După modelul Ponta: PLAGIATUL LUI EVA, REÎNCĂRCAT! Din 186 de pagini, doctoratul managerului de la Neuro are 91 de pagini copiate

După modelul Ponta: PLAGIATUL LUI EVA, REÎNCĂRCAT! Din 186 de pagini, doctoratul managerului de la Neuro are 91 de pagini copiate

Partea introductivă are 45 de pagini preluate din alte lucrări dintr-un total de 47 de pagini. Și-n partea a doua, din 138 de pagini, 46 cuprind pasaje copy/paste din alți autori. Împotriva lui Lucian Eva s-a depus o nouă sesizare la CNATDCU, cu analiza comparativă a doctoratului său și cu evidențierea tututor pasajelor preluate integral din alte lucrări. În 2012, primise de la defuncta Comisie de Etică doar „avertisment scris” pentru suspiciunea de plagiat la doctoratul său. Acum se cere o evaluare academică, fiind suspectă jumătate din conținutul întregii lucrări. Și doctoratele lui Victor Ponta și Gabriel Oprea au fost anulate de CNATDCU abia la a doua reevaluare. Pentru Eva, verdictul e de-o importanță crucială, pentru că, pe baza doctoratului, a devenit cadru didactic la Apollonia și, pe baza titlului, a putut ajunge manager la Spitalul „N. Oblu”.

La sfârșitul lunii trecute, la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost depusă o sesizare privind teza de doctorat a managerului Spitalului Clinic de Neurochirurgie din Iași.

Carieră bazată pe acest doctorat

Lucian Eva și-a susținut lucrarea în anul 2010, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „G. T. Popa din Iași”, titlul lucrării fiind „Tratamentul chirurgical în leziunile degenerative ale coloanei cervicale – Hernia de disc cervicală”.

Pe baza acestei teze, Eva și-a creat statutul din prezent, cel de manager la una dintre cele mai renumite unități medicale din Iași. Astfel, în același an 2010 a devenit șef de lucrări la Universitatea Apollonia, poziția de cadru didactic universitar fiindu-i necesară pentru a fi numit manager, mutare care a avut loc tot în 2010, la inițiativa președintului Consiliului Județean de atunci, Constantin Simirad.

Ulterior, Eva a câștigat mai multe mandate prin concurs, cel mai recent la începutul acestui an. De fiecare dată, a fost unic candidat, eventualii contracandidați dându-se la o parte pe motiv că Eva era preferatul liderilor politici de la Consiliul Județean.  

A fost plagiată și fosta soție

Dacă susținerile din sesizarea de la CNATDCU se confirmă, Eva riscă să rămână fără titlu. Astfel, într-un document de 77 de pagini, sunt puse față în față pagini din teza lui Eva și din mai multe lucrări publicate în țară și străinătate, fără ca fostul doctorand să le citeze. Astfel, sunt indicate cinci surse majore din care Eva a plagiat zeci și zeci de pagini (există însă și alți autori preluați fără respectarea regulilor academice):

  1. capitole din lucrarea: Howard S An, J Michael Simpson (Eds): Surgery of the Cervical Spine, Williams&Wilkins, 1994, din care textul în engleză este copiat ca o simplă traducere. Autorii capitolelor originale de unde este tradus textul nu sunt citați;

 

  1. capitole din monografia: Marco Lucioni: Practical Guide to Neck Dissection Springer-Verlag Berlin Heidelberg, 2007 din care textul în engleză este copiat ca o simplă traducere, din nou fără citare;

  1. teza de doctorat a Otiliei Eva (fosta sa soție): Considerații diagnostice și terapeutice în fistulele lichidiene cranio-nazale, lucrare susținută tot la UMF Iași, în 2009. De aici s-ar fi copiat/adaptat și s-ar fi preluat identic planul, ordinea paragrafelor, a frazelor, a cuvintelor, înlocuindu-se doar datele originale cu date proprii. Nu este citată la bibliografie;
  2. broșura de prezentare: Solis Cervical Cage Surgical Technique, Stryker Spine a companiei Stryker. Nu este citată la bibliografie;
  3. surse de pe Internet, necitate la bibliografie: referate pentru elevi Scheletul mamiferelor, Efectuat de Proca Cristina, Eleva clasei a IX-c, Adresa web: referate.rol.ro/download-referate/.../Scheletul%20animalelor.doc www.referat.ro/referate/Scheletul_mamiferelor și curs de la școala doctorală Cosmin G. Chiorean: Apecte legate de discretizarea în elemente finite și instabilități numerice în calculul liniar și neliniar al structurilor, Curs Școala Doctorală (2007-2008), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. De foarte multe ori au fost preluate, fără sursă, și imagini sau figuri.

