Duminica, 19 08 2018
Fauna de la Control Urbanism a proliferat și în mandatul lui Chirica și Harabagiu. Colegul șefei de la Control Urbanism era „băiatul de casă” al lui Tolea, proprietarul cartierului Vișoianu, și al altor dezvoltatori imobiliari. Andrei Spînu, trimis în concediu de primar, alături de Mihaela Tulică, în loc ca la acest birou să fie deschisă o anchetă oficială.

În dublu rol a jucat Andrei Spînu, polițist local la Serviciul Control Urbanism. Ziua mergea în control la dezvoltatorii imobiliari, iar seara, în week-end și în concedii chefuia cu ei și cu constructorii. Pasiunile pentru vacanțe scumpe, mașini puternice și ATV-uri le-a împărtășit cu aceștia. Mărturie stau chiar fotografiile postate pe paginile de Facebook.

Fauna de la Control Urbanism a proliferat și în mandatul lui Chirica și Harabagiu. Colegul șefei de la Control Urbanism era „băiatul de casă” al lui Tolea, proprietarul cartierului Vișoianu, și al altor dezvoltatori imobiliari. Andrei Spînu, trimis în concediu de primar, alături de Mihaela Tulică, în loc ca la acest birou să fie deschisă o anchetă oficială.

În dublu rol a jucat Andrei Spînu, polițist local la Serviciul Control Urbanism. Ziua mergea în control la dezvoltatorii imobiliari, iar seara, în week-end și în concedii chefuia cu ei și cu constructorii. Pasiunile pentru vacanțe scumpe, mașini puternice și ATV-uri le-a împărtășit cu aceștia. Mărturie stau chiar fotografiile postate pe paginile de Facebook.

Interesele imobiliare se suprapun peste terenul unui ieşean. Deşi familia sa deţine un teren de 23 de ani, zilele trecute, Neculai Ţîbîrnă s-a trezit cu un cetăţean care i-a intrat pe proprietate şi a dorit să-l împrejmuiască. Ţîbîrnă afirmă că este victima unui complot menit să-l lase fără teren în favoarea dezvoltatorului unui cartier din vecinătate.

 

Un scandal s-a iscat recent la graniţa dintre comunele Miroslava şi Ciurea. Totul a pornit de la 1,29 hectare de teren, suprafaţă situată pe teritoriul comunei Miroslava, la câţiva metri de cartierul de locuinţe Vişoianu, aflat pe raza comunei Ciurea.

 

Din vecini au ajuns suprapuşi 

Neculai Ţîbîrnă susţine că pentru aceeaşi suprafaţă de teren care-i aparţine, a apărut cu acte un oarecare Arcadie Cazacu, un apropiat al lui Cătălin Petronel Tudosă, zis şi Tolea, omul de afaceri care a construit în imediata vecinătate a suprafeţei în litigiu cartierul Vişoianu. Ţîbîrnă a precizat că, săptămâna trecută, oamenii lui Tudosă au intrat pe teren şi au săpat gropi pentru a pregăti construirea unui gard. „Acest Arcadie Cazacu s-a apucat să facă gard. A pregătit şi şanţul. Am găsit muncitorii care au spus că lucrează pentru Tudosă. Ei au spus că-şi fac treaba. Ce căutau oamenii lui Tudosă acolo, dacă Cazacu spune că-i terenul lui? Se aude că Tudosă ar fi vrut să cumpere ca să mai construiască case. Nu ştiu legătura dintre cei doi. Acum au scos fierul din pământ, au încetat lucrarea”, spune Neculai Ţîbîrnă, în vârstă de 55 de ani.

Acesta deţine terenul de 1,2 hectare în calitate de moştenitor al mamei, Valeria, decedată în 1999. Suprafaţa a fost dobândită prin reconstituirea dreptului de proprietate, terenul fiind situat în extravilanul comunei Miroslava, în tarlaua 80, parcela 3759/12, titlul de proprietate fiind emis în 1993. Arcadie Cazacu, care a cumpărat imobilul, apare în acte cu un teren de 1,6 hectare, situat în tarlaua 13, parcela 3759/16 înscris pe teritoriul comunei Ciurea. Ulterior, în baza unei documentaţii cadastrale, terenul lui Cazacu a fost suprapus pe terenul lui Ţîbîrnă.

 

Câmpul din apropierea cartierului aflat în depărtare a devenit o miză. Proprietarul Ţîbîrnă spune, însă, că nu se respectă legea

Cere dreptatea în instanţă

Ţîbîrnă a depus o acţiune la Judecătoria Iaşi prin care îşi caută dreptatea. „În realitate, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în mod fictiv, pârâtul (Arcadie Cazacu-n.r) fiind o persoană de încredere a numitului Ibănescu Gheorghe, reprezentantul legal al societăţii vânzătoare, iar terenul identificat în tarlaua 13, parcela 3759/16 se suprapune peste terenul dobândit de autoarea mea prin titlul de proprietate nr. 82969/26.05.1993, respectiv pe terenul identificat în tarlaua 80, parcela 3759/12”, se arată în acţiune. Cu alte cuvinte, Ţîbîrnă acuză faptul că a existat o strategie din mai mulţi paşi, scopul final fiind deposedarea sa de terenul pe care îl deţine, intermediar fiind Cazacu, iar beneficiarul final Tudosă şi intenţia acestuia de a-şi mări suprafaţa cartierului. 

La prima vedere, terenul nu are o valoare de piaţă ieşită din comun. Conform expertizelor tehnice, este evaluat la 19.350 euro. Dar, preţul poate creşte dacă poate deveni suportul unei investiţii imobiliare. În plus, în apropiere, Tudosă a cerut aprobare pentru construirea unui pod.

 

Citește și Proces inedit la Iași: Urmaşii domnitorului Cuza au câştigat o avere de milioane în Copou

 

Cine sunt actorii?

Cătălin Tudosă, omul de afaceri care deţine cartierul Vişoianu, este un personaj discret a cărui principala afacere e cartierul Vişoianu. Acesta este compus din 14 blocuri situate la strada principala, în Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea. Conform ofertei, sunt disponibile apartamente cu una, două, trei şi patru camere. Preţul de vânzare este de 700 de euro pe metru pătrat. Tudosă nu a fost de găsit. „Am vorbit cu şeful meu, i-am spus că-l căutaţi. Vă va suna dacă este interesat”, a spus un reprezentant al acestuia. Nici Cazacu nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere despre situaţie.

 

Arcadie Cazacu şi Cătălin Tudosă, ultimul alături de Vali Vijelie, a cărui muzică o apreciază

Primarul din Miroslava simte ceva putred

Dan Niţă, primarul din comuna Miroslava, a precizat că nu cunoaşte foarte bine situaţia terenului amintit. „Dacă omul are titlu de proprietate, care este problema, de ce să aibă probleme? Cred că este altceva la mijloc. Eu nu sunt în localitate, dar voi verifica situaţia cu cei de la Cadastru”, a declarat primarul Niţă. Ţîbîrnă a depus o serie de solicitări către primăria condusă de acesta. A cerut să nu se emită nicio autorizaţie de construire sau certificat de atestare fiscală de care să poată beneficia Cătălin Tudosă sau Arcadie Cazacu.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Go to top