Vineri, 16 11 2018
Șase blocuri ilegale vândute sub nasul lui Chirica, Harabagiu și al cumătrei Tulică

Șase blocuri ilegale vândute sub nasul lui Chirica, Harabagiu și al cumătrei Tulică

Iașul, sat fără câini: unii așteaptă trei ani un certificat de urbanism, iar alții construiesc blocuri peste noapte, intabulate cu certificate false eliberate chiar din interiorul Primăriei. Afaceri cu șase blocuri ilegale girate de Poliția Locală, șefii Primăriei și Oficiul de Cadastru. Prezentăm în exclusivitate acte oficiale falsificate negru pe alb. În autorizații scria P+1 sau P+2, s-au construit blocuri cu 6 nivele, iar Poliția Locală dădea certificat: „conform cu autorizația”. La un bloc n-a existat nici măcar dosar de autorizare, dar Oficiul de Cadastru a făcut intabularea, în baza căreia s-au vândut apartamentele. Șase blocuri, cu un profit de 1 milion de fiecare, au fost construite ilegal de Doru Plugaru, iar șefii Primăriei au acoperit totul. Chirica și viceprimarul Harabagiu au ascuns o mizerie de milioane de euro, iar șefa Control Urbanism e cumătra primarului.

 

REPORTER DE IAȘI continuă seria de anchete privind modul în care dezvoltatorul imobiliar Dragoș Dumitroaie (cunoscut sub numele Doru Plugaru) a construit 6 blocuri și a vândut apartamentele fără a avea autorizații de construcții și fără Planuri Urbanistice Zonale. Sunt afaceri de milioane de euro care au beneficiat de complicitatea unor instituții-cheie: Primăria Iași, Poliția Locală, Oficiul de Cadastru.

Acum facem public conținutul referatelor făcute de inspectorii Poliției Locale, sub protecția conducerii Primăriei. Pentru prima oară în sfera imobiliară, prezentăm dovezi ale mistificării proceselor-verbale de către Poliția Locală și falsificarea grosolană a unor acte oficiale, prin tăieturi și adăugiri cu pixul.

Dezvăluirea-șoc este că Oficiul de Cadastru a intabulat un bloc aparținând lui Dragoș Dumitroaie fără să existe autorizație de construcție. Practic, Iașul condus de Mihai Chirica a ajuns sat fără câini.

Un al doilea șoc este că Primăria a scos din mânecă o autorizație fără precedent, în care nu se menționează regim de înălțime, număr de etaje, nici POT sau CUT. O autorizație în alb.

Două blocuri în loc de vile

Dumitroaie, prin Anca Elena Condurache, a construit trei blocuri în str. Aurel Vlaicu (aproape de Doi Băieți) și trei blocuri în Moara de Vânt. Le luăm pe rând.

Sunt două blocuri la adresa Moara de Vânt 179F. Inițial, nu aveau număr de stradă și pe numărul cadastral 154774 fusese eliberată o autorizație de construire (820/14 septembrie 2016), pentru vechiul proprietar, Vasile Artenie, fratele fostului șef IPJ Mircea Artenie.

Fuseseră aprobate 5 vile P+1, pe un teren de 1.435 mp.

Numărul autorizației este extrem de important, pentru că este invocat ulterior, pe 27 martie 2017, de către polițistul Andrei Spânu. Care menționează două blocuri în certificatul de recepție, fiecare cu demisol, parter, și trei etaje, construite conform autorizației. Deci, în loc de P+1, apăruseră blocuri cu 5 nivele. Pe 14 iulie 2017, același Spânu semnează un al doilea act, certificatul de edificare, cu demisol, parter, trei etaje și mansardă. Deci acum blocurile aveau 6 nivele, total ieșite din autorizația inițială, care prevedea cinci vile P+1.

În ambele cazuri, lângă semnătura lui este și cea a Mihaelei Tulică, actuala șefă a Controlului Urbanism de la Poliția Locală, dar și a fostului director interimar Georgel Grumeza. În urma scandalului, Andrei Spînu a demisionat de la Poliția Locală și este cercetat de DNA.

Blocurile au fost vândute deși nu există în bazele de date ale Primăriei nicio modificare a autorizației inițiale pentru vile. Au apărut blocuri, iar Poliția Locală a spus că așa se prevedea de la început.

