Motociclistul consilier local și-a salvat casa cu ajutorul unui dezvoltator imobiliar controversat Motociclistul consilier local și-a salvat casa cu ajutorul unui dezvoltator imobiliar controversat

Surpriză: blamatul imobiliar Băcăoanu l-a salvat cu 110.000 de euro pe consilierul PNL Bostan, ca să nu fie dat afară din casă

Soțiile celor doi erau prietene. Ciprian Bostan nu-și mai plătise ratele la bancă și casa era executată. Ca să nu ajungă la străini, Bostan a găsit colacul salvator la Radu Băcăoanu. I-a cumpărat casa dar nu l-a pus să se mute de-acolo. Schema e originală: la 80 de ani, socrii consilierului PNL au devenit asociați cu Băcăoanu într-o firmă, până la răscumpărarea imobilului. „Banii chiar i-au fost înapoiați”, spune Ciprian Bostan

Un controversat dezvoltator imobiliar i-a salvat casa unui actual consilier local. Radu Băcăoanu și Ciprian Bostan (PNL) au făcut o manevră prin care banca să nu-i ia vila liberalului. Tranzacția, una atipică, e bagatelizată de cei doi care au susținut la unison că, în Consiliul Local, Bostan nu-i întoarce serviciul dezvoltatorului imobiliar.

I-au plătit creditul la bancă

Această speță își are originea în decembrie 2012. Mai exact, pe 21 decembrie s-a înființat firma Rom Rent, avându-i drept asociați, fiecare cu câte 50%, pe soții Radu și Elena Daciana Băcăoanu. La doar câteva zile distanță, pe 27 decembrie 2012, societatea celor doi a achiziționat o casă pe Aleea Pinilor, nr. 9, în cartierul ridicat în Bucium de fostul lider PNL, Relu Fenechiu.

Casa, dispusă pe trei niveluri (demisol, parter și etaj), avea aproape 130 mp suprafață utilă. Imobilul a fost cumpărat de firma soților Băcăoanu de la soții Bostan, Ciprian și Oana. „Au luat-o direct de la bancă, de la Volksbank”, a spus Bostan.

La rândul său, Băcăoanu a afirmat că a achitat puțin peste 100.000 de euro băncii pentru acest imobil. Bostan a indicat mai exact: „107.000 de euro”.

Radu Băcăoanu spune că și-a primit banii înapoi de la socrii lui Bostan: „Soțiile noastre sunt prietene, au copilărit împreună”

Socrii lui Bostan, acționari la Băcăoanu
Atât Băcăoanu cât și Bostan au spus că achiziția pe firmă a fost gândită strategic. „M-am sfătuit cu un jurist și cu un consultant financiar și așa am ajuns la varianta de a înființa o firmă și a o cumpăra pe societate. Era mai avantajos din punct de vedere al taxelor, al impozitelor”, a declarat Băcăoanu.
După un an și două luni, evenimentele s-au succedat cu repeziciune și casa a ajuns pe alte mâini.
Pe 25 februarie 2014, în firma Rom Rent a soților Băcăoanu au intrat doi noi asociați, octogenarii Eozofina și Gheorghe Boca. Aceștia sunt socrii lui Bostan și au intrat, fiecare, cu câte 25% din părțile sociale ale Rom Rent.

Câteva zile mai târziu, pe 7 martie 2014, soții Băcăoanu au cesionat și restul de acțiuni (50%) și au ieșit din firmă. În Rom Rent au rămas, deci, doar socrii lui Bostan. Asta doar pentru alte câteva săptămâni.

În aprilie 2014, Rom Rent a fost lichidată, „cu atribuirea patrimoniului societății către asociați”, așa cum se arată în documentul oficial de la Registrul Comerțului. Practic, casa și terenul au rămas pe numele socrilor lui Bostan.

Actul prin care, la 80 de ani, socrii lui Ciprian Bostan intră în firma lui Băcăoanu

Nu s-au mutat niciodată din casă

Deci Băcăoanu, printr-o firmă nou înființată, a cumpărat o casă de la Bostan. Imobilul a ajuns apoi la socrii lui Bostan, la distanță de un an și jumătate.

Manevra a explicat-o Radu Băcăoanu. „Soția mea și a lui Ciprian Bostan sunt prietene de mici, au făcut școala împreună și apoi Facultatea de Medicină ca și mine, suntem toți originari din Bacău. Am luat casa aia ca un ajutor, ca un gest omenesc”, a spus acesta.

