140.000 de lei despăgubiri pentru concedierea directoarei de la Veo Worldwide. Răzbunarea corporatistei

140.000 de lei despăgubiri pentru concedierea directoarei de la Veo Worldwide. Răzbunarea corporatistei

Compania întâi i-a mărit salariul, apoi a dat-o afară. Șefii au motivat că un client n-a dorit să mai lucreze cu ea, deși K.S. și-a respectat targetele impuse. Au mascat totul sub forma reducerii de costuri, dar apoi au angajat pe altcineva pe același post. Despăgubirea primită e printre cele mai mari acordate în Iași. Acum, K.S. lucrează pentru Amazon.

O șefă din Grupul Veo Worldwide Services Iași și-a învins în instanță angajatorul într-o dispută a orgoliilor. După ce a fost dată afară, K.S. și-a găsit imediat de lucru, la Amazon, dar a vrut să le dea o lecție celor de la Veo și a reușit, încasând și o grămadă de bani.      

Mutată de la firma-mamă

Acuze reciproce, sume mari de bani și un proces în care fiecare parte și-a pus pe masă toate argumentele. Astfel au stat lucrurile într-un proces derulat la Iași, proces în care K.S., șefă într-una dintre firmele din grupul Veo Worldwide Services (grup deținut, din 2016, de un off-shore din Cipru) a acuzat nelegalitatea deciziei prin care a fost concediată în iunie 2017.

Societățile din grup au mai multe obiecte de activitate - consultanță în domeniul financiar-contabil, servicii de asistență clienți, servicii de administrare a resurselor umane, studierea pieței și sondare a opiniei publice, ultima fiind trecută în dreptul Ink Sourcing Solutions SRL, înființată în 2015 cu scopul de a lucra pentru un client din Franța. Aici a fost mutată K.S., de la Veo, ca Manager Dezvoltare și Suport Achiziții (Director Comercial).

În 2016, primul an de activitate, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 1,93 milioane lei, un profit net de circa 42.000 de lei, având 29 de angajați.

Sediul Veo la Iași este în Păcurari

„Am devenit antipatică”

La începutul lui 2017, însă, între K.S. și conducerea grupului a apărut un conflict. În acțiunea în care a contestat decizia de concediere, femeia a povestit:

„Începând cu luna februarie 2017 am devenit pentru anumite persoane din conducerea societății antipatică, dându-mi-se de înțeles că ar fi mai bine să îmi dau demisia din funcție.

Deși a solicitat explicații (inclusiv pe mail) în acest sens sau dacă conduita sa a fost apreciată greșit, i s-a comunicat doar faptul că «nu mai împărtășește viziunea firmei» și de aceea trebuie să plece. A atașat aceste corespondențe scrise purtate și în care a cerut în repetate rânduri explicații, fără niciun succes însă, întrucât a refuzat să își dea demisia, i s-a comunicat de către conducerea societății că îi va fi desființat locul de muncă.

Motivul încetării contractului său de muncă a fost pur subiectiv, fără temei real și justificat doar prin prerogativa angajatorului de a dispune asupra raportului de muncă a unui salariat în mod arbitrar și abuziv, atunci când acesta nu a mai fost pe placul său.”

K.S. a respins toate motivele invocate în decizie - solicitarea unicului client de reducere a costurilor de natură salarială; necesitatea reducerii costurilor de natură salarială; necesitatea reducerii numărului de niveluri organizaționale prin folosirea resurselor existente în cadrul statului de funcții și optimizarea activității societății, reluând teza că „nu mai era pe placul conducerii societății și al unui anume client. (...) Suprimarea locului de muncă s-a făcut doar pentru îndepărtarea ei din cadrul societății intimate.”

Trei măriri salariale într-un an

În sprijinul afirmației sale, ea a susținut că invocarea problemelor cu banii, menționată ca prezentă la Ink din 2016, nu se justifică de vreme ce ultima mărire salarială în cazul său, de la suma de 13.529 lei la 13.544 lei, fusese operată cu patru luni mai devreme, începând cu data de 1 februarie 2017. Anterior, ea beneficiase de alte două măriri salariale, respectiv de la suma de 10.232 lei la suma de 12.114 lei, începând cu data de 4 ianuarie 2016 și de la suma de 12.114 lei la suma de 13.529 lei, începând cu data de 1 octombrie 2016.

În plus, K.S. a menționat că singura persoană din cadrul departamentului de management și administrare care a suferit de pe urma acestei decizii de reducere a costurilor a fost doar ea, „deși mai erau încă două persoane care și în prezent au funcții de management în societate”.

Apoi, deși în documentul de concediere se scria că grupul dorea ca prin acest gest să facă economii de 7%, „concomitent cu concedierea și ulterior, intimata Ink Sourcing Solutions, precum și întregul Grupul VEO a promovat anunțuri de angajare. Cu alte cuvinte, venitul pe care îl realiza a fost oferit/redistribuit prin plăți salariale către noii angajați ai intimatei.”

