Demonstrații de dresaj canin, prezentare de tehnică a Poliției și activități tematice pentru copii, în week-end, la Palas

Demonstrații de dresaj canin, prezentare de tehnică a Poliției și activități tematice pentru copii, în week-end, la Palas

Duminică, ieşenii sunt invitaţi cu mic, cu mare, în ansamblul Palas, să participe la manifestările interactive organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Iași pentru a marca Ziua Poliţiei Române.

De la ora 11.00, publicul va putea admira un detașament de tehnică al Poliţiei Ieșene, format din autospeciale de intervenţie, laboratorul criminalistic şi autospeciale rutiere. Cel mai așteptat moment va fi cel de dresaj canin. Câinii special antrenați vor oferi demonstrații de autoapărare şi de identificare a unor obiecte. De asemenea, Serviciul de Acțiuni Speciale va prezenta echipamentul şi dotările folosite în misiuni şi vor susține exerciţii specifice de intervenție.

Evenimentul este deosebit de atractiv mai ales pentru prichindei. Cei mici vor putea participa la activități de educație civică și rutieră, sesiuni de informare privind acordarea primului ajutor și ateliere în care vor descoperi ce înseamnă să fii polițist. Participanții vor primi diplome și suveniruri, insigne și brelocuri cu amprenta lor, care să le demonstreze cât de iscusiți sunt.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
Go to top