Miercuri, 16 01 2019
Poliția Locală: o treime din Serviciul Urbanism, penalizată și transferată

Poliția Locală: o treime din Serviciul Urbanism, penalizată și transferată

Lovitura în inima Controlului Urbanism de la Poliția Locală, în perioada scandalurilor din vară, generate de cazul Spânu. Trei polițiști locali fost sancționați de conducere, dar au contestat măsurile la Tribunal. Conducerea Poliției Locale le-a reproșat că tergiversează întocmirea documentelor. Au rămas fără 10% din salariu pentru 3 luni și, potrivit conducerii instituției, „au acceptat să se mute la alte departamente”.

În perioada în care Serviciul Control Urbanism de la Poliția Locală era zguduit de scandaluri legate de modul de recepționare a unor imobile care, de fapt, nu erau terminate, șefii instituției au ordonat un control al tuturor oamenilor de la acest departament. În urma verificărilor, în luna iunie, dintre cei 10 oameni ai biroului, 3 au fost sancționați cu 10% din salariu și mutarea la alte departamente. Acum, toți trei contestă decizia conducerii la Tribunal.

Ce contestă polițiștii

Conducerea Poliției Locale, care era reprezentată, la momentul verificărilor, de directorul adjunct cu atribuții de director general, Georgel Grumeza, a reproșat, prin rapoartele de control întocmite în cazul celor trei polițiști, că aceștia au tergiversat lucrările și documentele pe care le aveau de realizat. “Repetate întârzieri în efectuarea lucrărilor, finalizarea verificărilor, sesizarea structurilor competente (biroul juridic) pentru efectuarea demersurilor legale, superficialitate în argumentarea răspunsurilor, lipsa de preocupare pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor trasate în termene legale”, se justifică sancționarea în documentele încheiate după verificarea lui Andrei Gabriel Pascariu. “Are 14 lucrări neficalizate”, spun șefii despre Bogdan Zaharia, iar despre Dragoș Andrei Drăgan că are „repetate întârzieri în efectuarea lucrărilor”.

Drăgan și Zaharia vor să scape basma curată

Vor detalii

„Au acceptat să se mute din Serviciul Control Urbanism”, spun șefii celor 3 polițiști sancționați. Pe lângă faptul că au primit reducerea salariului cu 10%, timp de trei luni, pentru septembrie, octombrie, noiembrie. Numai că, imediat ce au primit hârtia, s-au dus la Tribunal și-au făcut contestație. Toți trei reproșează același lucru Comisiei în fața căreia au apărut și care i-a sancționat: faptul că nu sunt specificate clar, cu exemple, abaterile pentru care li s-a redus salariul și li s-a cerut să plece din Control Urbanism. „Raportul de control nu cuprinde motivarea detaliată în vederea aplicării unei sancțiuni disciplinare. Nu se arată în raportul de control faptele detaliate. Sunt reproșate întârzieri repetate în realizarea actelor specifice, se vorbește despre 14 lucrări nefinalizate, dar în raport sunt expuse 4 lucrări nefinalizate”, menționează polițistul Dragoș Andrei Drăgan în plângerea sa.

Citește și Cum arată o șpagă Mercedes în garaj. Imobiliarii care l-au îndestulat pe inspectorul Spînu: Stârpu, Placinschi, Popescu

 „Nu mi se pot reproșa disfuncționalitățile”

Polițistul Andrei Gabriel Pascariu, acuzat și el că a tergiversat întocmirea actelor de la serviciu, spune că „Nu sunt responsabil pentru disfuncționalitățile din Serviciul Control Urbanism. Sunt etape în întocmirea actelor: sesizarea se înregistrează la secretariat, apoi se înaintează directorului, care aplică rezoluția. Acesta le dă înapoi șefului de serviciu, care le distribuie la subordonați. În 2017 și 2018 am avut în total 200 de lucrări. Faptul că au fost avizate și le-am reprimit înseamnă că au fost corect întocmite”, susține Andrei Gabriel Pascariu.

 

Despre Spânu se zvonește că este anchetat de DNA pentru mișmașurile imobiliare pe care le-a pus la cale

Perioada „scandalurilor Spânu”

Controlul ordonat de conducerea Poliției Locale a venit după dezvăluirile din REPORTER DE IAȘI legate de activitatea polițiștilor de la Control Urbanism. Și, în special, după dezvăluirile legate de polițistul Andrei Spânu. Controlul a avut loc imediat după demisia acestuia de la Poliția Locală. REPORTER DE IAȘI a dezvăluit, în luna iunie, că dezvoltatorii imobiliari agreați la nivel înalt în Primărie lucrau exclusiv cu Andrei Spânu, polițist la Control Urbanism. Toți construiau mai mult decât aveau în autorizație, după care cereau intrarea în legalitate. Spânu avea „pixul de aur”, ce era ilegal în hârtiile semnate de el devenea legal, creându-se o realitate imobiliară paralelă.

Pe de altă parte, Andrei Spânu prospera pe plan personal. Avea un Mercedes ML primit de la dezvoltatorul imobiliar Ștefan Stârpu sau un apartament menționat în declarația de avere, în cartierul Vișoianu, de 68.000 de euro vândut de alt dezvoltator cu 37.000 de euro.

Citeste si...
Nota
(2 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Clipul zilei

Go to top