Firma: „A fost o condiționare de către clientul unic”

În replică, juriștii Ink Sourcing Solutions au respins teoria conform căreia K.S. nu ar mai fi fost „pe placul conducerii” și au declarat:

„Un factor hotărâtor (în luarea deciziei - n.r.) a fost și condiționarea de către clientul unic al societății a reducerii costurilor pentru randamentul colaborării. Desigur, un client nu are nici un cuvânt de spus din punct de vedere juridic în organizarea unei societăți, fiind un simplu terț ale cărui doleanțe nu pot produce consecințe juridice, însă absența clientului beneficiar direct cu care are contract echivalează cu dispariția din piață.

(...) nu se poate reține faptul că raporturile de muncă cu reclamanta ar fi încetat în mod arbitrar sau abuziv, în condițiile în care oferta făcută acesteia de a ocupa un alt loc de muncă a fost una reală. În măsura în care nu s-ar fi dorit continuarea colaborării cu aceasta ne-am fi limitat la precizarea că în cadrul subscrisei nu există niciun post disponibil, ceea ce exprimă și adevărul.

Însă am încercat în mod efectiv și fără nici un fel de interese ascunse să păstrăm colaborarea cu un angajat valoros.”

De asemenea, Ink a adăugat că, în iunie 2017 (data concedierii), societatea înregistrase un profit mai mic decât în aceeași perioadă a lui 2016. „A fost o decizie greu de cântărit obiectiv, deoarece reclamanta a fost o angajată model, a cărei implicare și pasiune au avut un aport real în ascensiunea companiei. Tocmai din acest motiv a înțeles să răsplătească acest aport pe măsură, după cum exprimă cifrele de mai sus.

A venit totuși în întâmpinarea nevoilor unui client, unicul de altfel, de relația de afaceri cu care depindea existența pe piață a sa”, au concluzionat cei de la Ink.

Ulterior, tonul mieros s-a transformat în unul de atac, la alt termen Ink solicitând  obligarea lui K.S. la plata sumei de 91.600 lei despăgubiri pentru încălcarea clauzei de confidențialitate pe motiv că aceasta a depus la dosar o serie de documente, calificate prin contractul de muncă drept confidențiale - informații financiare, planuri de afaceri, proiecte comerciale, identitatea angajaților.

Letal: „Nu a făcut dovada desființării efective a locului de muncă”

Analizând argumentele celor două părți, judecătorul a constat că Ink nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de K.S., nu a depus la dosarul cauzei organigrama sau statul de funcții întocmite legal din care să rezulte că acest post a fost efectiv suprimat din structura sa: „În consecință, având în vedere faptul că intimata nu a făcut dovada desființării efective a locului de muncă al contestatoarei, instanța constată că decizia de concediere este nelegală.”

Judecătorul a dispus ca K.S. să fie reîncadrată pe post și să primească salariile din perioada de până la sentință – circa 140.000 de lei. Cererea Ink de plată a 91.600 lei daune a fost respinsă. Firma a depus apel, dar acesta a fost respins.

În anul concedierii, cifra de afaceri a Ink a scăzut la 1,3 milioane lei, profitul la 23.753 lei, iar numărul de angajați la 19. În 2018, cifra de afaceri a crescut la 1,5 milioane lei, profitul a rămas aproximativ același, dar numărul de angajați scăzuse la 14.

La începutul lui 2019, firma și-a schimbat numele în Travaux Services, și-a pus alt administrator, a închis un punct de lucru deținut în Constanța și a deschis unul în București. De asemenea, domeniul prinicipal de activitate a fost modificat.

În ceea ce o privește pe K.S., din luna concedierii ea figurează drept „Compliance Manager” la Amazon Development Center Iași.

„M-am alăturat echipei Veo la începutul anului 2013. Am început ca Team Leader al unei echipe comerciale formată din 4 persoane, iar astăzi, echipa mea numără mai bine de 30 de profesioniști. Am văzut Veo crescând de la lună la lună și ceea ce mi se pare fascinant la această companie sunt evoluția, ambiția și posibilitățile nenumărate de dezvoltare pe care le oferă. Îmi place VEO deoarece nicio zi nu seamănă cu cea care tocmai a trecut și pentru că îmi oferă libertatea unui antreprenor. Sunt încurajată să construiesc și să implementez strategiile necesare pentru evoluția oamenilor noștri și companiei.”
K.S. este încă prezentă pe site-ul companiei într-un testimonial intitulat „Oamenii Veo”

Article image
Conducerea unei firme de medicamente a transformat în coșmar viața unei angajate din Iași. Timp de 9 luni, șefii de la București au consumat o mulțime de resurse pentru a o scoate din minți – enumerarea presiunilor la care a fost supusă ea și cinci colegi este stupefiantă. Sancționată disciplinar și apoi concediată, femeia a contraatacat și a obținut daune morale. „Vreau să le fac viața atât de amară încât să își dorească s...
Autor cristi tanasa Anchete 17 Septembrie 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      
Go to top