Și când pe pământ nu se mai poate circula, există două direcții: ori pe dedesubt – un metrou al cărui cost este uriaș - ori pe deasupra, cu ajutorul unui tramvai suspendat. Costă mai puțin, este relativ simplu de construit și are deja terenul pregătit: malul Bahluiului, care ar fi o axă perfectă ce s-ar întinde de la Era până aproape de Drumul Hoților-Tomești.
Doar pare o utopie
Lungimea axei de la Era până la zona în care Trei Fântâni intersectează drumul către Tomești este de fix 12 kilometri. Este și cea mai potrivită rută, pentru că nu are nici un obstacol major în cale. Sunt doar podurile peste care se poate trece cu ușurință. „Este cea mai bună rută, malurile sunt terenul perfect pentru structură, nu ai nimic altceva de făcut decât să ridici scheletul de oțel acolo. Nici măcar nu ar trebui să coste foarte mult lucrarea, în condițiile în care nu ai nimic de ocolit sau dărâmat”, spune deputatul Marius Bodea.
Până și reprezentanții SCTP sunt de acord că ideea poate fi de viitor. „Nu este o utopie. Trebuie discutat un asemenea proiect, pentru a-i vedea beneficiile. Se pot face studii care să ne arate ce nivel de înălțime este necesar, trebuie văzut fluxul de călători, trebuie un studiu urbanistic. Inclusiv trebuie făcute calcule legate de fluxurile posibile de călători”, spune directorul SCTP, Cristian Stoica.
În Wuppertal (Germania), traseul este construit tot peste albia râului
Nu se calculează în bani, ci în beneficii
La nivelul unui oraș care se blochează încet și sigur, o investiție de asemenea dimensiune este perfect justificată și beneficiile sunt imense.
În Germania, în Wuppertal, a fost modernizat un traseu de 13,3 km al unui tramvai suspendat realizat în 1901. Prețul modernizării a fost de 480 de milioane de euro – 36 de milioane de euro pe kilometru, dar la prețurile manoperei și materialelor din Germania. Realist, prețul pentru Iași, unde este teren deschis complet pe malul râului, prețul este la jumătate.
„Nu contează însă prețul, dacă este sau nu 20 de milioane pe kilometru. Poate fi și 700 de milioane de euro o asemenea linie, trebuie să vedem care-i sunt beneficiile, nu cât costă. Pentru că clar că nu vom mai avea pe unde circula și avem nevoie de alternative. În primul rând rezolvăm problema câtorva zeci de mii de oameni, apoi rezolvăm problemele de mediu”, spune deputatul Marius Bodea. Inclusiv profesorii de la Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice spun că ideea trebuie luată în calcul. „Noi nu am făcut astfel de studii, dar este o temă de gândire, în contextul orașului actual”, ne-a spus profesorul Edward Rakoși din cadrul Departamentului Inginerie Mecanică și Autovehicule Rutiere.
Accesul în stația suspendată se face cu liftul
Cum poate fi realizată investiția
Deputatul Marius Bodea spune că de planificarea investiției trebuie să se ocupe Primăria, care ar putea face un plan serios de viitor din acest proiect. „Finanțarea poate veni de la Uniunea Europeană sau, de ce nu, din mediul privat, din afara României. Sunt oameni de afaceri sau state interesate care pot investi într-un oraș care se dezvoltă atât de rapid cum o face Iașul. Un astfel de proiect nu se face într-un an, ci în șapte ani, cu bugetare multianuală”, mai spune deputatul Marius Bodea.
La un preț pe km de 20 de milioane de euro, investiția posibilă poate fi de 240 de milioane de euro. Împărțit pe 7 ani, bugetarea anuală este de 34 de milioane de euro.
Actualele soluții la blocajele din trafic nu sunt viabile, trebuie un plan mult mai îndrăzneț
25 milioane de călători anual în Wuppertal
„Wuppertal Suspension Railway”, așa cum este denumirea în engleză a tramvaiului cu vagoane suspendate, a fost dat în folosință (o primă linie) în 1901. Instalația, cu stații la înălțime, a fost construită între 1897 și 1903 (șase ani la nivelul tehnologiei din 1900). Ruta are 13,3 km și se află la 12 m deasupra solului, trecând pe deasupra râului, dar și printre clădirile din oraș. Întreaga călătorie de 13,3 km durează, cu tot cu opriri în stații, 30 de minute.
Tramvaiele au o viteză maximă de 60 km/h și o medie de 27 km/h. Instalația a mai fost refăcută după Al Doilea Război Mondial, când a fost puternic afectată, și a fost repusă în funcțiune în 1946. Tramvaiele moderne, 31 la număr, au 24 de metri lungime, transportă până la 130 de pasageri în picioare și 48 așezați.
Numărul pasagerilor transportați zilnic este de 80.000 - peste 25 de milioane de pasageri anual. Zona urbană a orașului are 350.000 de locuitori, la care se adaugă suburbiile - până la un total de 608.000 de locuitori. În toată regiunea industrială Rhin-Ruhr locuiesc peste 11 milioane de oameni.