Practic, soții Bostan n-au mai putut plăti ratele la bancă și ca să n-o piardă în favoarea unui necunoscut au făcut acest aranjament cu familia Băcăoanu.
Din decembrie 2012 și până în martie 2014, cât vila nu a mai aparținut familiei, Bostan și soția nu s-au mutat din casă. „Am avut mutație doar o lună și jumătate la Valea Lupului”, a spus, misterios, Ciprian Bostan. Deși casa din cartierul Fenechiu a fost pe firma Rom Rent a lui Băcăoanu, au putut rămâne să locuiască acolo. A doua favoarea a soților Băcăoanu către soții Bostan.

La foarte scurt timp, imobiliarul le-a cedat toate acțiunile, pentru câteva sute de lei. Bostan spune că totuși s-au plătit peste 100.000 de euro pentru activul imobiliar trecut în contabilitatea firmei: „Plățile s-au făcut prin bancă, dar nu vreau să le arăt”

Socrii au vândut tot ca să le salveze casa
Iar răscumpărarea casei s-a făcut prin intrarea ca asociați a soților Boca, socrii lui Bostan. „Dânșii au creditat societatea, eu mi-am luat banii pe vilă și am ieșit. Nu mai rețin exact, dar cred că am luat un pic mai mult decât dădusem la bancă. Nu a fost o afacere, dar nici n-am vrut să ies în pierdere”, a afirmat Radu Băcăoanu.
Despre sursa banilor cu care a fost răscumpărat imobilul, Ciprian Bostan, acum consilier local liberal, a explicat: „Socrii mei au vândut tot ce aveau. Două case la țară, câteva hectare de teren arabil, chiar și apartamentul din Bacău în care locuiește soacra mea e dat. Stă acolo cu abitație”. Inițial a spus că a fost o casă la țară, apoi două. N-a vrut să zică în ce localități erau casele.
În iulie 2014, casa din Pinilor a fost intabulată pe numele Eozofina și Gheorghe Boca, socrii, pentru ca din martie 2017 să treacă în proprietatea firmei Euronet la care Ciprian Bostan figurează ca mandatar.

Bostan nu l-a ajutat

Despre o posibilă stare de incompatibilitate, Ciprian Bostan, consilier local, membru al comisiei de urbanism, și Radu Băcăoanu, dezvoltator imobiliar, au afirmat că nici nu se pune problema.

„De când am intrat în Consiliul Local, le-am zis prietenilor să-mi aducă la cunoștință probleme de circulație, de mediu, de piste de biciclete, dar nici să nu îndrăznească să deschidă vreun subiect pe teme de urbanism. Oricum, relația mea cu Băcăoanu nu este de prietenie, suntem cunoștințe”, a declarat Bostan.

În același registru, a răspuns și dezvoltatorul imobiliar. „Când au avut loc acele tranzacții, Bostan nu era consilier local. Acum nu mai ținem legătura. Și, în plus, nici nu mai am proiecte imobiliare în Iași, în municipiu”, a spus Băcăoanu.

Consilierul local mai are o ciudățenie în declarația de avere: împrumutul de 200.000 de euro tot de la socrii săi. Câți bani puteau avea cei doi bătrâni? „Suma e de fapt cea care au plătit-o pentru casă, eu m-am înregistrat cu o datorie la ei. Sunt trecuți mai mulți bani pentru că ne-au mai ajutat în timp. E o rotunjire”, spune Ciprian Bostan.

Legal, e complicat de spus dacă sunt aceiași bani, pentru că socrii ar fi plătit direct în firmă, deci nu pot justifica același împrumut dat ginerelui său și pe persoană fizică.

Face 130 de case în Valea Lupului
Pe firma sa, Sitera Development, Radu Băcăoanu are în derulare un proiect imobiliar ce cuprinde edificarea a peste 100 de case în Valea Lupului.

„Cubic Village descrie un cartier de 130 de case, construite în stil minimalist, dar și elegant, în același timp, dintre care: 20 de case au fost livrate în 2016, 40 în anul 2017, în anul 2018 casele Cubic au devenit acasă pentru 40 de familii, iar restul de 30 sunt în proiect pentru anul 2019 și așteaptă să aducă fericire”, se precizează pe site-ul de prezentare a proiectului.
Potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, firma Sitera Development a lui Băcăoanu a încheiat anul financiar 2018 cu un profit net de peste 3,3 milioane de lei. Cu un număr mediu de 10 salariați, societatea are ca principal obiect de activitate dezvoltare (promovare) imobiliară.

