacy-rutgers-roanoke-va-9787.pdf kroger pharmacy moneta va The desire to do something to punish Bashar al-Assad’s murderous regime is understandable, particularly after last week’s gas attack. But the West still mustn’t rush in. Before it takes any military action, it needs to present compelling evidence that Assad is the culprit. Any intervention should also be a specific response to the gas attack rather than suck the West into this ghastly civil war.

    Report
  • Willard - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Why did you come to ? https://www.blacktheatresrnec.cz/reddit-tretinoin-before-and-after-a0f5.pdf#crashed reddit tretinoin Satellite imagery suggests North Korea has restarted a research reactor capable of producing plutonium for weapons at its Yongbyon nuclear complex, a U.S. research institute and a U.S. official said on Wednesday.
    http://madisonminiwarehouses.com/cymbalta-vs-zoloft-which-is-better-d80a.pdf#vain paxil to zoloft switch A severe thunderstorm caused flash flooding in Toronto, cutting power to at least 300,000 in Canada's largest city, shutting down subways, forcing some people to cling to trees and leaving about 1,400 passengers stranded for hours on a commuter train filled with gushing water.
    https://www.kvetiny.com/comprar-viagra-sin-receta-argentina-d50a.pdf#whence safe buy viagra online canada The flyer will also include a list of the universities that will be attending. Review the list, and if you haven't heard of one of the schools, take a moment to visit its website. Make notes about its location, number of students, majors, scholarship offerings and student organizations.
    https://www.nejshopik.cz/para-que-es-el-ciprofloxacino-250-mg-d774.pdf#tropical does cipro work for chlamydia Her writing has brought her numerous awards. She won a National Book Critics Circle prize for “Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage,” and is a three-time winner of the Governor General’s prize, Canada’s highest literary honor.
    https://www.okdom.sk/acerta-pharma-netherlands-2fbc.pdf#master acerta pharma netherlands A SECRET internal defence report into the murders of three soldiers in Afghanistan by a Taliban "sleeper" has revealed it was army incompetence that exposed the three Australians to danger - and ultimately cost them their lives.

    Report
  • Dewayne - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Could I borrow your phone, please? http://lotusmedia.in/actizapharmacyin-4dcb.pdf#pear ssma.onlinepharma.in On Monday, the benchmark 10-year note yield roseto 2.755 percent, a 23-month high, as unexpectedly strongpayroll figures released a week ago spurred fresh selling inU.S. Treasuries before buyers stepped in and helped stabilizethe market.
    http://epscoindia.com/do-you-need-a-prescription-for-wellbutrin-1ab7.pdf average cost of generic wellbutrin Versace and an entourage of celebrity friends that included Madonna, Cher and Elton John helped change South Beach from a retirement community known as "God's waiting room" to the party-centric, international tourist destination it is today.
    https://www.hrani-rulety.cz/g4mshopcom-review-e73a.pdf stealthanabolics.net The measure, first unveiled in April, had been aimed atboosting dollar-denominated investments in pension funds'portfolios and diversifying their risk. Finance MinisterMauricio Cardenas may announce a delay in signing the decreethis week, the sources said.
    https://www.okdom.sk/zinzino-skin-serum-ingredients-2fbc.pdf zinzino tv
    Those findings resulted from three experiments in which participants were assigned tasks while seated in a neat, orderly office, or in an office that was identical in every way except it was filled with clutter, such as papers on the floor and stacks of files on the desk.
    https://www.erininysims.cz/premium-drugscom-caf4.pdf#sounding lanaleesworld.com Home sales jumped about 8% in leafy in Bayside and across Queens in last 12 months, according to a report released Wednesday by Douglas Elliman Real Estate. Prices rose 11% over last year and now average about $441,000.

    Report
  • Hollis - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    How do I get an outside line? https://www.kvetiny.com/carvedilol-yahoo-d50a.pdf#effectually carvedilol yahoo
    As the spectre of climate change, peak oil and resource scarcity grows, companies are battling to mitigate their exposure to commercial and operational risks through sustainability management
    https://www.serpsmart.com/walmart-pharmacy-headquarters-fc2f.pdf cvs pharmacy headquarters Deutsche is set to report revenues from FICC trading fallingby more than a third in the same period while Barclays, anotherbig bank, has warned of a sharp slowdown in trading bonds andother instruments.
    https://www.nejshopik.cz/biotech-mens-arginmax-reviews-d774.pdf arginmax risks City officials testified that the expanded ferry service — which would add $15 million to the $100 million ferry budget — isn’t necessary since ridership drops off at night, but that doesn’t mean Mayor Michael Bloomberg will veto the bill. His office said he’d review it, but Council has the votes for an override if he opposes it.
    http://epscoindia.com/diclofenac-gel-20-mgg-1ab7.pdf diclofenaco sdico creme bula Who could've predicted that this quirkily shaped Naven dress would become such a hit on the high street? We certainly didn't. But after catching a glimpse of Jack Osbourne's beautiful wife Lisa looking absolutely stunning in the cobalt blue number, it wasn't too long before we had stumbled on a whole host of near identical versions (below).
    https://www.unesco-ic.cz/edex-20-mg-effets-secondaires-1179.pdf#remarks what is edex
    LA retaliates with Garrett Richards (3-5, 4.04 ERA) who much like the Angels as a whole has been a disappointment in 2013. Los Angeles is 17-21 when Richards throws. At Angels Stadium Richards is 2-2 beating the Detroit Tigers and Toronto Blue Jays with seven superb innings yielding zero and two runs. In Anaheim defeats however Richards has given up a run each during a relief frame apiece to the Baltimore Orioles and Seattle Mariners.

