Joi, 18 10 2018
Mașina lui Mihai Chirica, pe firma patronilor Conest

Mașina lui Mihai Chirica, pe firma patronilor Conest

I-au dat teren, i-au dat vilă, te mai pui pentru o Skoda Octavia? Autoturismul fusese un cadou la botezul primei fetițe din cea de-a doua căsnicie a primarului. Mașina, a fost înmatriculată pe Media Rom, firma lui Cozma și Melinte, milionari din contractele cu Primăria.

Încă o legătură între primarul Mihai Chirica și Ioan Melinte (patronul Media Rom Grup). De fapt, un mizilic: o mașină Skoda Octavia neagră care, în acte, a migrat de la Media Rom Grup la Eurodesign Consulting, firmă la care unic acționar este Ioan, fratele primarului Mihai Chirica.


Traseul din acte
Mașina, cu numărul de înmatriculare IS-05-THA, după numele uneia dintre fetele lui Chirica din a doua căsătorie, Thea-Maria, era înmatriculată acum doi ani pe firma Eurodesign Consulting, cu sediul în Moara de Foc. Unicul acționar al firmei, Ioan Chirica, este fratele primarului de Iași.

Anterior, autoturismul a fost deținut de Media Rom Grup, companie la care Ioan Melinte este acționar unic, dar la care a avut acțiuni, între 2001 și 2010, și Viorel Cozma, patronul Conest. Deși nu a fost niciodată pe numele său, mașina a fost folosită de Mihai Chirica și, mult timp, a fost garată în capătul complexului Platoul Însorit, acolo unde primarul locuiește, împreună cu cea de-a treia soție, într-o vilă a Conest.

Mașina ruginește în Platoul Însorit, cartierul Conest în care locuiește primarul Iașului


Vecini la Bârnova

Așa cum ziariștii REPORTER DE IAȘI au arătat în anchetele jurnalistice publicate în exclusivitate în ultimele săptămâni, legăturile dintre primarul Mihai Chirica, de o parte, și oamenii de afaceri Ioan Melinte și Viorel Cozma, pe de altă parte, s-au manifestat și în zona imobiliară.

Astfel, în 2004, Mihai Chirica a achiziționat un teren de 1.400 mp, pășune, în comuna Bârnova la un preț de 10 milioane de lei vechi, adică 0,18 euro/mp, foarte puțin în condițiile în care acolo terenurile să vindeau între 3 euro/mp și până la 12-15 euro/mp. Chirica a cumpărat în aceeași zi și este vecin cu Nicoleta Varga, angajată a Primăriei, interpusă a lui Ioan Melinte de la Media Rom. O a treia parcelă vecină îi aparține lui Irinel Tofan, actualul director general Conest, mâna dreaptă a lui Viorel Cozma.

Teren și casă de la fiica lui Melinte

Un an mai târziu, în 2005, Mihai Chirica a cumpărat de la Ioana Andreea Melinte (fiica lui Ioan Melinte, patronul Media Rom Grup, foto sus) 307 mp de teren pe strada Tudor Neculai în schimbul a doar 4,5 euro/mp. În același an, terenurile în zonă se dădeau cu 20-30 euro/mp.

Citește și Mihai Chirica: vilă de la Conest, cu bani donați de Unchiul Vasile

Fix la aceeași adresă, în 2011, Chirica a achiziționat și o casă de 240 de metri pătrați, construită de Conest și vândută actualului primar tot de Ioana Melinte. Prețul, 170.000 de lei, a fost echivalent cu 39.000 de euro, un adevărat chilipir. Banii au provenit dintr-o donație de-a unchiului Vasile către nepotul său, Mihai Chirica, pe-atunci director tehnic în Primărie.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top