Luni, 20 11 2017

Cătălin Neculau trebuie să răspundă la câteva întrebări esențiale, pentru că din declarația de avere lipsesc câteva sute de mii de euro plasate în imobiliare. Din septembrie, însă, directorul adjunct de la Salubris s-a încuscrit cu unul dintre cei mai bogați pastori din Bihor. Vladimir Pustan a fost suspendat din Cultul Penticostal, dar și-a făcut propria biserică. Fundația sa deține zeci de clădiri, terenuri, televiziune și radio.

Soacra lui Cătălin Neculau, director adjunct la Salubris, stă într-un bloc turn din Oancea și rar este văzută ieșind din casă, având 80 de ani. Elena Gurzum este oficial proprietara blocului cu 6 apartamente de pe Vasile Lupu, dar vecinii spun că este o femeie modestă, care n-a dat niciodată de bănuit că ar avea afaceri de succes.

Nici chiriașii de la blocul aflat la 1 km distanță nu o cunosc pe proprietăreasă. De închiriere și încasarea sumelor lunare se ocupă ginerele, Cătălin Neculau. Directorul adjunct al Salubris n-a răspuns, săptămâna trecută, la întrebările privind proveniența averii sale.

Există însă o descoperire importantă: în septembrie, anul acesta, Amos, fiul lui Cătălin Neculau, s-a căsătorit la Beiuș cu fiica pastorului Vladimir Pustan, unul dintre cei mai bogați oameni din Bihor.

Un pastor alungat

Slujba religioasă a fost urcată pe You Tube de familia miresei, iar pe scaunele din primul rând se văd fericiții socri mari, Cătălin și Felomela Neculau. Nunta a avut loc pe 1 septembrie, serviciul religios petrecându-se în sala Fundației Cireșarii, aparținând pastorului Vladimir Pustan.

Acesta a fost, în 2014, în mijlocul unui scandal în sânul Cultului Creștin Penticostal din Beiuș, fiind suspendat din funcție. Comunicatul Cultului preciza: „Motivul de bază care a determinat hotărârea suspendării din slujba de pastor constă în abateri grave, repetate, de ordin moral și spiritual”. Pastorul a demisionat, în urma scandalului, astfel că Biserica Penticostală l-a revocat definitiv din funcție.

Imediat, pastorul și-a înființat propria biserică, numită „Sfânta Treime”. Pustan patronează, de asemenea, Fundația Cireșarii, care a păstrat în proprietate toate bunurile donate Cultului Penticostal.

Imperiu financiar

Presa locală îi atribuie pastorului Vladimir Pustan un imperiu financiar și imobiliar: un hotel, clădire de birouri, studiouri de radio și televiziune, trei case, mai multe apartamente, o cofetărie la Cluj, 10 microbuze și mașini personale, precum și terenuri în mai multe zone din țară: Moldova, Mangalia și Bihor. O mare parte din această avere se află în patrimoniul Fundației Cireșarii, patronată de Vladimir Pustan.

Fundația organizează Serbările Cireșarii, turnee în mai multe țări și deține o școală de predicare, radio, TV, editură, un centru social, o sală de conferințe de unde sunt transmise live slujbele de duminică, o cabană, un studio mobil, microbuze și două tone de echipament.

După suspendare, cuscrul lui Cătălin Neculau a înregistrat Biserica Penticostală “Sfânta Treime” din Beiuș, de orientare “penticostală, nondenominațională, neafiliată nici unui cult, cu viziunea de a duce Cuvântul lui Dumnezeu pană la marginile pământului”.

Show total cu Pomohaci

Punte interconfesională. În timp ce pastorul Pustan predică, preotul Pomohaci, fire sensibilă, plânge)

În martie 2011, Vladimir Pustan a fost invitat să țină o predică în biserica ortodoxă din Moșuni, unde paroh era Cristian Pomohaci. Gestul a fost considerat o erezie din partea lui Pomohaci, Pustan a fost acuzat că s-a închinat la idoli, dar spectacolul a fost total. În vreme ce pastorul penticostal predica, preotul-cântăreț plângea în hohote.

Întrebări obligatorii pentru Cătălin Neculau

Cătălin Neculau nu a spus nimic concret despre câteva dileme legate de activitatea sa trecută, despre averile răsărite și despre activitatea din Anglia. Sunt câteva întrebări cărora fostul director de la Citadin și actualul director adjunct de la Salubris trebuie să le răspundă.

  1. Ce s-a întâmplat cu vila din Bucium, pe care o construia în timp ce era director la Citadin, și care nu a apărut în nicio declarație de avere?

  2. Care este sursa banilor pe care i-a plătit anticipat pentru creditul de 218.000 euro contractat în 2007, care era scandent în 2025?

  3. A vorbit despre profituri de până la 40.000 euro net anual în timp ce lucra în mediul privat, după plecarea din Citadin din 2010. Deține alte firme în afară de cele găsite deja de REPORTER DE IAȘI (SC Soluții Contabile SRL, Neculau O. Cătălin – Expert Tehnic, Neculau M. Mihaela Felomela – Expert contabil, Amos Expert Audit, Amos Expert)?

  4. Despre ce monedă vorbește în declarația de avere depusă la Salubris? Lei, euro, lire? Pentru că veniturile familiei pe 2016 (90.000 de lei, adică 20.000 de euro) nu justifică achizițiile imobiliare din ultimii ani.

  5. La ce firmă a lucrat la Londra, în ce perioadă și pe ce post? A declarat că a condus o companie de consultanță cu 100 de subordonați. De ce nu apar pe declarația de avere veniturile din Anglia?

