fbpx
 
Conducătorul auto făcuse schimb de locuri cu pasagerul din dreapta. Când polițiștii l-au luat la întrebări pe cel de la volan, șoferul a luat-o la fugă, în încercarea de-a scăpa de răspunderea penală.

Un adolescent de 17 ani care se întorcea de la o petrecere a furat o mașină a Poliției Locale și a făcut accident.

Un bărbat care consumase băuturi alcoolice a fost prins luni dimineaţă de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanţa, la volanul unui autocar cu 50 de pasageri.

Un accident rutier grav a avut loc joi dimineață, în comuna Chicerea din județul Iași. Din primele informații se pare că un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani a intrat într-o casă, iar în urma impactului două persoane din autoturism au fost rănite grav acestea fiind preluate în stare de comă de către medici. Celelalte două persoane care se aflau în vehicul au fost rănite ușor.

Un bărbat din Dumbrăveni, județul Suceava, anchetat în mai multe dosare penale, este unul din primii români care ajunge în închisoare pentru chinuirea animalelor, informează Monitorul de Suceava.

Un biciclist aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost grav rănit după ce a căzut în albia pârâului Ivaneş, în localitatea Bicaz-Chei.

Un tânăr de doar 25 de ani a avut parte de o moarte cumplită. Tragic este faptul că bărbatul urma să devină tată peste două săptămâni.

Un șofer care a produs un accident de vineri din Târgovişte, soldat cu patru răniţi, a fugit de la locul faptei.

O femeie din Huși se zbate între viață și moarte la Spitalul Parhon din Iași, după ce a băut alcool de 96%, dezinfectant de suprafețe și ulei de masaj. Familia spune că nu a vrut să se sinucidă, ci îi era pur și simplu sete și voia să bea.

Alexandr Kuzivanov, un colonel rus ce conduce un departament din cadrul Institutului Central de Cercetare de la Moscova, este suspectat că a pierdut un laptop ce conținea informații militare după o noapte de băut.

Pagina 4 din 19