fbpx
 
Doar pilele ajung în Raiul bugetarilor: fata lui Rebegea, angajată pe șest la Consiliul Județean

Doar pilele ajung în Raiul bugetarilor: fata lui Rebegea, angajată pe șest la Consiliul Județean


Loc rezervat pentru fiica președintelui CA de la Aeroport, deși oficial CJ nu face concursuri de angajări. A venit prin detașare ca jurist la Proiecte Europene. La Consiliul Județean nu s-au organizat deloc concursuri în ultimii doi ani: doar la ansamblul folcloric. Culmea ridicolului: Parmena Rebegea a spus că nu e rudă cu tatăl ei: „E coincidență de nume”. Dar Mitică Rebegea a recunoscut: „E fata mea”. Bineînțeles, el s-a opus angajării. Șeful CA de la Aeroport e prieten cu șeful CJ, Maricel Popa.

Nume de cod: Elena Parmena Rebegea. Îl spui la intrare și ușile Consiliului Județean se deschid miraculos. Vă cheamă Ionescu sau Costică și sunteți un muritor de rând, chiar de aveți și diplomă, nu aveți nicio șansă să vă angajați la Consiliul Județean. Dintr-un motiv foarte simplu: nu se organizează concursuri.

Culmea, întrebată în biroul pe care îl ocupă în Casa Pătrată, Elena Parmena a spus că n-are nicio legătură cu Mitică Rebegea, de la Aeroport: „Vedeți ce scrieți, e coincidență de nume...”. Minciună a juristei proaspăt angajate la Proiecte Europene, venită prin detașare de la Casa de Pensii București. 

2.500 de lei net

Conform surselor din cadrul CJ Iași, consilierul juridic Parmena Elena Rebegea are un venit lunar net de aproximativ 2.500 de lei net. Fiica lui Mitică Rebegea lucrează în cadrul CJ Iași de anul trecut, când a venit în instituție prin detașare.

Venitul încasat în câteva luni de la CJ Iași îl depășește pe cel încasat în prima parte a anului la instituția de unde a primit detașare. Parmena Elena Rebegea este consilier juridic în cadrul Compartimentului Dezvoltare Durabilă și Promovare. A cîștigat 8.669 de lei la Casa de Pensii, după care, într-o perioadă mai scurtă, 9.362 de lei la Consiliul Județean Iași. Pe declarația de avere depusă în acest an a trecut la proprietăți doar două mașini: Chevrolet Spark și Fiat Albea, ambele din 2007.

 

Parmena Elena Rebegea n-a recunoscut ca este „fata lui tata”

Neagă legătura cu tatăl său

Contactată la biroul de la etajul 1 al Consiliului Județean Iași, Parmena Elena Rebegea a negat că ar fi rudă cu președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Iași. „Nu suntem rude. Dacă mă căutați, întrebați de chestiuni de serviciu, nu de viața personală. Nu am ce spune mai mult de atât”, a spus Parmena Elena Rebegea.

Nu a dorit să spună nici cum a ajuns în Consiliul Județean Iași, dacă a susținut sau nu concurs pe funcție, cu ce se ocupă în cadrul instituției. Salvată de o colegă care a luat-o spre un alt birou, a comentat pe drum că „așa este când ai coincidență de nume. Întrebați purtătorul de cuvânt al instituției”. Purtătorul de cuvânt al CJ, Eliza Chirica, a declarat că „nu cunoaștem gradele de rudenie ale angajaților din Consiliul Județean Iași”.

Aducerea lui Mitică Rebegea la Aeroport a făcut valuri, existând tensiuni mari între echipa „foștilor” și cea a „actualilor”

Tatăl s-a opus categoric

Mai sociabil, tatăl său, Mitică Rebegea, președintele CA al Aeroportului Internațional Iași, a confirmat fără ezitare: „Da, este fiica mea”.

Mitică Rebegea a precizat că fiica a venit prin delegare la CJ de la Casa de Pensii București și că personal nu a fost de acord cu mutarea ei în Iași. „Voiam să rămână acolo, erau alte perspective. Eu nu i-am pus nici o pilă, nu voiam să se mute la Iași, dar nu a ascultat de ce i-am spus, a ales să vină aici”, a mai spus Mitică Rebegea.

Readus de la pensie de Maricel Popa

Actualul președinte al CA al Aeroportului Iași este pensionar din anul 2009. Este absolvent al Şcolii Militare de Aviaţie «Aurel Vlaicu», promoţia 1981. A fost pilot de aviație cu o experiență de 10.000 de ore de zbor. Din 1993, a fost comandant adjunct la Aeroportul Internaţional «Mihail Kogălnicea­nu» din Constanţa. Din 2001 până în 2003 a fost comandant adjunct la Aeroportul Iași, pe care l-a condus apoi, ca director, din 2003 până în 2009.

A devenit președintele CA în anul 2017. În perioada de după pensionare, Mitică Rebegea a fost administratorul Companiei de Aviație Omega Tehnoton SRL, care este deținută, în proporție de 70%, de către Maricel Popa, președintele CJ Iași. Relația de prietenie dintre Mitică Rebegea și Maricel Popa este de notorietate.

 

La Consiliul Județean vă puteți angaja prin concurs doar la ansamblul folcloric. Dar și-acolo a ieșit scandal

Un singur concurs la CJ, pentru referent
Oficial, Consiliul Județean Iași nu a organizat anul trecut și nu organizează în acest an decât un singur concurs pentru funcționari - un post de referent. Proba scrisă va avea loc pe 1 octombrie. Concursurile organizate din iunie anul trecut până acum au vizat selecția CA de la Aeroportul Iași, precum și concursuri pentru Ansamblul Folcloric al Județului – dansatori și instrumentiști. 
„Este un artificiu prevăzut în Legea Funcționarilor Publici, prin care funcționarii pot fi detașați în interes de serviciu, fără a mai susține examen. Se face pe cel mult 6 luni, cu prelungire. Semnează pentru detașare și instituția de unde pleacă, și cea unde merge", a explicat un consilier juridic.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30