Luni, 20 11 2017

Un proiect din 2007 trebuia să pună la dispoziţia Primăriei, contra a 7,7 milioane de lei, un plan detaliat al tuturor proprietăţilor din oraş, dar nimeni nu ştie dacă acesta există sau este funcţional n Printre acţionarii firmei care l-a făcut se numără poetul Mircea Dinescu şi fostul colonel SPP Nicolae Duminică, garda de corp a lui Miron Mitrea n De fapt, Primăria Iaşi a primit simple fotografii din avion a oraşului, fără a mai fi adăugaţi acolo proprietarii n „O astfel de lucrare costă acum câteva zeci de mii de euro”, spune viceprimarul Radu Botez

Primarul Mihai Chirica a anunţat că va fi făcut un pasaj subteran către Tătăraşi. Pentru a-l face, Primăria trebuie să identifice proprietarii de teren şi imobile din zonă, ceea ce va dura. Doar că această operaţiune ar fi trebui să fie o formalitate, la un click distanţă. Asta, dacă un contract din 2007, semnat cu o firmă de măsurători cadastrale din Bucureşti, Geotop 2001, ar fi fost dus la final, nu doar plătit.

Licitaţie cu scandal

La licitaţia din 2007, contestată la acea vreme de Habitat Proiect, contractul a fost dat către SC Geotop 2001 SRL din Bucureşti. Firma, printre acţionarii căreia se numărau Mircea Dinescu, fostul colonel SPP Nicolae Duminică, Ioan Ichim, Adrian Petru Pascu şi George Daniel Popescu, a semnat contractul pentru 7,7 milioane de lei, din care cota Primăriei era de 2,3 milioane de lei.

În primă fază, firma a realizat o imagine aeriană detaliată a Iaşului, numită ortofotoplan. „A fost un proiect european pentru principalele oraşe din ţară. Ştiu că imaginea aceasta a fost făcută atunci. A zburat un avion bimotor deasupra oraşului, a realizat o imagine detaliată care a şi fost prezentată Primăriei”, explică viceprimarul Radu Botez.

În baza imaginii, proiectul trebuia continuat cu identificarea în teren a tuturor proprietăţilor. Aceasta ar fi oferit informaţii imediat despre orice zonă a oraşului, pe parcele de teren, cu informaţii precise despre numărul cadastral, proprietari etc. Exact acelaşi tip de lucrare îl mai avea de făcut Geotop 2001 şi în alte localităţi din ţară. Au fost trei, iar comanda de la Agenţia de Cadastru era pentru un total de 25 de oraşe ce trebuiau survolate şi fotografiate în detaliu. Proiectul de la Iaşi ar fi trebuit să dureze maximum 4 ani, conform declaraţiilor date la semnarea contractului cu Primăria Iaşi, în 2007.

Primăria nu are informaţii

Reprezentanţii Primăriei nu au precizat încă dacă pot folosi rezultatele contractului cu Geotop 2001. Nu au putut spune, până la închiderea ediţiei, dacă planul cadastral detaliat al oraşului, cel din contractul de 7,7 milioane de lei, există, a fost folosit vreodată sau poate fi folosit la nevoie. Nici dacă a fost plătită toată suma, mai ales că, în 2008, Primăria achitase deja 2,3 milioane de lei.

Ştiu că acele imagini făcute atunci nu mai sunt de actualitate. Au prezentat la acea vreme o fotografie, dar nu ştiu dacă au dus lucrurile la final. Adică nu ştiu dacă pe imaginile acelea au fost suprapuse informaţii despre proprietăţi şi proprietari”, explică Radu Botez. Viceprimarul mai spune că prețul de acum 10 ani, de 7,7 milioane de lei, s-ar reduce acum la doar câteva sute de mii de lei. „Există astfel de planuri cu imagini de înaltă rezoluţie ce pot fi cumpărate în prezent cu câteva zeci de mii de euro”, mai spune Botez.

Un cadastrist din Iaşi ne-a confirmat că planul oraşului, care ar fi trebuit să fie făcut de Geotop nu ar fi, de fapt funcţional: „Lipsesc informaţiile legate de proprietarii de imobile şi terenuri. Cu alte cuvinte, Iaşul a fost dispus să plătească o sumă uriaşă pentru o simplă fotografie aeriană. Care nu mai este, oricum, actuală. Iar firma care a făcut-o a şi intrat în faliment”.

Poetul Dinescu, băgat în afacerea dubioasă de la Iaşi

Mircea Dinescu: „Nu mai ţin minte”

Unul dintre acţionarii Geotop 2001, Mircea Dinescu, nu mai ştie dacă a fost sau nu finalizat planul cadastral de la Iaşi. Poetul a precizat că a ajuns printre acţionarii firmei după ce aceasta a cumpărat o societate care-i aparţinea şi care deţinea softurile şi modalitatea de lucru pe măsurători cadastrale şi fotografiere aeriană. În schimbul firmei Data Invest SRL, a primit acţiuni la Geotop 2001. „Despre contractul cu Iaşul chiar nu-mi amintesc. Am crezut eu la vremea aceea că fac o afacere din cadastru, dar, din păcate, nu am câştigat nimic”, a spus Mircea Dinescu.

Dosar DNA cu Geotop 2001

La finalul anului trecut, Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, a fost trimis în judecată pentru a şaptea oară. Ca în multe dintre celelalte dosare, pentru abuz în serviciu. În acelaşi dosar mai apar arhitectul şef al CJ Constanţa, Titi Cenuşă, şi Ioan Ichim, unul dintre acţionarii şi administratorul Geotop 2001. Procurorii DNA susţin în rechizitoriu că, în 2007, a fost încheiat un contract cu Geotop 2001 pentru lucrări de cadastrare a drumurilor publice de interes local din judeţul Constanţa. Numai că ar fi fost efectuate efectiv puţine lucrări, şi acelea lipsite de utilitate. A fost însă, decontată toată suma. Plăţile fictive ar fi fost de peste 9 milioane de lei. Firma Geotop 2001 a intrat în faliment în 2016.

Iaşul văzut din aer trebuia să aducă o perspectivă utilizată de municipalitate

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Go to top