Miercuri, 21 11 2018
Chestionat în plenul ședinței de Consiliu Local despre apartamentul soacrei, Harabagiu a evitat răspunsul. Câtă generozitate: soacra viceprimarului Harabagiu a plătit cel mai mic preț într-un bloc ridicat în centrul Iașului de dezvoltatorul Cristin Zămoșteanu. Cu trei luni mai devreme, pentru lucrări fără autorizație făcute de Zămoșteanu la acest bloc se aprobase intrarea în legalitate de către Comisia de Urbanism a Consiliului Local din care făcea parte Harabagiu.

Negru pe alb. Soacra viceprimarului Harabagiu a cumpărat în 2016 un apartament în blocul lui Zămoșteanu, de lângă Palas, la cel mai bun preț pe metru pătrat. Maria Țămboi a luat apartamentul de 25 mp cu 19.760 euro, adică 790 euro/mp. Din cele 24 de prețuri verificate de REPORTER DE IAȘI în același imobil, acesta este cel mai mic. Mai sunt doar două sub mia de euro, iar cel mai scump a ajuns la 1.515 euro/mp. Interpelat în Consiliul Local (CL), viceprimarul Gabriel Harabagiu n-a oferit niciun răspuns, refuzând să explice cum a dat soacra sa această lovitură imobiliară în blocul lui Zămoșteanu.

Un apartament de 33.000 de euro a fost cumpărat de soacra viceprimarului cu doar 19.760 de euro. Acum, viceprimarul face lobby puternic pentru un schimb scandalos de terenuri în favoarea lui Zămosteanu. Apartamentul cu o cameră este cel mai ieftin din tot blocul aflat vizavi de Palas, pe str. Zimbrului. Achizițiile la 25 mp s-au făcut la prețuri între 30.000-33.000 de euro, iar Harabagiu a dat 19.760 de euro. Apartamentul e luat pe numele soacrei, cu banii jos, deși femeia declară venituri de abia 1.200 de lei/lună. Tot soacra a dat și 73.500 de euro pe drepturile succesorale pentru terenul de 1,5 ha de la Moara de Vânt. După ce-a luat apartamentul la „juma” de preț, Harabagiu se chinuie să-i rezolve un schimb de terenuri lui Zămosteanu, de pe urma căruia Primăria pierde terenuri de 8 milioane de euro, iar imobiliarul face profit de 25 milioane de euro. Conflictul de interese al viceprimarului Harabagiu este în acest caz penal.

Socrii viceprimarului Gabriel Harabagiu, lovitură imobiliară de proporții. Pe 26 februarie 2016, socrii Țămboi, Maria și Viorel, au cumpărat un apartament cu o cameră în complexul Lazăr Residence, al omului de afaceri Cristin Zămosteanu. Prețul, un chilipir: 19.760 euro pentru cei 25 mp, adică 790 euro pentru fiecare metru pătrat. La trei minute de mers pe jos până la Palas.

În plan urbanistic, Iaşul a devenit în ultimii ani un sat fără câini: aceştia au fost îmblânziţi de către dezvoltatorii imobiliari cu şpagă, iar „baciul” Mihai Chirica dormea în toiag . Noi dezvăluiri în cazul fostului inspector Spînu de la Serviciul de Urbanism al Poliţiei Locale, cel care locuia în apartamentul unui dezvoltator imobiliar, conducea Mercedesul altuia şi se distra în excursii cu toţi laolaltă. Într-un gest fără precedent, zilele trecute, Poliţia Locală a cerut judecătorilor să anuleze două recepţii făcute de Spînu la clădiri din Iaşi. Șefii spun acum că nu știau de aceste acte, ca și cum Spînu recepționa clădirile de capul lui. Blocurile aveau etaje în plus față de cele din autorizații. Trezindu-se din morți, șefii Primăriei îl acuză acum pe fostul angajat de abuz în serviciu, ca și cum n-ar ști că Dragnea oricum a dezincriminat infracțiunea. Întrebare pentru primarul Mihai Chirica: bagă mâna în foc pentru cele 145 de procese verbale semnate de Andrei Spînu între 2016 și 2018?

Haos: prea puţin spus. Sistemul de control al construirii de clădiri din municipiul Iaşi, în ultimii ani, reprezintă o adevărată bătaie de joc la adresa ieşenilor cinstiţi, totul fiind girat de conducerea Primăriei Municipiului Iaşi. Poliţia Locală solicită Tribunalului să-i anuleze propriile acte de recepţie a unor clădiri, povestind în faţa judecătorilor că unul dintre angajaţii săi mergea hăisa prin Iaşi şi recepţiona imobile care nu respectau indicatorii din autorizaţiile de construcţie. Este uşor de presupus că între dezvoltatorii ce voiau să fenteze legea şi cel puţin unul dintre angajaţii structurii care avea ca atribuţie controlul urbanistic exista o complicitate de tip mafiot: „Autorizaţia îmi impune nişte limite, dar eu vreau profit mai mare şi ridic etaje în plus, Spînu urmând să mă rezolve”.

Încă un imobil înghesuit între clădiri cu apartamente, din seria „Iașul, noul Bombay”. Pe doar 480 mp se va construi un P+4, la capătul CUG, pe un teren între blocuri. Parcarea va dispărea, blocurile vor fi înghesuite precum cărțile din raft. Anterior, Primăria respinsese de două ori autorizația. Abia al treilea proprietar a fost cu noroc, îndesirea blocurilor fiind din nou acceptată la Primărie.

În urmă cu doi ani, un dezvoltator imobiliar din Iași a vrut să facă un bloc în cartierul Nicolina, dar șefii Serviciului de Urbanism din Primărie au respins dosarul. Omul a fost nevoit să vândă terenul și culmea este că nici noul proprietar nu a reușit să obțină autorizație. În urma unei alte tranzacții, Primăria a emis un certificat de urbanism în zonă, urmând să fie eliberată și autorizația pentru un imobil cu demisol, parter și 4 etaje.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Go to top