Marti, 26 03 2019
Acuzat că ar fi băut, un polițist local i-a spart telefonul unui șofer oprit în trafic

Acuzat că ar fi băut, un polițist local i-a spart telefonul unui șofer oprit în trafic

Vineri după-amiază, un polițist local ieșean a agresat un șofer oprit pe interzis în zona Tudor Vladimirescu. Pentru că șoferul filma scena, polițistul i-a spart telefonul. S-a enervat în momentul în care șoferul i-a spus că miroase a alcool. Abia după două zile i-a fost primită victimei plângerea la Poliția Locală Iași, dar nimeni nu i-a spus până acum cum îl cheamă pe polițist.

Șeful Poliției Locale nu știe, după trei zile, detalii despre caz.

Poturu voia să ia medicamente pentru copil

Oprit pe interzis

Cristinel Marian Poturu povestește că a oprit în fața unei farmacii din Tudor Vladimirescu ca să ia o rețetă pentru copilul aflat în mașină. Imediat, în spate a oprit o mașină a Poliției Locale, cu girofarul pornit. “A pornit sirena, m-am întors la mașină, i-am spus că știu că am oprit pe interzis, i-am explicat de ce. Am dorit să plec, mi-a spus că nu mă lasă să plec și mi-a cerut actele să mă amendeze. Nu le aveam, i-am dat datele să mă verifice. Și atunci a început circul: că pe vremea asta îl țin eu acolo să verifice actele. În acel moment, am simțit că miroase a alcool și i-am spus de ce își permite să oprească mașini fiind în acea stare”, povestește Cristinel Marian Poturu. Acesta spune că nu a avut inspirația să cheme un echipaj de la Poliția Rutieră care să-l verifice pe polițist.

Polițistul l-ar fi amenințat

După ce polițistul a început să-l amenințe, ieșeanul a scos telefonul să filmeze scena. Polițistul s-a mutat în fața mașinii, a vorbit la telefon aproximativ două minute, apoi s-a întors. Pe filmare se vede cum izbește telefonul ținut de șofer. „L-a spart. Norocul meu este că am avut filmul salvat pe card și l-am putut recupera. După aceea a filmat și soția mea, s-a dus la mașina din spate și au plecat”, mai povestește ieșeanul.

Scena a avut loc aproape de ora 17, în Tudor. Omul a pornit imediat spre sediul Poliției Locale din Bularga, să depună reclamație.

Zanfirescu spune că va face anchetă

Trei zile și șeful nu știe nimic

A încercat să depună reclamație vineri, a fost trimis la plimbare. I s-a transmis că nu are unde. „Era ora 17, mi s-a spus să vin în altă zi. Am fost la Secția 5, alături, mi s-a spus să văd întâi ce rezolv la Poliția Locală. Am revenit sâmbătă, nu am avut cum depune plângere. Abia astăzi, luni (14 ianuarie n.r.), am scris-o și am depus-o cu număr de înregistrare și le trimit și filmarea”, mai spune Cristinel Marian Poturu.

Șeful Poliției Locale nu are detalii despre incident. Nici măcar numele polițistului implicat nu-l cunoaște încă, despre faptul că ar fi fost băut nici nu poate fi vorba. “Ciudat este că vineri, pe la 5, eram aici, puteam primi eu plângerea. Nu am detalii legate de caz, o să vedem după ce primim filmarea”, a explicat Liviu Zanfirescu. Șeful Poliției Locale spune că va exista o anchetă legată de caz.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top