fbpx
 
Președintele Societatății Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi, profesor la UMF Iași, a declarat, referitor la numărul de cazuri de coronavirus, că cea mai mare responsabilitate în influențarea evoluției epidemiei o are tot populația, prin modul în care înțelege să respecte măsurile de protecție.

Invitați: prof. dr. Doina Azoicăi, epidemiolog

            prof. Laviniu Lăcustă, președinte USLIP Iași


Iașul are în 2018 cei mai proști indicatori din țară dintre cele 14 structuri teritoriale. Anticorupția a murit și a fost îngropată: s-au făcut doar 4 rechizitorii într-un an, la 8 procurori, adică mai puțin de un rechizitoriu de fiecare procuror, în 12 luni. Toată lumea a fost achitată, iar în 2018 au fost doar 9 persoane trimise în judecată, în timp ce în 2014 erau 76 de persoane. Cauzele instrumentate sunt la nivel de „paznic de noapte a luat șpagă pentru bilet de voie”. În Dosarul Skoda, cu 10 conducători din Primărie anchetați, printre care și primarul Mihai Chirica, le-au trebuit trei ani ca să-și dea seama că trebuie să-și decline competența. Majoritatea procurorilor sunt lipsiți de experiență, veniți de la Parchete de pe lângă Judecătorie din orașe mici. Șefa DNA Iași a intrat în magistratură abia în 2011. DNA nu mai există.

Între 2016 și 2018, salariile procurorilor DNA de la Iași s-au majorat cu procente cuprinse între 45 și 50%. Acum, veniturile acestora variază între 14.000 de lei și 17.000 de lei, bani în mână. Adică, între 3.000 de euro și 3.700 de euro.


Iașul are în 2018 cei mai proști indicatori din țară dintre cele 14 structuri teritoriale. Anticorupția a murit și a fost îngropată: s-au făcut doar 4 rechizitorii într-un an, la 8 procurori, adică mai puțin de un rechizitoriu de fiecare procuror, în 12 luni. Toată lumea a fost achitată, iar în 2018 au fost doar 9 persoane trimise în judecată, în timp ce în 2014 erau 76 de persoane. Cauzele instrumentate sunt la nivel de „paznic de noapte a luat șpagă pentru bilet de voie”. În Dosarul Skoda, cu 10 conducători din Primărie anchetați, printre care și primarul Mihai Chirica, le-au trebuit trei ani ca să-și dea seama că trebuie să-și decline competența. Majoritatea procurorilor sunt lipsiți de experiență, veniți de la Parchete de pe lângă Judecătorie din orașe mici. Șefa DNA Iași a intrat în magistratură abia în 2011. DNA nu mai există.

Între 2016 și 2018, salariile procurorilor DNA de la Iași s-au majorat cu procente cuprinse între 45 și 50%. Acum, veniturile acestora variază între 14.000 de lei și 17.000 de lei, bani în mână. Adică, între 3.000 de euro și 3.700 de euro.


Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Prof.Univ. Dr. Viorel Scripcariu, a aprobat solicitarea Prof.Univ.Dr. Doina Azoicăi de a se suspenda din funcția de Prorector responsabil cu Strategia Instituțională, Evaluarea Academică și Relațiile cu Organizațiile Studențești, Sindicale, ONG-uri și Comunitatea Locală, până la o hotărâre definitivă a instanței. Doina Azoicăi a fost condamnată de Tribunalul Iași la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, decizia nefiind definitivă.

 


Doina Azoicăi, prorector în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Gr. T. Popa” Iași, a fost condamnată, joi, de Tribunalul Iași la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

 


Doina Azoicăi, prorector în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Gr. T. Popa” Iași, a fost condamnată, joi, de Tribunalul Iași la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

 


Timp de trei zile, la Iași, în perioada 19 – 21 octombrie, are loc un eveniment științific care tinde să devină tradiție în lumea academică medicală. Este vorba despre conferința „Continuăm să scriem istoria în patologia infectioasa”, ai cărei organizatorisunt Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Colegiul Medicilor din România, Filiala Iași și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva” Iași, având că partener științific “Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA”. Președintele conferinței este prof.univ.dr. Doina Azoicăi, prorector al UMF Iași, iar președintele de onoare este acad. prof.dr. Adrian Streinu Cercel, manager general al Institutului de boli infecțioase „M. Balș.