  6. Ce meserie a avut soacra, în prezent pensionară? Ce venituri a avut? Cum justifică, din venituri, faptul că este proprietara unui bloc din Vasile Lupu 23?

E căldură mare, dar atenţie: meteorologii anunţă COD ROŞU de caniculă în 12 judeţe din vestul ţării pentru vineri şi sâmbătă!La Galaţi un om a murit, după ce i s-a făcut rău în stradă, din cauza căldurii înăbuşitoare.

Medicii insistă să nu ieşiţi din casă în miezul zilei, când soarele dogoreşte necruţător, şi dacă totuşi o faceţi, să va hidrataţi corect, să folosiţi creme cu protecţie UV şi să purtaţi pălării de soare.

În primele trei zile ale anului 2017, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 378.000 de persoane, dintre care 171.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 207.000 pe sensul de intrare în ţară. În aceeaşi perioadă a anului 2016, au trecut frontiera 389.000 persoane.

Poliţia de Frontieră Română a dispus măsuri de suplimentare a personalului, sens în care peste 3.000 de poliţişti de frontieră au desfăşurat, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Frontiera de vest a fost luată cu asalt, noaptea trecută. Zeci de migranți au încercat să forțeze granița pentru a fugi în spațiul Schengen.

Un număr de 29 migranţi din Siria, dintre care 17 minori, au fost opriți la frontiera de sud – vest, miercuri dimineață, de polițiștii de frontieră și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiș.  Acesta e cel mai numeros grup oprit la graniță luna aceasta. Polițiștii de frontieră sunt în stare de alertă și se așteaptă ca alte valuri masive de refugiați spă le forțeze vigilența.

„Azi dimineaţă, în jurul orei 07.30, acţionând în baza unei informaţii, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiş, au declanşat o acţiune specifică pentru depistarea unui grup de persoane de origine afro-asiatică, care a fost identificat in apropierea frontierei româno-sarbe, în zona localităţii de frontieră Pustiniş, jud. Timis. Persoanele în cauză, aflate la marginea localităţii, au fost preluate şi conduse la sediul sectorului pentru cercetări. Astfel, s-a constatat că grupul era format din 29 persoane, cinci femei şi șapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 ani, însoţiţi de 17 minori, cu vârste cuprinse între doi şi 17 ani, care nu deţineau documente de identitate asupra lor. Aceştia au declarat ca sunt cetăţeni sirieni si au trecut frontiera din Serbia în România, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, transmite Petre Nicola, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Timișoara.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe pentru cercetarea în comun a evenimentului, respectiv punerea în aplicare a acordului de readmisie.

(Sursa: EVZ.ro)

O nouă boală transmisă de muşcătura căpuşei se răspândeşte în vestul Europei. Boala transmisă de căpuşe ucide 30% dintre persoanele infectate. Pentru prima dată, aceasta a început să se răspândească în vestul Europei.

Până acum, doar două persoane au fost infectate, dintre care una din Spania, care a murit din această cauză. Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) îi avertizează pe locuitori, turişti şi agricultori să evite contactul cu căpuşele şi cu animalele infectate.

„Grupurile care sunt expuse riscului sunt crescătorii de animale şi vânătorii care sunt frecvent în contact cu animalele. Aceştia pot intra în contact cu căpuşele. Strivindu-le permit pătrunderea virusului în piele," a declarat Herve Zeller, membru ECDC, conform descoperă.ro.

Boala este cunoscută cu denumirea de febra hemoragică de Crimeea-Congo (FHCC) şi în mare parte este transmisă de muşcătura căpuşei de genul Hyalomma, care trăieşte pe animalele din Asia, Europa şi Africa. 

Din fericire pentru animale rareori prezintă simptome după ce sunt infectate, însă în cazul oamenilor aceştia prezintă simptome precum febră puternică, vomă, sângerări nazale şi scaun negru. În mai puţin de trei săptămâni 30% dintre pacienţii infectaţi, mor.

În prezent, nu există niciun vaccin împotriva FHCC fiind în mare parte transmis de muşcătura căpuşei, însă poate fi răpândită şi de fluidele animalelor înfectate, muncitorii de la abator fiind expuşi constant riscului din cauza manipulării cărnii. Anul acesta au murit 20 de persoane infectate cu FHCC în Pakistan.

În timp ce boala este endemică în Africa, Balcani, Orientul Mijlociu şi Asia, aceasta este prima dovadă a existenţei în zona vestică a Europei. Cazurile anterioare descoperite în zonă au fost deseori aduse de persoane care au călătorit.

Prima persoană infectată a fost un excursionist în vârstă de 62 de ani, care a fost muşcat de o căpuşă în apropiere de Avila, Spania.

Acesta a murit din cauza infecţiei cu FHCC pe 25 august, nu înainte să transmită virusul către un asistent medical de 50 de ani care a avut grijă de bărbat în Madrid. Medicii locali au pus sub observaţie aproximativ 200 de asistenţi care prezentau simptome asemănătoare bolii, pentru a prevenii răspândirea acesteia.

În cadrul raportului despre cele două cazuri a fost sugerat faptul că virusul a fost adus în Spania de către migraţia păsărilor din Maroc sau alte părţi ale Africii. Vestea bună este că omul nu reprezintă prada principală a căpuşelor. Deşi riscul este scăzut, ECDC avertizează persoanele care vor să călătorească în vestul Europei să poarte pantaloni lungi, bluze şi soluţii anti-insecte pentru a evita muşcăturile de căpuşe.

(Sursa: realitatea.net)

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Go to top