Blocuri 179F (stânga)
În autorizație – 5 vile cu P + 1
În realitate – 2 blocuri, D+P+3E+M.
Poliția Locală – Andrei Spânu: semnează Certificat constatare edificare cu înălțimea reală D+P+3E+M, invocând autorizația cu P+1. În martie 2018, același Spânu aplică amendă pentru depășirea cotelor, cere intrarea în legalitate. Se ajunge la proces pentru desființare lucrări.
Bloc 179A (dreapta)
În autorizație: P+2
În realitate: D+P+3E+M
Poliția Locală – Andrei Spânu: semnează certificat de atestare a edificării, invocă autorizație de construire cu P+2, dar notează apoi etajele: D+P+3E+M. Aria construită rămâne 298,47 mp, ca în autorizația inițială, aria desfășurată construită se dublează la 1.790 mp. Nu este luată nici o măsură, ca și cum imobilul respectă autorizația.

 

Și-au contestat propriile documente

Documentele de la Poliția Locală au stat la baza intabulării ulterioare la OCPI și au servit vânzării apartamentelor la notariat. Un fals care a permis obținerea unui profit de 1 milion de euro pe fiecare bloc în parte.

După dezvăluirile REPORTER DE IAȘI din 7 martie 2018, același Andrei Spânu a revenit pe Moara de Vânt 179F, pe 23 martie, și și-a contestat propriile certificate de edificare. A amendat dezvoltatorul – Anca Elena Condurache (soția lui Dumitroaie) – pentru nerespectarea autorizației de construire (820 din 14 septembrie 2016), cerând intrarea în legalitate până pe 23 iunie 2018. Obiectiv imposibil, ținând cont de depășirea cotelor: blocuri în loc de case, cu patru etaje în plus.

Pe 29 iunie 2018 a fost întocmit referatul 7934, semnat de fostul director interimar al Poliției Locale, Georgel Grumeza, și de consilierul juridic al instituției, Dorin Lucian Dănăilă, prin care este cerută în instanță demolarea etajelor în plus. Procesul este abia la început. „Cei care au făcut falsurile să răspundă”, s-a limitat Georgel Grumeza. Trimiterea este la polițistul Andrei Spînu și la șefa Control Urbanism, Mihaela Tulică, aceasta fiind cumătra primarului Mihai Chirica.

 

AUREL VLAICU
Bloc str. Șapte oameni
În autorizație: S+P+2
În realitate: D+P+2E+M1+M2
Poliția Locală, Adrian Hrițcu, Spânu: Certificatul de atestare emis două săptămâni după autorizație menționează o clădire cu 6 nivele. Andrei Spânu taie cu pixul, modifică, semnează și ștampilează noile cote: 322 mp amprenta la sol cu arie desfășurată construită de 2.437 mp.
Bloc Aurel Vlaicu 49
În autorizație: Nu există
În realitate: P+3E+M
OCPI, Poliția Locală: Condurache a încercat autorizarea blocului, toate căile au fost respinse. Poliția Locală pierde procesul pe lipsa calității procesuale, era necesară reluarea procesului de autorizare. Nu s-a produs nici o mișcare. Blocul apare ca intabulat, în baza unui document al Poliției Locale care vorbește despre dispariția unei case și salubrizarea zonei.
Bloc Aurel Vlaicu 51
În autorizație: nu este menționat regimul de înălțime, nici POT, CUT, număr de etaje
În realitate: D+P+2E+M
Poliția Locală: Ia apărarea investitorului în fața OCPI, care nu înțelege cu ce începe blocul: cu parter sau demisol. Poliția Locală susține varianta demisolului, are câștig de cauză, punctuld e vedere este asumat de OCPI. Blocul are 471 mp, pe un teren de 579 mp. Ocupă 80% din teren. Procesul verbal de recepție este semnat la 14 zile de la emiterea autorizației de construire.

 

Moara de Vânt 179A: Primăria a uitat de bloc

Fix vizavi de cele două blocuri de la 179F, Dumitroaie și Condurache au construit alt bloc cu demisol, parter, trei etaje și mansardă (6 nivele) pe o autorizație de P+2, cumpărată cu tot cu teren de la SC XYA Profile SRL.

