Acesta e STATUL PARALEL. REVOLTĂTOR: Poliția Rutieră mușamalizează de 5 ani și 7 luni dosarul accidentului mortal din Tudor Vladimirescu. Un melc ar fi parcurs distanța Iași-Pașcani în acest timp

Acesta e STATUL PARALEL. REVOLTĂTOR: Poliția Rutieră mușamalizează de 5 ani și 7 luni dosarul accidentului mortal din Tudor Vladimirescu. Un melc ar fi parcurs distanța Iași-Pașcani în acest timp

Tergiversare suspectă a Poliției Rutiere Iași în cazul unui accident în care, în 2013, a murit un angajat de la Apavital. Soția victimei este revoltată pentru că, după atât de mult timp, dosarul nu a fost trimis în instanță. Autorul accidentului, jurnalist din Iași, spune că s-a săturat de stresul pe care l-a adunat și vrea și el să se ajungă odată la judecată. Până acum, ancheta a fost pasată între trei polițiști de la Rutieră, unul mai încet decât altul.

Strivit într-o groapă

În octombrie 2013, Ilie Onuțu, angajat al Apavital Iași, lucra într-o groapă făcută pe Bulevardul Tudor Vladimirescu. În groapă, peste el, strivindu-l, a căzut o mașină condusă de Vasile Miron, jurnalist din Iași. Acesta a declarat ulterior că pur și simplu s-a trezit cu groapa nesemnalizată în față și nu a mai apucat să frâneze.

Poliția Rutieră a întocmit imediat un dosar pentru ucidere din culpă, dar ancheta nu este gata nici astăzi. După ce s-a așteptat, ani de zile, realizarea unei expertize, acum toată lumea așteaptă ca ofițerul de caz de la Poliția Rutieră să pună, în sfârșit, concluziile.

Soția victimei: „Mi-am pierdut toată răbdarea”

Văduva lui Ilie Onuțu, Mihaela, spune că „a făcut cărare” la Poliția Rutieră din Iași. „Știu drumul cu ochii închiși. Dosarul a fost pasat între 3 sau 4 polițiști de acolo, fiecare m-a chemat să dau declarații și așa mai departe. La ultimul polițist care a preluat dosarul am fost deja de trei ori, în jumătate de an. Mi-a spus prin ianuarie-februarie că gata, în două luni îl trimite în instanță. La finalul lunii aprilie mi-am pierdut toată răbdarea”, afirmă femeia.

Și șoferul care a condus atunci susține că este stresat la maximum. „Am tot interesul ca acest dosar să ajungă în instanță, să se termine odată. Aștept de aproape 6 ani un rezultat, nici eu nu mai rezist”, spune Vasile Miron.

Ping-pong cu soarta oamenilor

Concret, patru ani s-a așteptat finalizarea unei expertize care să spună ce s-a întâmplat în ziua accidentului. Mașina mergea sau nu perfect, angajații Apavital semnalizaseră sau nu groapa săpată în asfalt, asigurându-se că lucrarea este vizibilă?

Surse apropiate anchetei au precizat că expertiza este demult finalizată, iar culpa indicată de experți nu ar fi doar a șoferului, ci și a Apavital. Șoferul a fost la volan și a condus până în momentul în care a căzut în groapă, dar Apavital a creat condițiile pentru producerea accidentului, nesemnalizând lucrarea așa cum ar fi trebuit.

Pe tema culpei din dosar, a fost un adevărat ping-pong între Poliția Rutieră și Parchet, mai ales că în cei aproape 6 ani a fost schimbat și procurorul care se ocupă de dosarele de la Rutieră. “Personal, am fost chemat de 3 ori și am dat declarații despre acea zi, la Poliția Rutieră”, a explicat și Miron.

ITM a anunțat după un 1 an și 5 luni a cui e vina

După aproape un 1 an şi cinci luni de la producerea accidentului, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iași a anunțat clar vinovatul: Apavital. Conform legii, societatea era responsabilă de semnalizarea corectă pe carosabil pentru a-şi proteja muncitorii.

În apropierea lucrării, compania trebuia să monteze un cărucior portsemnalizare, pe care să fie prinse două indicatoare referitoare la o lucrare în curs. Acesta trebuia aşezat cu 50 de metri înaintea gropii, izolând astfel lucrarea şi deviind circulaţia pe contrasens. Nu a existat.

Pe toată lungimea zonei dintre semnalizare şi lucrare trebuia întinsă bandă de semnalizare, alb cu roşu, pentru a fi vizibilă (nu albastră, cum a fost în zona gropii). În plus, din loc în loc, trebuiau puse balize de plastic sau din oţel.

Dacă lucrarea ar fi fost semnalizată ca la carte, ar fi avut și leduri luminoase, iar un angajat Apavital, cu vestă reflectorizantă şi cu paletă de semnalizare, ar fi trebuit să devieze traficul pe contrasens.

Polițistul care se ocupă de caz: Secret!

Polițistul care trebuie să întocmească ultimele file și să trimită dosarul în instanță spune că nu poate preciza care este stadiul anchetei, pentru că ar fi secret ce este dezvăluit doar celor implicați. “Nu pot face declarații despre dosarul în lucru de la instituția noastră”, a precizat subinspectorul Florin Ionuț Zaborilă (foto), care a fost mai interesat de faptul că i-a fost aflat numărul de telefon decât de dosarul la care ar trebui să lucreze.

Surprinzător este faptul că o instanță de la Iași a fixat, în trecut, un termen (foto) la care așteaptă dosarul de la Poliția Rutieră în cazul Onuțu: februarie 2018. Dar, în solicitarea sa, instanța nu a stabilit și o sancțiune pentru polițistul care tergiversează finalizarea documentelor.

 

Article image
Comisarii din Iași au stat mai multe zile în control la Giurgiu. Patronul hotelului le-a imputat 1.600 de lei și a obținut decizie favorabilă în primă instanță. Membrii Gărzii Financiare au dat vina pe București, care trebuia să le deconteze cheltuielile. Dar șefii ANAF au arătat în instanță că au acoperit deconturile. Jehac a consumat în plus de 424 de lei. Toți au plecat fără să plătească și spun că a fost o neînțelegere....
Autor cristi tanasa Anchete 21 Mai 2019


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
Go to top