Luni, 17 06 2019
S-a schimbat macazul! Comisia juridică din Senat avizează favorabil ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu

S-a schimbat macazul! Comisia juridică din Senat avizează favorabil ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu

Comisia juridică din Senat a avizat, miercuri, începerea urmăririi penale pentru liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care este acuzat că a primit foloase materiale de aproape 800.000 de dolari.

Preşedintele comisiei, social-democratul Robert Cazanciuc, a spus că au fost trei voturi „pentru”, două abţineri şi un vot „împotrivă”.

Raportul Comisiei juridice va fi trimis Biroului Permanent al Senatului, care îl va trimite plenului.

Conform lui Cazanciuc, încă de marţi Biroul Permanent a dispus un termen de două săptămâni pntru depunerea raportului, dar acesta va fi depus mai devreme.

Recomandarea Comisiei Juridice din Senat este ca DNA să înceapă urmărirea penală pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, potrivit senatorului PSD Robert Cazanciuc.

Senatorii jurişti au amânat de șase ori dezbaterea privind ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu. Doar senatorii Opoziţiei au venit la ultima dezbatere, de pe 9 aprilie, unde urma să fie discutată cererea DNA pentru începerea urmării penale în cazul preşedintelui Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore

Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu are peste 70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
Go to top