Miercuri, 19 06 2019
„Mafia personală” a lui Chirica: 66 de chioșcuri, 4.000 de lei chirie în tot anul 2018!

„Mafia personală” a lui Chirica: 66 de chioșcuri, 4.000 de lei chirie în tot anul 2018!

Manuel Onofrei e subvenționat de Primăria Iași cu 120.000 de lei, valoarea chiriei anuale pe care nu a plătit-o deloc anul trecut. Deși Amo Press este în faliment mascat, primarul Chirica și viceprimarul Harabagiu se întrețin cu Onofrei în Tribuna Oficială, la meciurile lui Poli. 7est, ziarul finanțat de patronul Amo e folosit ca ventilator de  împroșcat lături în adversarii politici ai lui Chirica. Chiria o suportă ieșenii, beneficiile serviciilor lui Onofrei îi revin lui Chirica. Prin Amo Press, primarul controlează o rețea de comerț stradal cu rețetă financiară anuală de 4 milioane de euro, pe care n-o liberalizează, ci o ține pentru uzul mafiei sale personale.

Manuel Onofrei, patronul Amo Press Retail, care are contracte pentru 66 de amplasamente de chioșcuri în oraș, a făcut în tot anul trecut plăți totale de mai puțin de 4.000 de lei în contul datoriilor sale, de peste 500.000 de lei, dar și a facturilor curente, de peste 120.000 de lei anual.

Suma achitată de Manuel Onofrei i-a scandalizat pe ceilalți reprezentanți ai societăților de distribuție, care identifică o singură cauză a toleranței Primăriei față de el: relația cu Mihai Chirica și articolele elogioase apărute în ziarul lui Onofrei, 7est.

Anarhie: îl ignoră pe lichidator

Societatea Amo Press Retail SRL, deținătoarea contractelor de concesionare pe terenuri ale Municipalității, situate în zone bune, are 66 de amplasamente, conform unei adrese a Primăriei. Dintre acestea, doar 30 mai funcționează efectiv.

Amo Press Retail este, din ianuarie 2018, în insolvență, iar lichidatorul spune că nu reușește să obțină documentele și nici să dea de administratorul Manuel Onofrei. „Nu-mi pun la dispoziție nici un act solicitat, nu-mi răspunde nimeni la telefon, nu este de găsit la sediul de pe Splai Bahlui. Este o situație de care nu m-am mai lovit, ca cineva să refuze pur și simplu comunicarea într-o astfel de situație”, spune lichidatorul Gheorghe Moraru.

Acesta mai explică faptul că nu există o altă sancțiune într-o astfel de situație decât respingerea planului de reorganizare și declararea falimentului.

Chioșcurile Amo Press - profit maxim pentru Manuel Onofrei, gaură imensă pentru bugetul local

A dat și el 400 de lei pe lună

Pe tot anul 2018, Manuel Onofrei a plătit la Primărie mai puțin de 1.000 de euro. Datoria Amo Press Retail a crescut, în 2018, de la aproape 450.000 de lei – însemnând trei ani fără nici o plată la bugetul local, în condițiile în care plățile anuale sunt de 120.000 de lei - la peste 550.000 de lei. Plățile totale din 2018 au fost de aproximativ 4.000 de lei, în câteva tranșe simbolice, a câte 500-1.000 de lei, uneori chiar și de numai 400 de lei.

„Conform legislației, dacă firma în insolvență nu reușește să acopere datoria curentă este un semnal clar că nu poate susține planul de redresare și se ajunge rapid la faliment”, ne-au explicat surse din piață.

Primăria protectoare

Reprezentanții Primăriei Iași au refuzat să precizeze, pe canale oficiale, la cât a ajuns datoria către bugetul local a Amo Press Retail și dacă firma a plătit sau nu în cursul anului trecut. Într-o adresă oficială, reprezentanții Primăriai au motivat că este secret fiscal datoria unei firme la bugetul local: „Vă facem cunoscut că, potrivit prevederilor art. 11 din legea 207/2015, aceste informații sunt de natura secretului fiscal și pot fi obținute doar cu acordul scris al contribuabilului”.

Aceasta, în condițiile în care Primăria publică periodic o listă a celor mai mari datornici la bugetul local, listă de pe care Amo Press Retail a dispărut.

Manuel Onofrei, un obișnuit al cluburilor ieșene

O nebuloasă

Nu este cunoscută în prezent, la nivelul Primăriei, nicio decizie de a organiza licitații pentru spații din oraș pe care o firmă cu același profil ca Amo Press Retail să-și desfășoare activitatea. Oamenii din piața distribuției din Iași spun că situația rămâne la fel în următoarea perioadă, din cauza relației dintre Manuel Onofrei și Mihai Cirica.

