fbpx
 
Se construieşte în secret un rival pentru Spitalul Regional de Urgenţă şi nu ştie nimeni. Din nefericire, o poveste mai degrabă pentru un spital de Psihiatrie, dar şi pentru procurori. O gaşcă de italieni cu o scrisoare de intenţie şi girul medicului Lucian Popa l-au prostit de primarul din Rediu care le pune pe tavă 14 hectare de teren la un preţ de nimic. În frunte cu Nicola Imputato, un personaj desprins din filmele cu escroci de geniu, firma lui Popa promite să ridice în comuna de lângă Iaşi un spital şi un hotel în care va investi, iniţial, 60 de milioane de euro, banii provenind „de la Banca Mondială”. REPORTER DE IAŞI a descoperit, însă, detalii incredibile din trecutul lui Imputato: a fost acuzat de înşelăciuni în Italia, apoi a venit în România şi şi-a creat un fantasmagoric trust de afaceri, devenind asociat cu un fin al lui Liviu Dragnea şi cu nepoata lui Traian Băsescu. În Iaşi, Fiscul i-a confiscat 150.000 de lei din comerţ ilegal cu cafea, iar majoritatea firmelor sale au ani la rând cifra de afaceri zero.

 

O primărie mică, de judeţ, este pe cale să devină victima unei mari escrocherii. 

 


Liderii PSD se reunesc, marţi, la Parlament, într-o şedinţă lărgită a Biroului Politic Naţional, în urma căreia preşedintele Liviu Dragnea va anunţa numele viitorului ministru al Apărării. Potrivit unei surse social-democrate, Mihai Fifor va fi noul ministru al Apărării. În locul lui, la Ministerul Economiei va fi numit Gheorghe Şimon.

 

Mihai Fifor (47 de ani) este propunerea PSD pentru funcția de ministru al Armatei, arată surse din partid. Absolvent de filosofie și cu doctorat în antropologie socială, Mihai Fifor a mai fost refuzat de președintele Klaus Iohannis în 2015, când premierul de atunci Victor Ponta l-a propus ca ministru al Transporturilor. El a absolvit în 2009 cursul "Securitate și bună guvernare" la Colegiul Național de Apărare, precum și Colegiul Național de Afaceri Interne.

 


De nota zece sau printre codașii clasei? Premianți sau repetenți? Oare cum au fost aruncate zarurile pentru cei care astăzi, conduc din diverse funcții, România? Îi vedem la declarații, îi ascultăm în conferințe de presă, se luptă cu toate armele pentru un vot și ne dă de fiecare dată senzația că sunt puternici și că au la degetul mic adversarul. Până una alta, realitatea este că în pixul și în deciziile lor stă soarta unei țări întregi. Cine sunt de fapt cei care ne conduc? EVZ a strigat catalogul celor care ne conduc...

 


Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că marţi va avea loc o şedinţă lărgită a partidului, în cadrul căreia îi va propune premierului Mihai Tudose numele noului ministru al Apărării. El a adăugat că în acest moment nu există o „criză" în MApN.

 


OMV Petrom mărește prețurile la început de toamnă. În mai puțin de o săptămână, compania a scumpit carburanții comercializați în stațiile proprii cu 13 bani/litru.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi a vorbit, la Europa FM, și despre dosarul Tel Drum, în care este există suspiciuni de corupție în cazul liderului PSD, Liviu Dragnea.

 


Preşedintele PSD Liviu Dragnea răsuflă uşurat: procesul penal în care este trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual va fi reluat.

 

Nu doar preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a avut marţi o zi bună în instanţă, ci şi colegul său de la PSD, Liviu Dragnea, în cazul căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că se impune reluarea procesului de la zero.

 


Azi se reiau procesele şefilor celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Judecătorii au revenit din vacanţă şi au programat dezbaterile în cazul lui Tăriceanu la şapte şi jumătate dimineaţa, iar în cazul lui Dragnea după prânz.

 


Liviu Dragnea și iubita lui, cu 30 de ani mai tânără decât liderul PSD, au fost invitați de onoare la nunta lui Silviu Vexler.

 


Victor Ponta, Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au anunțat, duminică, într-o conferință de presă, lansarea unui nou proiect politic, Pro România, prezentat ca o alternativă la oferta partidelor. Ponta a criticat dur actuala conducere a PSD şi pe Liviu Dragnea, pe care l-a acuzat că a confiscat partidul, dar a criticat şi partidele de opoziţie, despre care a spus că nu fac nimic. Ponta a menţionat că nu vrea să rupă PSD, partidul în care a crescut, dar a spus că este sunat de oameni de acolo care i-au promis că o să fie alături de el.

 

„Ne-am mai sfătuit şi cu alţi oameni despre ce înseamnă un start-up party într-o Românie care se schimbă, ce înseamnă o mişcare politică modernă în care să nu mai vedeţi, eu unul nu mai vreau după 16 ani, nici CEX-uri cu aplauze furtunoase, nici lideri care să mimeze iubirea poporului. Vrem pur şi simplu să oferim ceea ce nu există în acest moment pe scena politică şi publică românească, o scenă publică pe care se află oameni care au votat PSD-ALDE anul trecut şi care sunt foarte dezamăgiţi pentru că una au votat şi alta au primit. Eu sunt printre ei şi cei doi aici prezenţi alături de mine”, a declarat Victor Ponta într-o conferinţă de presă la sediul Pro România, alături de Daniel Constantin şi de Sorin Câmpeanu.

 


Pagina 27 din 51

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30