Ciprian Bostan susține că nu l-a ajutat în Consiliul Local pe salvatorul vieții sale

Băcăoanu e celebru pentru blocul ilegal din Moara de Vânt. Chirica face eforturi supraomenești să nu-l demoleze
Acum mai mulți ani, pe strada Walter Mărăcineanu, dezvoltatorul imobiliar Radu Băcăoanu a primit o autorizație pentru edificarea unui imobil. O vilă cu două apartamente, scria în document, bloc cu 14 apartamente a făcut Băcăoanu în final.

Acum mai mulți ani, pe strada Walter Mărăcineanu, dezvoltatorul imobiliar Radu Băcăoanu a primit o autorizație pentru edificarea unui imobil. O vilă cu două apartamente, scria în document, bloc cu 14 apartamente a făcut Băcăoanu în final.

Revoltați, vecinii acestuia l-au acționat în judecată, motivul fiind că imobilul dezvoltatorului depășise toți indicatorii urbanistici: amprenta la sol, suprafața totală construită, înălțimea. Oamenii din zonă au câștigat, pe rând, la Judecătoria Vaslui, Tribunalul și Curtea de Apel Bacău. „Revenirea la starea inițială a imobilului, prevăzută în autorizația de construire”, au scris magistrații în sentința definitivă. În 2016.

Chirica, îngerul păzitor

În mod logic, primarul Chirica trebuia să ceară unui executor judecătoresc ducerea la îndeplinire a sentinței. În schimb, șefii din Palatul Roznovanu au făcut o piruetă de neînțeles. Au trimis sentința la Poliția Locală.

Agenții i-au dat o amendă dezvoltatorului, acesta a contestat-o în instanță câștigând astfel timp. Concomitent, cei de la Control Urbanism din Poliția Locală au dispus „reintrarea în legalitate, până în februarie 2018”. O aberație, acest lucru neputând fi posibil.

Nu i-au demolat blocul

Exasperat, unul dintre vecini a dat Primăria în judecată cu motivul că nu vrea să pună în aplicare o decizie judecătorească. Un alt motiv pentru șefii orașului să nu pună în aplicare sentința din 2016. Termenul din februarie a fost depășit, iar în aprilie 2018, Serviciul de Urbanism din Primărie a respins cererea lui Băcăoanu de reautorizare.

Chiar și așa, blocul din Walter Mărăcineanu nu a fost demolat. „Acolo încă mă judec, dar nu vreau să vorbesc despre asta. Am îngropat 1 milion de euro și mi-am mâncat ani din viață. Am angajat avocați și vom vedea ce va fi”, s-a victimizat Radu Băcăoanu.

Baletul oribil al șefilor Primăriei
Mai nou, cazul a luat o turnură grotescă. În procesul deschis de vecini pentru obligarea Primăriei la respectarea sentinței de demolare, Băcăoanu a solicitat un lucru absolut aberant. Primăria să fie obligată la plata a 690.000 de euro dacă se ajunge la desființarea construcției. Iar juriștii Primăriei par a ține partea lui Băcăoanu, susținând că nu poate fi emisă o dispoziție de demolare decât după obținerea unei autorizații de demolare/desființare, pe care, incredibil, să o solicite chiar proprietarul.

Article image
Caracatița PSD din Consiliul Local vrea să pună mâna pe un teren din Podu de Fier. Ingineria a trecut de vot vinerea trecută, iar destinatarul, consilierul local Bogdan Crucianu, s-a dat de gol. Deși nu apărea în nici un act din proiect, la momentul votului a ieșit din sală. Astfel, va putea licita liniștit pentru concesionarea terenului fără a putea fi acuzat de conflict de interese. În plus, un amendament depus de un cole...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 02 Octombrie 2019

Article image
Dreptatea lui Chirica: demolează magazia unor bătrâni de 80 de ani, dar protejează interesele unui dezvoltator al cărui bloc ilegal trebuia demolat de 2 ani, prin sentință definitivă. Judecătoara Cazacu, asociata lui Filip, care vrea un turn cu 10 etaje în Oancea, a cerut în august demolarea anexei unei familii de octogenari, iar în 30 de zile primarul Mihai Chirica a și semnat dispoziția. Scandalos: pe acea magazie există ...
Autor Cezar Moraru Anchete 27 Septembrie 2018


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
Go to top