Miercuri, 24 04 2019
Finanțările pentru fotbal îl urmăresc pe Nichita și după 12 ani: 3,9 milioane de lei, bani publici, plătiți aiurea în 2006

Finanțările pentru fotbal îl urmăresc pe Nichita și după 12 ani: 3,9 milioane de lei, bani publici, plătiți aiurea în 2006

Direcția de Finanțe spune că banii nu trebuiau dați unei firme private, asocierea cu Primăria fiind doar o aparență de legalitate. Concret, firma care administra clubul Politehnica a primit banii și a achitat datoriile din trecut, în loc ca aceștia să fie folosiți pentru activitatea la zi, conform scopului asocierii. Primăria a pierdut procesul la Curtea de Apel și acum se judecă recursul la Înalta Curte. Încă nu e clar cine va trebui să acopere această gaură financiară, dacă procesul se pierde. Probabil va intra tot la datoria publică, achitată de toți ieșenii.

Talmeș-balmeș fără nici un efect. Se împlinesc 12 ani de când Primăria Iași și Finanțele se judecă pe legalitatea unor finanțări acordate de municipalitate firmei care a administrat până în 2009 activitatea echipei de fotbal de primă ligă. Dosarul a ajuns acum la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Două supape de finanțare

În 2006, primarul Gheorghe Nichita, cunoscut pentru sprijinul acordat echipei de fotbal, „un copil” al său, se dădea peste cap să pompeze bani publici pentru activitatea clubului. În acel an, cu ajutorul consilierilor locali și funcționarilor din jurul său a găsit două soluții:

  • O asociere în participațiune cu firma care administra clubul, în afacere fiind atras și Consiliul Județean, în scopul „sprijinirii sportului de performanță, precum și al obținerii de profit”;
  • Un contract de prestări servicii având ca obiect promovarea și susținerea sportului în rândul tinerilor prin desfășurarea unor activități necesare derulării programului „Iași, orașul performanțelor sportive”.

În total, Primăria a achitat clubului 3,9 milioane de lei, circa 1 milion de euro, la cursul de-atunci. Fotbal Club Politehnica Iași SA i-a cheltuit pentru plata datoriilor față de jucători și antrenori - salarii, indemnizații și prime de joc – precum și a datoriilor restante față de bugetul consolidat al statului, reprezentând impozite, taxe, contribuții.

Alți 450.000 de lei au fost restituiți de club la puțin timp după ce-i primise: își dăduseră seama cei din Primărie că îi viraseră în condiții ilegale.

Finanțe: contracte „fondate pe o cauză falsă”

Or, după cum au stabilit ulterior cei de la Finanțe, care au descins în 2007 la Primărie la cererea prefectului de la acel moment pentru a verifica legalitatea contractelor, aceste plăți au fost ilegale, „fiind expresia unor finanțări nerambursabile deghizate, acordate din fonduri publice unei societăți comerciale cu capital privat”.

Organul de control a constatat că:

„- ambele contracte nu întrunesc, în opinia noastră, condițiile esențiale de validitate a convențiilor, prevăzute de art. 948 și următoarele Cod civil, întrucât nu au avut un obiect determinat și au fost fondate pe o cauză falsă”;

„- adevărata cauză a contractului a fost aceea de a da aparența de legalitate operațiunilor de finanțare nerambursabilă a Fotbal Club Politehnica Iași SA din fonduri publice, o structură sportivă de drept privat, decapitalizată și cu datorii”; 

„- în cazul contractului de asociere în participațiune, obiectul asocierii nu este clar definit, nu este fizic delimitat și nu este exprimat cantitativ și calitativ, cauza enumerată la art. 1 și art. 5 nu corespunde realității”;

„- cuantumul profitului preconizat a fi obținut este derizoriu (…), rezultatul financiar al asocierii fiind în realitate o pierdere în valoare de 3.894.125 lei, la care Consiliul Local a putut fi atras întrucât a fost în necunoștință de cauză”;

„- caracteristica acestor contracte este aceea că conțin obligații concrete, certe, pentru Consiliul Local Iași și obligații formale, incerte, incomensurabile și neevaluabile, pentru Fotbal Club Politehnica Iași SA”.

Judecători: „Nu a avut o bază legală”

În august 2018, atunci când au respins cererea Primăriei de  a anula constatările celor de la Finanțe, judecătorii de la Curtea de Apel Iași au ajuns la concluzia:

”(...) Corect a considerat organul de control că sumele puse la dispoziție cu titlu de aport la asociere de către Municipiul Iași și Județul Iași nu au fost utilizate pentru derularea operațiunilor comerciale care, declarativ, fac obiectul contractului de asociere în participațiune în cauză, ci au fost utilizate de către Fotbal Club Politehnica Iași SA pentru plata datoriilor acumulate dintr-o activitate anterioară încheierii contractului de asociere în participațiune, nefiind rezultate din activitățile comerciale care fac obiectul contractului, astfel cum au susținut reclamanții. (...)

În speță, se observă că alocarea sumelor pentru plata prestațiilor de servicii sportive și aportul la asociere în participațiune nu a avut o bază legală întrucât au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 69/2000 privind educația fizică și sportul, care nu permit alocarea de sume de la bugetul de stat ori de la bugetul local structurilor sportive de drept privat, cu scop lucrativ, de tipul societăților comerciale pe acțiuni înființate în baza Legii nr. 31/1990.”

Circa 2.500 de lei primește lunar pentru siglă falimentara Politehnica de la asociația care administrează actuala echipă

Pierduți pe vecie

Chiar dacă va pierde procesul și la Înalta Curte, unde a depus apel, Primăria nu mai are nici o șansă să recupereze vreun ban. În 2008-2009, la puțin timp după retrograderea echipei în liga a doua, firma Fotbal Club Politehnica Iași SA a intrat în faliment cu datorii de 3,3 milioane de euro – aproape jumătate la bugetul de stat - și fără a mai deține decât bunuri cu valoare modică. O perioadă lungă, lichidatorul s-a chinuit să vândă o Toyota hodorogită, iar acum nu mai are decât sigla și marca tradițională a Iașului fotbalistic, pe care le-a închiriat pe doi lei asociației care administrează actuala echipă de Ligă I a Iașului. Ar mai fi palmaresul pentru obținerea căruia lichidatorul se judecă la București cu Federația Română de Fotbal. Oricum, acestea nu valorează împreună, la o eventuală vânzare, mai mult de câteva mii sau zeci de mii de euro.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Clipul zilei

Go to top