Joi, 14 12 2017
O fetiță de un an și șase luni a căzut de la înălțime chiar din spitalul în care era internată. Este vorba de o fetiță, internată în cadrul secției de pediatrie din cadrul Spitalului Medgidia. Din nefericire, a fost confirmat decesul copilului.

Trupul bărbatului de 45 de ani care alături de familia sa a căzut cu maşina în Dunăre, în judeţul Caraş-Severin, a fost găsit la 44 de kilometri de locul accidentului, pe malul sarbesc. Cadavrul este în stare avansată de putrefacţie, dar anchetatorii au găsit asupra sa actele care-i confirmă identitatea.

O femeie in vârstă de 59 de ani a căzut joi de pe un pod construit peste DN 1, la intrarea în Câmpina.

Un copac a căzut, în această dimineaţă, peste două ambulanţe parcate în faţa sediului Crucii Roşii Braşov.

O studentă din România, care locuia în Marea Britanie de cinci ani, a murit după ce a căzut din celebra catedrală Saint Paul din Londra. Incidentul a avut loc în urmă cu mai multe zile, însă acum familia româncei Lidia Drăgescu i-a adus acesteia un omagiu emoționant.

Agenția spațială a Chinei a pierdut controlul primei sale stații spațiale, care a fost lansată în 2011.

Stația Tiangong-1 nu a mai fost văzută de China din septembrie 2016, iar experții sunt de părere că această construcție în greutate de de 8,5 tone se va prăbuși pe Pământ în câteva luni.

Contre puternice între două mari spitale pe tema unui pacient aflat în stare gravă. Un tânăr de 23 de ani de lângă Roman, stabilit în Germania, a avut un accident în scurta vacanţă pe care a petrecut-o la părinţi. A căzut din copac şi a avut mai multe răni. Cea mai gravă dintre ele s-a dovedit a fi la coloana vertebrală, pe care şi-a fracturat-o. Medicii de la „Spiridon” i-au chemat pe medicii de la Neuro să-l opereze într-o sală pusă la dispoziţie de ei, dar aceştia au refuzat. Mai mult, au refuzat să primească pacientul când s-a pus problema transferului între spitale.

Ziua de sâmbătă, 7 octombrie, a fost una ieşită din comun pentru două mari spitale din Iaşi. S-au contrat pe tema unui pacient accidentat la Roman, în judeţul Neamţ. Medicii unui spital au petrecut ore întregi încercând să-i convingă pe medicii celuilalt spital că este de competenţa lor cazul. Plecând de la această situaţie, este evidentă nevoia unui spital de urgenţe care să acopere toate patologiile.

Un bărbat de 34 ani din Baia Mare a căzut de pe acoperişul unui bloc cu 4 etaje, unde făcea lucrări de reparaţie. Omul muncea fără forme legale, iar martorii povestesc că nu era asigurat corespunzător pentru lucrul la înălţime.

O mașină a fost grav avariată după ce o parte a unei aripi de avion a aterizat pe ea în orașul japonez Osaka, scrie BBC News.

Pagina 1 din 5

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top