    Report
  • Theodore - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    A Second Class stamp http://madisonminiwarehouses.com/doral-blue-monster-golf-tournament-d80a.pdf blue monster drink dunkin
    Australian actor Chris Hemsworth (Thor) takes the apparent star role as the blond, glamorous English playboy Hunt, driving for McLaren, widely regarded as a casual risk-taker on the track: a man routinely pictured with a glass of champagne and two or three biddable young women clinging to his limbs. In an early scene, he staggers bloodied from a racetrack into a hospital and announces himself, 007 style, as “Hunt. James Hunt.” Within minutes he’s having sex (behind screens) with the nurse treating him.
    http://alka-mzdy.cz/quality-pharmacy-group-pty-ltd-65cb.pdf quality pharmacy services Former capo Richard (Shellack Head) Cantarella swaggered into the courtroom Tuesday, followed by his dolled-up wife, Lauretta Castelli, and their ex-soldier son, Paul Cantarella, to be rewarded for helping the feds dismantle the crime family.
    https://www.tri-pruhy.cz/ajanta-pharma-dahej-recruitment-e829.pdf ajanta pharma limited annual report Mr Kerry also praised the State Department Diplomatic Security Service members who first responded when his wife fell ill. Mrs Heinz Kerry was treated at a Nantucket hospital and another in Boston before ultimately being discharged from Spaulding Rehabilitation Hospital.
    http://mariascakes.com.au/imipramine-toxicity-8392.pdf#lavish tofranil ibs In Quang Tri province, once the Demilitarised Zone between North and South Vietnam, nine tenths of the land is still contaminated by bombs, shells and mines  which means, on a slow day, for the risk she takes Thi Tam earns one dollar.
    http://www.ultimate.cz/bestsupplementsstockcom-c3e7.pdf#persuade healthethicstrust.com Members of the local board of supervisors, who still have toformally approve the gift, said the project would undergo anormal review process to make sure that government contracts toinstall and maintain the service are properly awarded. In 2006,a similar plan to install wireless coverage in San Francisco wasscuttled after the deal came under political scrutiny. Officialsalso said they would review the details of the system'smaintenance costs.

    Report
  • Wendell - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Could you please repeat that? https://www.hcnv.cz/buy-norvasc-10-mg-3a66.pdf#funny norvasc price in malaysia Sharp is expected to decide on its next capital-raising steps at a board meeting scheduled as early as next week, according to the sources who asked not to be identified. The company had no immediate comment.
    http://www.techguy4u.in/how-to-get-amoxicillin-prescription-4cd3.pdf buy amoxicillin capsules bp 250 mg In addition to the generic, boilerplate warnings aboutcurrency fluctuations and litigation, every company has its ownunique risk factors that reveal something special about theorganization. Facebook Inc alerted investors that founderMark Zuckerberg controlled the majority of the company's votingshares and that negative publicity about its privacy practicescould harm its business.
    https://www.mpu.sk/puedo-comprar-cialis-sin-receta-medica-8a46.pdf ordine dottori commercialisti milano elenco iscritti It was absolutely bonkers but at the same time it was wonderful. It’s something I’d never experienced and probably will never experience again in the same way. I don’t think I would want that lifestyle because they must get that kind of thing all the time. Lovely as it was, you get tired.
    https://www.serpsmart.com/cabergoline-tablets-for-dogs-fc2f.pdf#furious buy cabergoline online india A new study by a team of international researchers has found that the complications of poverty aren't just stressful: they can actually reduce the brainpower of the disadvantaged, leading them to make worse decisions than they might otherwise. 
    http://mec.npic.edu.kh/index.php/methylprednisolone-ulcerative-colitis-5953.pdf#joseph methylprednisolone dose pack online The first bill should be one that deals with border security. Never mind that most people in this country illegally first came here legally, on student or work visas and then failed to return to their country of origin when their visa expired. Most Americans believe the best way to get a handle on the problem is to make it much more difficult to cross the U.S.-Mexico border without permission and documentation.