„Din punctul meu de vedere, trebuiau închise demult toate chioșcurile, la ce datorii au acumulat. În situații identice, alte firme care aveau chioșcuri le-au pierdut imediat. Primăria a făcut solicitări la E.On, curentul electric a fost decuplat, chioșcul încărcat pe platformă și dus. La Amo Press nu se procedează la fel și motivul este unul singur și îl cunoaște toată lumea”, ne-a spus directorul uneia dintre marile firme de distribuție din Iași, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Mugurel Laicu, inamic politic declarat al primarului Mihai Chirica, desființat în 7est, ziarul controlat de Manuel Onofrei

Îi este de folos ziarul lui Onofrei

În ultimul an, Mihai Chirica a utilizat ziarul lui Manuel Onofrei, 7est, pentru a lovi în adversari, utilizând fake-news-ul. Un exemplu este un articol din urmă cu câteva zile în care Mugurel Laicu, directorul de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, membru PSD, este demascat ca agent al serviciilor secrete ungurești.

„Îi dau în judecată pentru ce au scris acolo. Eu am fost la România Mare vreo 20 de ani, dacă mă făceau agent rus mai înțelegeam, dar tocmai agent ungur? Mi-au dat articolul pe Whatsapp înainte să apară, din ce cred a pornit de la niște discuții pe Facebook pe care le-am avut cu fostul subprefect Abălașei. O fi văzut Chirica și a reacționat așa”, ne-a spus Ovidiu Laicu.

Manuel Onofrei (primul din stânga) și viceprimarul Gabriel Harabagiu (al doilea din stânga), la meci, în Copou

Onofrei căpușează firma în insolvență

Administratorul Amo Press Retail și-a trecut bani de pe firma în insolvență către alte firme ale sale, păcălind lichidatorul.

Quadrant, distribuitorul Pepsi în România, a plătit pentru publicitate pe panourile celor 65 de chioșcuri din oraș. În ianuarie 2018, luna în care Amo a intrat în insolvență, Onofrei a notificat firma Quadrant să facă plata uneia din tranșe, în valoare de 52.000 de lei, direct în contul Mandum Consulting SRL. Motiva că Amo Press datora bani către Mandum și astfel scurtează lanțul economic.

Același distribuitor Pepsi are contract cu chioșcurile Amo și pentru vânzarea de apă și sucuri. Contractele sunt însă pe Amo Press Group, altă firmă a lui Onofrei. Toată apa și sucurile se vând în chioșcurile Amo Press Retail, dar bonusurile din vânzări s-au încasat până acum pe Amo Press Grup, intrată între timp și aceasta în insolvență, în iulie 2018.

În același mod a procedat și cu Mobil Line, distribuitor Nestle în mai multe județe din România. A găzduit aparatele de cafea ale acestei firme în chioșcurile Amo Press Retail, dar factura era tăiată de Amo Press Group. După ce și Amo Press Group a intrat în insolvență, facturile s-au făcut pe Black Classic Logistic, înființată în 2018, și deținută 50-50 de Onofrei și Ionuț Dumitrașcu.

Citește și Furăciunea Amo Press: tun din bani publici sub protecția îngerilor-păzitori Chirica și Harabagiu

Ceilalți chioșcari nu întârzie o zi, altfel le ridică toneta

Chiria pentru spațiul de la Primărie, pentru un chioșc obișnuit de difuzare de carte și presă din Iași, este de 3.600 de lei/an, la o suprafață de 3 mp.

Chioșcul are 1/3 m, chiria este scadentă, de la 1 ianuarie 2019, la 3 luni, față de 6 luni, cât a fost până acum. de lei/an. Calculul arată că Primăria ia, pentru chioșcul situat în centrul orașului, 100 lei pe fiecare metru pătrat, lunar.

„Avem în plus impozit de 100 și ceva de lei pe chioșc, anual. Am avut o colaborare cu Amo Press Retail, apoi au trecut pe Amo Press Group, dar au acumulat datorii la noi, sunt vreo 2.500 de lei, și am renunțat. Mai grav este că ne-am trezit cu plicuri pe acasă, ne-am și speriat că vom fi noi executați pentru datoriile lor. De fapt, lichidatorul ne anunța că, pentru orice plată am avea să facem către Amo, trebuie să-l anunțăm", ne-a explicat proprietara unui mic chioșc de difuzare din centrul orașului.

Ce se întâmplă dacă nu plătește la timp banii pentru chiria terenului? În primă fază penalizări, apoi demontarea chioșcului. „La un moment dat am avut o întârziere de câteva zile la plată, nici măcar nu a fost din cauza noastră, ci a Primăriei, care a întârziat calculul. Ce să spun, la cel mult 6 zile după scadență ne-am trezit cu cineva de la Primărie care ne-a somat să plătim, altfel ne închid și ne iau chioșcul. Cam asta este procedura pentru toți distribuitorii mici din piață. Deconectează de la curent electric, vin cu macaraua, iau chioșcul. Singurii protejați la așa ceva în tot orașul sunt cei de la Amo", ne-a mai declarat femeia.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
Go to top