Toți ochii pe Hotel Traian, o afacere scandaloasă în care se dau două războaie: Asimionesei-Stanciu, Surdu-Popa

Toți ochii pe Hotel Traian, o afacere scandaloasă în care se dau două războaie: Asimionesei-Stanciu, Surdu-Popa

Mihai Chirica mai are 24 de ore la dispoziție pentru a activa clauza de preemțiune în vederea cumpărării Hotel Traian. Primarul beneficiază de împuternicire din partea Consiliului Local pentru a exercita acest drept de preemțiune, în virtutea unei Hotărări CL (266/2007) votate pe vremuri, la cererea fostului primar Gheorghe Nichita. Chirica semnalase acest drept încă din comunicatul său, emis sâmbătă, 19 ianuarie, în care puncta că ar putea semna singur intenția de achiziție a Hotelului Traian, dar că preferă să consulte, democratic, Consiliul Local. Un mod persuasiv de a obține legimitate pentru o decizie extrem de controversată.

Surdu a fost promotorul

Hotelul Traian este un măr al discordiei pe mai multe planuri, financiare, politice, în interiorul PSD Iași precum și în exteriorul acestuia. Gabi Surdu (consilier local PSD) a fost primul care, în cursul săptămânii trecute, a promovat beneficiile achiziționării hotelului, în cadrul Comisiei de Urbanism, și i-a îmbrobodit repede pe consilieri. „Hai să-l luăm că e superafacere, se rezolvă imediat, e 800 de euro/mp în centrul Iașului, nu putem rata asemenea ocazie”, le-a spus el în sedința Comisiei.

Asimionesei îl conduce pe Chirica

Forțele din jurul primarului s-au mobilizat repede. Ghiocel Asimionesei, patronul informal al BZI, s-a erijat în dirijorul întregii afaceri, fiind cel care trimitea mesageri către consilierii locali, iar, pe surse, unii actori politici s-au plâns că au primit amenințări. „Nu te atinge de subiectul Hotel Traian, lasă-l să treacă, altfel te vom distruge!”, a povestit unul dintre cei implicați în aprobarea acestei achiziții. Maricel Popa, președintele Consiliului Județean și al PSD Iași, a confirmat că a primit amenințări: „Nu m-am speriat”.

Asocierea unui patron de ziar la actul administrării Iașului, mai ales unul condamnat pentru șantaj, spune multe despre tipul de putere ocultă pe care îl practică primarul Mihai Chirica. Asimionesei n-are nicio calitate oficială în Primărie și în politică, dar este cel care își asumă direct anumite proiecte, sună personal, vorbește, transmite mesaje fără ocolișuri. Mai mulți consilieri din PSD, PMP și ALDE au confirmat că au fost sunați personal de Ghiocel Asimionesei pentru a vota pentru cumpărarea Hotelului Traian.

Consilierii PSD, duși cu zăhărelul

La sfârșitul săptămânii trecute, consilierii locali PSD au fost chemați la Primărie pentru a semna adeziunile la ideea primarului de a cumpăra Hotel Traian. Au semnat marea majoritate, pe fondul lipsei de coordonare la vârful PSD Iași. Secretariatul Consiliului Local a chemat și consilierii PNL să opteze în privința Hotelului Traian, dar acești au transmis că se opun proiectului, conform deciziei luate în interiorul partidului. ALDE susține deplin administrația Chirica, iar PMP votează, de asemenea, favorabil, în momentele-cheie.

Luni, 21 ianuarie, situația s-a schimbat însă. Maricel Popa a convocat consilierii PSD la partid, iar 8 dintre aceștia au admis că au fost induși în eroare și și-au retras semnăturile în favoarea cumpărării hotelului. Printre cei care s-au răzgândit sunt Crucianu, Boișteanu, Nedelcu și Ciubotaru.

Maricel Popa, sfidat de consilierii PSD din CL Iași

PSD, scos din cărți în afacerile CL

Surprinzător este că PSD nu are identitate în Consiliul Local. „Majoritatea sunt pe persoană fizică acolo, PSD câștigând practic degeaba alegerile în 2016. Pe o parte, Mihai Chirica i-a nominalizat personal, sunt oamenii lui, n-au nicio legătură cu partidul, iar pe ceilalți îi controlează direct, prin diversele avantaje oferite de-a lungul timpului: autorizări, PUZ-uri, schimburi. În CL poți câștiga chiar bani fizic dacă votezi mari proiecte imobiliare”, spune, sub anonimat, unul din membrii importanți ai PSD.

Sunt consilieri locali, membri marcanți, cu notorietate și vechime, care participă la ședințele PSD, la evenimentele publice inițiate de PSD, dar care votează cu Mihai Chirica în CL și îi susțin acestuia interesele, cum ar fi promovarea unor proiecte imobiliare, deși primarul este în acest moment independent, exclus din partid.

Popa a reacționat târziu

Gabriel Surdu a inițiat proiectul fără să se consulte cu filiala PSD Iași, pe care o reprezintă. Acest fapt este considerat, de cei din interiorul partidului, ca o sfidare la adresa președintelui Maricel Popa, Surdu testându-i practic rezistența și devoalându-i public slăbiciunea. Demersul lui Surdu este numit de cei din PSD drept o lovitură sub centură, milionarul cu afaceri în imobiliare revendicând candidatura la funcția de primar. Convulsiile sunt mai ample, Paul Boișteanu retrăgându-și sprijinul pentru achiziția hotelului tocmai pentru a-i plăti o poliță lui Gabriel Surdu, pe care nu-l mai agreează de când i-a luat postul de lider de grup în Consiliu.