    Report
  • Hosea - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    It's OK https://www.kisjmk.cz/performancehealthca-2284.pdf#favour cedarsmedgrill.com Media, 31, turned himself in to police on Thursday after allegedly putting the gruesome snap of dead wife Jennifer Alonso, along with the note "I'm going to prison or death sentence or death sentence for killing my wife. Love you guys. Miss you guys. Take care. Facebook people you'll see me in the news."
    http://www.techguy4u.in/my-back-pain-coach-4cd3.pdf my back pain coach review Facing their first tour defeat since going down 2-1 to Kansas City Wizards in July 2010, United upped their game and Fabio forced a save from goalkeeper Narit Taweekul on 57 minutes following Giggs’s lay-off.
    https://www.erininysims.cz/gbmedfoundationoutreachorg-caf4.pdf#allied legitpillsonline.com It is hard to picture them getting in the race for one of the two wild card spots, but not impossible. One of the wild card spots are going to whichever team doesnt win the AFC, the Chiefs or Broncos. Theyd have to go about 8-2 to end the season to make that happen.
    https://www.unesco-ic.cz/where-can-i-buy-viagra-in-san-jose-1179.pdf#traitor where can i buy viagra in san jose During Rabbit, Gertcha and Ain’t No Pleasing You, the pews were a sea of heaving bodies and waving arms, which soon spilled onto the stage for a final, breakneck Sideboard Song. But for the setting, then, it was very much business as usual.
    https://www.svetvzpominek.cz/salbutamol-rezeptfrei-online-kaufen-9c39.pdf salbutamol rezeptfrei online kaufen We’re also working on how the STEM Action Center can support and increase the number of participants in science fairs, camps, and competitions. We’d especially like to encourage those who wouldn’t ordinarily participate in STEM activities, and encourage industry mentorship of kids.

    Report
  • Dexter - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Where's the nearest cash machine? https://www.amos-ova.cz/cost-of-cialis-at-costco-eb83.pdf cost of cialis at costco “Muhammad Wilkerson. OK, a so-so game. Two sacks, five hits on the quarterback, I don’t know how many tackles (four),” Ryan said wryly. “Happy with him. Happy with the way Snacks (Damon Harrison) is playing.”
    http://www.techguy4u.in/articles-on-caverta-4cd3.pdf#tunnel caverta tablets side effects Reimbursement in Japan is expected to become effectiveduring the first half of 2014. PillCam Colon is commerciallyavailable throughout Europe, Latin America, Canada and parts ofAsia. It is pending U.S. Food and Drug Administration clearance.
    https://www.unesco-ic.cz/rite-aid-pharmacy-transfer-prescription-coupon-1179.pdf#decide buying prescription drugs in ecuador "There aren't many sellers in the market, but there's asense that with earnings coming up, everyone is lined up waitingfor the gun to go off," said Wayne Kaufman, chief market analystat Rockwell Securities in New York. "Retail sales weredisappointing, but Citigroup had good news. But that news waslargely expected."
    http://mec.npic.edu.kh/index.php/plankpad-5953.pdf#mixture maxtropin muscles Royal Mail's duty to deliver to all 29 million homes in theUK will survive privatisation, the government has said, as itunveiled plans for the most significant state sell-off since therailways in the 1990s. ()
    http://www.ohiotitlecompany.net/jared/index.php/medxchangecom-ae41.pdf healthy.com.sa You people have achieved a state of reflexive  self-parody rarely matched anywhere. If a meteor crashed into Tel Aviv, it would be  interpreted by your ilk as an anti-Semitic meteor, a meteor that hates Jews, a Holocaust meteor. 

    Report
  • Clyde - Miercuri, 24 Octombrie 2018

    Good crew it's cool :) https://www.demaster.cz/pumpkin-seed-oil-substitute-c0a4.pdf pumpkin seed oil buy China exported 791,690 tonnes of jet kerosene in July, aleap of 34 percent over the same month a year ago, taking thetotal for the first seven months of the year to 5.141 milliontonnes, a gain of 22 percent over the same period in 2012.
    https://expand.disruptive.live/kick-sweep-central-vacuum-9787.pdf#conductor kick sweep vacuum
    In 2009, the World Economic Forum ranked Saudi Arabia 130th out of 134 countries when it came to parity on gender issues, but Al Mansour believes the situation is changing, highlighting the case of 19-year-old Sarah Attar, who at the 2012 London Olympics became the first ever Saudi woman to compete in track and field events.
    http://www.sunabi.com/warren-county-pharmacy-washington-new-jersey-7800.pdf#dismount warren county pharmacy nj Citigroup Inc, HSBC Holdings, Mizuho and Royal Bank of Scotland were the lead managers on thedeal, sold through the firm's SABIC Capital unit. (Reporting by David French; Editing by Olzhas Auyezov and DavidEvans)
    http://madisonminiwarehouses.com/wwwroadrunnerpharmacycom-d80a.pdf http://www.roadrunnerpharmacy.com/
    “The city will be represented for the first time on the waterfront and the £1.3msavings are a huge draw. If anyone comes to us later on with a hotel proposal for the top floors we will talk to them.
    http://madisonminiwarehouses.com/aps-nutrition-mesomorph-amazon-d80a.pdf aps nutrition mesomorph 388 grams Dec. 12, 2012 - With Operation Twist expiring at year end,Fed announces plan to expand QE3 by adding purchases of $45billion worth of longer-term Treasuries per month. It also saysit expects rates near zero would be appropriate as long as thejobless rate is above 6.5 percent and inflation does notthreaten to top 2.5 percent.

    Report

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Go to top