Precedentele Ponta și Oprea: au rămas fără doctorare la a doua verificare

În perioada următoare, Comisia de Medicină din cadrul CNATDCU, formată din 31 de cadre didactice universitare, va desemna o comisie de lucru care va analiza sesizarea și va înainta un raport. Acesta va fi votat cu propunerea de menținere/retragere a titlului către plenul instituției.

În paralel, conform legislației în vigoare, va fi solicitat un punct de vedere Comisiei de Etică de la UMF Iași, fiind interesant de văzut dacă această comisie va face acest lucru.

De ce există aceste dubii? În 2012, un medic de la Neurochirurgie, Ștefan Mircea Iencean a făcut aceeași sesizare și la precursoarea CNATDCU, Consiliul Național de Etică. Acest Consiliu și-a câștigat un renume sinistru, fiind locul unde plagiatorii erau ”spălați” de păcate la ordin politic. Au primit, astfel, verdicte de neplagiat aici Victor Ponta și Gabriel Oprea, verdictele fiind răsturnate, ulterior, de CNATDCU.

Războiul Eva-Iencean

La Eva, plenul Consiliului Național de Etică a ocultat multe dintre faptele din sesizarea lui Iencean, a stabilit expeditiv că există „citări necorespunzătoare” și l-a sancționat pe manager cu „avertisment scris”, menținându-i titlul de doctor.

Ulterior, CNATDCU a retras titluri pentru mult mai puțin. Probabil de aceea Iencean a decis să meargă mai departe, mai ales că, ulterior sesizării sale din 2012, în semn de răzbunare, Eva i-a înscenat un scandal-monstru, acuzându-l că a efectuat experimente ilegale în spital. Iencean a fost dat afară și s-a depus o plângere penală împotriva lui, dar acesta și-a anulat concedierea, iar dosarul penal a fost închis.
În plângerea actuală depusă la CNATDCU se menționează că analiza anterioară a plagiatului lui Lucian Eva a fost realizată superficial, bazându-se doar pe audierea părților implicate și pe administrarea apărărilor, fără a se întocmi un raport de plagiat de către o comisie de cercetători în domeniu. În acest moment se cere o evaluare academică, întregul dosar, cu cele 91 de pagini plagiate total sau parțial fiind urcate pe site-ul plagiate.ro.

Sumedenie de probleme în spital

„Campion” la capitolul imagine prefabricată, spațiul public fiind invadat de realizările lui Lucian Eva în domeniul achizițiilor de echipament medical performant, managementul unității medicale și calitatea actului medical în mandatele acestuia au avut mult de suferit:

  • Au existat numeroase plângeri legate de comportamentul cadrelor medicale față de pacienți (unul dintre cele mai recente cazuri: septembrie 2018, când familia unui bătrân a susținut că acesta a fost bătut și legat de pat), precum și acuzații de malpraxis (o femeie din Caraș Severin susține că a rămas paralizată parțial după o operație de hernie de disc);
  • Șpagă pentru angajări și analize (în perioada martie 2010–martie 2011, şefa Serviciului Resurse Umane a pretins, a acceptat promisiunea şi a primit suma totală de 15.100 euro ca să facă toate demersurile pentru ca persoanele care au dat sau au promis sumele de bani să fie angajate la spital ca asistent medical, registrator medical, infirmier/îngrijitor şi brancardier; în 2016, un doctor a fost trimis în judecată pentru că a pretins și primit cu titlu de mită de la mai mulți pacienți sume cuprinse între 250 – 600 lei pentru efectuarea unor examene RMN, interpretarea rezultatelor și prescrierea de tratamente);
  • Achiziții trucate sau dubioase (o firmă din Iași a primit peste 1.000 de contracte în ultimii 3 ani, atribuite direct);
  • Angajări ilegale (un consilier juridic a fost angajat deși nu avea vechimea necesară).

Citeste si...
Nota
(2 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        
Go to top