Maricel Popa a declarat ieri că subiectul „Hotel Traian” n-are nicio șansă să treacă la vot: „Iese din discuție. PSD votează împotrivă, se agită degeaba. Orașul are alte priorități decât colecționarea de clădiri. Există bani privați pentru asta”.

Citește și Dănuț Prisecariu le-a tras clapa la toți: e din nou stăpân la Hotel Traian

Bodea contestă împuternicirea lui Chirica

Marți dimineață, 22 ianuarie, consilierii liberali au fost din nou sunați de la Primărie ca să opteze în privința hotelului, semn că Mihai Chirica n-a renunțat la proiect și că încearcă în continuare să adune semnături. „Nu înțeleg această insistență, am spus o dată că PNL nu este de acord cu acest proiect”, a declarat consilierul local Răzban Timofciuc.

Deputatul PNL Marius Bodea spune că va contesta legal hotărârea CL din 2007 prin care primarul este împuternicit de către CL să-și exercite dreptul de preemțiune în privința clădirilor de patrimoniu: „Acea hotărâre nu avea o fundamentare legală. Consiliul Local este suveran în chestiuni de patrimoniu”.

Trebuie 18 voturi din 27 în Consiliu

Hotel Traian, monument istoric, are 68 de camere, două restaurante, sală de conferințe și este un simbol al Iașului. După Revoluție a ajuns în proprietatea omului de afaceri Dănuț Prisecariu, fiind ulterior scos la vânzare în urma falimentului acestuia. Ministerul Culturii a declinat dreptul de preemțiune asupra clădirii, dar Primăria Iași are opțiunea de a activa revendicarea clădirii până pe 23 ianuarie.

Exercitarea poate fi activată de primar, dar achiziția propriu-zisă, adică plata și trecerea hotelului în inventarul patrimoniului local, nu poate fi făcută decât cu votul a două treimi din numărul consilierilor locali, adică 18 din 27. PSD are 14 consilieri, PNL 8, PMP și ALDE câte 2, iar USR are un vot prin Andrei Postolache.


„Mi-am spus părerea despre un edificiu care nu merită să fie aruncat la întâmplare, cât timp este reprezentativ pentru oraș. Are o istorie care ne onorează, este făcut de Eiffel. Nu este neapărat să fie hotel, poate fi schimbată destinația. Poate rămâne cu numele Hotel Traian, cum îl cunoaște toată lumea, dar acolo să fie altceva, o instituție de artă, o instituție istorică. Nu am vorbit cu primarul sau cu colegii mei despre acest subiect. Mi-am exprimat o părere și atât. Dacă se va hotărî altfel, majoritatea decide și eu mă voi supune majorității.”
Gabriel Surdu, consilier local PSD

Chirica este eliptic: poate dar nu vrea
Solicitând un punct de vedere primarului, privind posibila exercitare a dreptului de preemțiune în următoarele 24 de ore, purtătorul de cuvânt Sebastian Buraga a menționat că Mihai Chirica și-a prezentat intențiile în comunicatul emis sâmbătă, 19 ianuarie. În esență, primarul spunea că ar putea semna singur intenția de cumpărare, dar că preferă să lase Consiliul Local să-și exprime voința. Meciul în CL pare pierdut, va semna totuși primarul dispoziția de achiziție?

Miza afacerii: predai la cheie administrarea unui grup de interese

Hotelul Traian poate fi cumpărat în schimbul răscumpărării unei creanțe de 4,7 milioane de euro, sumă care a fost deja acoperită de Dănuț Prisecariu, la sfârșitul lunii noiembrie, în 2018. Acesta practic și-a răscumpărat propriul hotel, o parte din datorii fiind tot ale firmelor sale, înscrise la masa credală. Licitația din 29 noiembrie a fost deja constestată în instanță de firma consilierului județean PSD Cristian Stanciu, cea care, anterior, achiziționase, tot de la casa de insolvență și Hotel Astoria, lipit de Traian.

Din punct de vedere economic, prețul este avantajos, acesta fiind și argumentul lui Mihai Chirica, dar Primăria va trebui să selecteze o firmă care să administreze hotelul și să suporte alte investiții, de circa 2 milioane de euro, pentru că stabilimentul n-a mai fost modernizat de 15 ani. Administrarea hotelului ridică cele mai mari suspiciuni, predând practic o afacere la cheie din banii bugetului local.

În plus, primarului i se reproșează o achiziție fantezistă, pentru care există interes din zona privată, în condițiile în care Iașul suferă la partea de infrastructură, având nevoie de investiții urgente.

Afacerea „Callimachi”: bani publici care salvează buzunare private

Mihai Chirica a mai reușit să convingă Consiliul Local pentru achiziția controversată a unei alte clădiri istorice: Casa Callimachi. S-au plătit pe aceasta aproape 900.000 de euro, apoi s-au alocat încă 3,6 milioane de euro pentru reconsolidare, argumentul fiind că „se salvează o clădire emblematică din patrimoniul cultural al Iașului”. Practic, Primăria a cumpărat o ruină și o reconstruiește după ce deja a plătit-o o dată.

Prețul total suportat cu Casa Callimachi este extrem de ridicat, având în vedere că destinația clădirii este incertă: „Se vor organiza serbări școlare”, a motivat conducerea Primăriei. Pentru aceasta mai ai Palatul Copiilor, Ateneul, iar un alt palat al ISJ, de pe Săulescu, așteaptă refacerea cu bani de la Ministerul Educației.

Surse din PSD spun că, în comisia de negociere pentru Casa Callimachi, din care au făcut parte și consilieri locali, proprietarii clădirii, familia Crișu, n-a cedat din preț nici 2 euro/mp. „Am zis hai să mai scădem și noi măcar un pic, să se vadă că am negociat, dar au refuzat categoric. Așa se înteleseseră”.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
Go to top