 

Tematica științifică aleasă atinge următoarele subiecte: infecții sistemice, hepatite, HIV, emergente/reemergente și varia.  Lucrările conferinței și expoziția medicală au  loc în sălile Chopin și Vivaldi. Cursul pre-conferință se desfășoară în sala de conferinte Mozart din cadrul Centrului de Conferinte Palas Iași. Evenimentul este creditat cu ore de educație medicală continuă de către Colegiul Medicilor din România.

 

„Conferința aceasta, care a fost intitiată în 2014 și a avut de la început un titlul reprezentativ – <Acum scriem istorie>-și iată că, în 2016, continuăm să scriem istorie – marchează faptul că , în patologia infecțioasă, nu este niciun un moment în care să nu ne gândim că în această specialitate sau cei care sunt antrenați în această luptă împotriva bolilor infecțioase nu vor fi pe primul loc în problematica rezolvării cazurilor care, uneori, sunt extrem de grave și duc la o mortalitate semnificativă. Continuăm să scriem istorie pentru că în fiecare moment – n-aș vrea să spun chiar clipă, dar să zicem, la o oră, apare câte o situație specială, câte un eveniment în care specialiștii în epidemie infecțioasă, alături de epidemiologi, de microbiologi, trebuie să rezolve acel moment de criză”, a mărturisit prof.univ.dr. Doina Azoicai, președintele Conferinței.

 

În timpul conferinței au fost semnalate două apariții editoriale importante, semnate de colectivul de cadre didactice de la Spitalul de Boli Infecțioase Iași. Este vorba de un volum în franceză – “Notes de cours-Maladies infectieuses”, apărut la Editura UMF Iași, dedicat seriei studenților de limbă franceză de la UMF Iași.“Volumul cuprinde temele din curricula universitară din patologia infecțioasă. Apreciez că echipa de  cadre didactice de la Spitalul de Boli Infecțioase a reușit să adapteze materialul respectiv la cerințele examenului Ecn, examen care se desfășoară în Franța. A fost o cerință și o rugăminte din partea managementului academic ca studenții de la liniile de predare în limbă franceză și engleză  să beneficieze de o curriculă și de materiale didactice care să le fie utile și după terminarea celor șase ani de facultate”, a explicat prof.univ.dr. Doină Azoicăi, prorector UMF Iași.

 

„Faptul că , odată cu aceasta conferință, a fost lansată o carte scrisă cu dragoste pentru studenții seriei în limbă franceză dovedește interesul și grijă Universității de Medicină și Farmacie <Grigore T. Popa> din Iași  ca toți studenții, indiferent de limba în care se predă, să primească informația la zi”, a completat prof univ. dr. Doina Azoicai.

 

„În anii ‘70, ’80, învățam din cărți franzusesti. În momentul de față, ei învață după cărți scrise în franceză de colegii din România“, a punctat și  acad. prof. dr. Adrian Streinu Cercel, președintele de onoare al Conferinței.

 

A doua carte de specialitate, „Efort și prevenție în infecția cu HIV”, semnată de specialiștii în infecțioase Carmen Mihaela Dorobat, Carmen Doina Manciuc, Cristina Nicolau și Liviu Prisecariu, a fost prezentată de acad. prof. dr. Adrian Streinu Cercel. “Colectivul care a redactat această carte face parte din echipa care din anii ’90 s-au ocupat de infecția HIV în Moldova, alături de nume foarte bine cunoscute la Iași – cum ar fi profesorul Luca sau profesorul Dan Duiuculescu care, din păcate,  nu mai sunt printre noi, dar care au făcut istorie în România din punct de vedere al managementului infecției HIV, în special la copii. Și după cum bine știți, România și-a dat examenul de maturitate în acest domeniu și este în momentul de față pe primul loc în managementul infecției HIV. În momentul de față, HIV-ul nu mai este ceea ce se știa pe vremuri, HIV-ul înseamnă o abordare holistică din foarte multe puncte de vedere pentru că, dacă România s-a confruntat cu o cohortă specială a copiilor infectați la sfârșitul anilor ’80-  inceptul anilor ’90 cu HIV, în momentul de față, peste 60% din acesta cohortă este în viață. Unii dintre ei sunt medici, alții sunt arhitecți, alții sunt profesori sau lucrează în diverse corporații, ceea ce demonstrează că modelul românesc și-a făcut pe deplin efectul. Ce vedeți în aceasta carte este o trecere în revistă a acestor lucruri”, a declarat președintele de onoare al Conferinței.


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30