În autorizația 1.249 din 8 decembrie 2015 cotele sunt: înălțime maximă 9 metri, arie construită 298,47, arie desfășurată construită 895 mp.

Polițistul Andrei Spânu, supervizat de Mihaela Tulică, semnează pe 18 iulie 2016 un certificat de atestare a edificării în care invocă aceeași autorizație de construire (1.249 din 8 decembrie 2015) și scrie apoi: demisol, parter, trei etaje, mansardă. Această atestare valida practic un fals de sute de mii de euro. Aria construită rămâne 298,47 mp, dar aria desfășurată construită se dublează la 1.790 mp. Cu totul în afara autorizației de construcție.

În bani, înseamnă un profit în plus de cel puțin 450.000 euro, la un profit minim de 500 de euro/mp.

Inexplicabil este că Poliția Locală nu a reacționat niciodată în cazul acestui bloc. Nu există nicio verificare, nicio amendă, nu s-a făcut nici un demers de sesizare a instanței pentru desființare lucrări. Spânu dădea în martie amenzi la 179F, dar la 179A, peste drum, unde este aceeași situație, nici măcar nu se uita. Nici până acum Poliția Locală nu a reacționat în acest caz flagrant.

Fals grosolan: bloc gata în două săptămâni

Aceeași Anca Elena Condurache și Dragoș Dumitroaie (cunoscut sub numele Doru Plugaru) au construit și într-o altă zonă: pe Aurel Vlaicu. Acolo au ridicat 3 imobile, toate cu ilegalități. Pe o stradă paralelă, Șapte oameni, au ridicat unul dintre imobile, în baza autorizației 735 din 3 august 2017. Conform acesteia, blocul trebuia să aibă parter și două etaje.

Două săptămâni mai târziu, Poliția Locală emitea, cu semnătura lui Adrian Hrițcu, și a șefului Serviciului Control Urbanism, certificatul de atestare a edificării nr. 10334/18.08.2017. În act sunt trecute cotele clădirii, ieșite cu mult din prevederile autorizației: demisol, parter, două etaje, mansardă 1 și mansardă 2. Și toată clădirea de 6 nivele fusese construită în doar 15 zile, de la data emiterii autorizației – 3 august – la cea a certificatului – 18 august. În două săptămâni era acoperită o ilegalitate crasă.

Mai mult, cu semnătura lui Andrei Spânu și cu ștampila instituției, se intervine asupra certificatului de edificare 10334. Spânu taie cu pixul suprafața construită la sol – „253,21 mp” și adaugă alături “322 mp”. Procedează la fel și în cazul suprafeței construite desfășurate: taie „1993,79 mp” și adaugă cu pixul „2.437 mp”. Actul a fost semnat și de șefa Control Urbanism, Mihaela Tulică.

Calculele nu ies nici așa. Dacă ar fi chiar și 322 mp amprentă la sol, cele 6 etaje ar avea în total 1932 mp. Dar Spânu a notat 2.437 mp, ceea ce ar corespunde cu 8 etaje. Ceea ce arată că și amprenta la sol a clădirii este mult mai mare decât în autorizația inițială.

 

Aurel Vlaicu 51: bloc pe 80% din teren

Un al doilea bloc de pe Aurel Vlaicu, cel de la numărul 51, a fost motiv de dispute și comisii. Angajații de la Cadastru au zis că nu intabulează, pentru că blocul începe cu parter, nu cu demisol, cei de la Poliția Locală au susținut însă că începe cu demisol. Au avut câștig de cauză ultimii, care au și atașat o adresă oficială la dosarul de la OCPI, asumându-și că blocul cu 5 nivele începe cu demisolul. Încă o dată OCPI a cedat.

Imobilul, construit de Anca Elena Condurache și Irina Elena Romanescu Gherghel, reprezentate de Dragoș Adumitroaie (Doru Plugaru), a avut autorizația 655/15.07.2014. Este o autorizație în alb, caz unic în istoria Primăriei: fără regim de înălțime, CUT, POT, fără număr de etaje. Rezultatul a fost că terenul pe care s-a construit avea 579 mp, iar amprenta la sol a blocului a ajuns la 471 mp. Deci imobilul acoperea 80% din teren, caz unic în Iași.

Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor este din 29.07.2014 – la numai 14 zile după emiterea autorizației! - și este semnat de polițistul Adrian Hrițcu.

 

Istoricul unei ilegalități cât blocul

Pe 3 iunie 2015, Anca Elena Condurache a depus la Primărie solicitare de PUZ pentru locuințe colective și demolare construcții existente, pe Aurel Vlaicu 49. PUZ-ul nu a ajuns în dezbaterea Consiliului Local.

Pe 15 iunie 2015, Condurache a depus o nouă cerere pentru Aurel Vlaicu 49: construire locuință colectivă mică prin demolare construcții. Nu a fost emis niciun document pe adresă, dar familia Condurache-Plugaru construia deja cele 3 blocuri în zonă.

Pe 9 iulie 2015, Poliția Locală o amendează pentru lucrări fără autorizație, găsind la adresă parterul și o placă de beton. Pe 24 noiembrie 2015, aceeași instituție cere în instanță desființarea lucrărilor. Blocurile erau deja în stadiu avansat. Pe 12 iulie 2016, Condurache depune cerere de intrare în legalitate. Cererea este respinsă pe motiv că nu pot fi inițiate și aprobate documentații de Urbanism a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire. Neexistând PUZ, n-aveau ce să remedieze.

Pe 4 august 2016, Poliția Locală pierde procesul pe motivul „lipsă calitate procesuală”: plângerea către instanță trebuia semnată de directorul general al Poliției Locale, instituția funcționa cu director adjunct.

Pe 23 august 2016, Condurache depune din nou cerere de intrare în legalitate. Nu mai apare nimic după această solicitare. Pe 12 aprilie 2017, în apel, Poliția Locală pierde definitiv pe lipsa calității procesuale. Cele trei blocuri erau deja finalizate și vândute. Cel fără autorizație, cu promisiuni de vânzare.

 

Lovitură de teatru: intabulat fără autorizație

Primăria a refuzat să răspundă unei adrese oficiale a REPORTER DE IAȘI despre stadiul actual al imobilului de la Aurel Vlaicu 49.

Specialiștii consultați ne-au explicat că, în situația în care Poliția Locală pierde un proces în cazul unui bloc făcut fără autorizație, acesta nu este considerat intrat în legalitate. Dimpotrivă, proprietarul trebuie să parcurgă din nou toți pașii de autorizare. Ceea ce nu s-a întâmplat. Cu toate acestea, imobilul a fost intabulat, fără autorizație de construire.

Citește și EPOCA MIHAI CHIRICA: blocuri ilegale, imobiliar interlop, ziarist amenințat cu moartea

La dosar, în memoriul tehnic, este invocată o listă de documente: încheierea notarială 40400/27.03.2015 și adeverința nr. 6175/09.07.2015. Aparent, aceasta din urmă este certificatul de edificare. Dar conținutul vorbește despre cu totul altceva: este o adresă a Poliției Locale în care instituția spune că a verificat în teren (unde blocul exista deja) și că „locuința în suprafață de 118.63 mp nu mai există fizic în teren”, iar „terenul a fost salubrizat corespunzător”.

În aceeași zi, 9 iulie 2015, Poliția Locală dădea o amendă în cazul blocului ce era în construcție la acea adresă.

Sursele REPORTER DE IAȘI ne-au explicat că, dacă imobilul a fost intabulat cu ajutorul unei adrese a Poliției Locale care vorbește despre cu totul altceva, operațiunea ilegală s-a realizat obligatoriu cu sprijinul unui funcționar din cadrul OCPI Iași. Orice altă posibilitate este exclusă din start și nu este o eroare, este un act intenționat.

Citește și CHIRICA, PRIMARUL MAFIEI: Arhitectul-șef ia 100.000 de euro de la Clanul Plugaru-Cheșcu

În cazul tuturor blocurilor realizate de către Anca Elena Condurache și Dragoș Dumitoraie, există oameni care au cumpărat apartamentele, mulți dintre ei cu credite bancare. Sunt noi proprietari inclusiv în imobilele din Moara de Vânt, pentru care Poliția Locală cere demolarea. Sunt prejudiciate inclusiv băncile – BCR, Raiffeisen, Transilvania, CEC, ING -  care au fost mințite, dar și statul, care este garant în Prima Casă.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

1 comment

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Go to top