Luni, 20 05 2019
PNA-ul lui Amarie reînvie: şpagă 300 de lei la Comisia de handicap, dosar din 2013 finalizat în 2019. Marea corupţie a înfrânt!

PNA-ul lui Amarie reînvie: şpagă 300 de lei la Comisia de handicap, dosar din 2013 finalizat în 2019. Marea corupţie a înfrânt!

O femeie din Iași a ajuns la Tribunal pentru că a vândut certificate de handicap. Parchetulde pe lângă Tribunalul Iași le-a trimis în judecată și pe două dintre clientele sale. Au cumpărat certificate pentru grad de handicap II. Reprezentanții DAS Iași spun că, într-adevăr, Eugenia Huțanu cunoștea medici oftalmologi din Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap. În dosar nu apare numele nici unuia dintre ei.

Un trafic de influență produs pe lângă membrii Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap de la Iași a ajuns în instanţă. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași au finalizat un rechizitoriu din care rezultă că Eugenia Daniela Huțanu a primit diverse sume de bani de la mai multe persoane care doreau certificate de handicap.
În dosar mai sunt inculpate două dintre clientele sale, dar nu apare numele niciunui unui membru al comisiei la care s-au făcut „intervenţiile”.

Faptele sunt din 2012-2013

Faptele descrise în rechizitoriu s-au petrecut în 2012-2013. Procurorii spun că Eugenia Huțanu „a pretins şi primit de la C.E., R.M, P.A. şi  R.N. sumele de 500 lei, 300 lei,1.100 lei, respectiv 600 lei, în scopul obţinerii unor certificate de încadrare în grad dehandicap  afirmând și lăsând să se înţeleagă că va interveni pe lângă funcționarii competenți din cadrul Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din Iașiîn scopul obținerii acestor certificate fără evaluare”.

Alina Panaitescu a fost trimisă în judecată în 2019 pentru că în 2013 ar fi dat şpagă de 1.100 de lei pentru ca o rudă să beneficieze de certificat de handicap de grad II. Anti-corupţia a învins!

Două cliente în dosar

Procurorii descriu două dintre tranzacții. Una dintre clientele Eugeniei Huțanu, Maria Roman, este trimisă în judecată pentru „cumpărare de influență”. „La începutul anului 2013, a dat suma de 300 lei inculpatei Huţanu Eugenia-Daniela, care se   prevala de influenţa pe care o avea asupra membrilor Comisiei de evaluare, pentru ca aceasta să intervină şi să-i  determine pe aceştia să elibereze un certificat de încadrare în grad de handicap pentru sine”, au aflat procurorii în timpul investigației lor.

A treia inculpată din dosar, Alina Panaitescu (fostă Harip), cercetată tot pentru cumpărare de influență, ar fi plătit, între octombrie și decembrie 2012, 1.100 de lei pentru a cumpăra un certificat de handicap gradul II pentru o altă persoană menționată în dosar.

Alina Panaitescu este asistent social la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. A fost contactată de către REPORTER DE IAȘI, a negat că ar ști ceva despre caz, apoi a închis telefonul și nu a mai răspuns. Eugenia Huțanu și Maria Roman nu au putut fi găsite.

Cazuri numeroase

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială spun că există numeroase cazuri în care persoane sănătoase încearcă să obțină certificat de handicap, pentru avantajele materiale. „Au fost în trecut cazuri foarte multe. Am avut un lot de peste 30 de persoane din zona Hârlăului împotriva cărora erau reclamații că ar fi sănătoase, de fapt. Din cei 30 de beneficiari, 17 nu s-au prezentat când s-a făcut o reevaluare a lor. Am avut un caz al unui tractorist din aceeași zonă care avea certificat de handicap în care era specificat că este nevăzător. În astfel de situații, noi facem plângeri, Poliția și Parchetul finalizează anchetele”, ne-a spus Tiberiu Bantaș, purtătorul de cuvânt al DAS Iași.

Beneficii ridicole

Cele două cliente ale Eugeniei Huțanu au riscat trimiterea în judecată pentru sume de aproximativ 375 de lei lunar. „Acestea sunt beneficiile materiale pentru gradul II de handicat – accentuat. În plus, beneficiarii mai primesc anual 6 călătorii interjudețene cu autobuze sau CFR, scutiri de impozite și medicamente gratuite pentru afecțiunile de care suferă”, a mai precizat Tiberiu Bantaș.


Citeste si...
Nota
(2 voturi)

Antibiotice

PMP dreapta
antibiotice fluxiv

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Go to top