fbpx
 
Items filtered by date: Luni, 07 Ianuarie 2019

Primarul susține că autorizația de demolare a fost dată la cererea Comunității Evreiești, care, însă n-a confirmat oficial versiunea. Poarta ar urma să fie mutată câțiva zeci de metri mai în spate, pentru că încurca traficul rutier. Șeful Opoziției, Marius Bodea, spune că demolarea e un act de barbarie.

Publicat in Slideshow HOMEPAGE

Publicat in Administratie Locala
2019 a debutat cu oferte atrăgătoare pentru clienții Palas Mall. Dacă nu ai primit de la Moș Crăciun tot ce ți-ai dorit, acum este momentul să cumperi articolele mult visate, pentru că brandurile tale preferate afișează discounturi de până la 70%.

Publicat in Timp Liber
Formația Politehnica Iași se va reuni marţi, la ora 14:00, la Stadionul „Emil Alexandrescu“ în vederea reluării pregătirilor. Miercuri şi joi va fi efectuată vizita medicală, iar de pe 11 şi până pe 24 ianuarie, elevii lui Flavius Stoican vor pleca într-un stagiu de pregătire în Antalya, unde vor disputa șase meciuri amicale.

Publicat in CSMS Iasi
În contextul în care România a preluat, de la 1 ianuarie, președinția Consiliului Uniunii Europene, țara noastră va avea tot mai multă vizibilitate în presa internațională. Din păcate, în locul informațiilor care să ne facă cinste, guvernarea PSD-ALDE a avut grijă să pună România, în mod nemeritat, într-o ipostază negativă, sub lupa tuturor cancelariilor internaționale și a opiniei publice din întreaga lume.

Publicat in Politica Locala
Iașul a pierdut 12 milioane de euro de la Ministerul Mediului, motivul fiind uluitor: copiile nu erau conforme cu originalul! De la Primărie trebuie să cadă un cap. Cu acești bani se puteau lua zeci de autobuze electrice sau hibride, în timp ce ieșenii stau acum zeci de minute în stații. Brașovul, cu primar liberal, cu dosare penale, a făcut un proiect „beton”, primind bani pentru 32 de autobuze electrice și 20 de autobuze hibrid. Iașul mizează doar pe 60 milioane de euro de la UE, care fusesera oricum rezervați orașului. Chirica o ține numai în petreceri, făcând-o pe lăutarul prin Fratelli.

Aproape 24 milioane de euro, fonduri nerambursabile, va primi municipiul Brașov pentru achiziția a 32 de autobuze electrice și 20 de autobuze hibrid. La sfârșitul anului trecut, primarul George Scripcaru a semnat contractul de finanțare cu Agentia Fondului de Mediu. Bucureștiul a prins o sumă de trei ori mai mare, 74 milioane de euro.