fbpx
 
O nouă creștere a inflației în România. A ajuns în februarie la 8,5%. Cel mai mult s-au scumpit gazele, cu aproape 45 de procente.

Inflația anuală a urcat, în septembrie, la 1,77%, de la 1,2% în august, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Mărfurile alimentare s-au scumpit, luna trecută, cu 0,54%, cele nealimentare cu un procent similar în timp ce tarifele serviciilor au urcat cu 0,32%.

Prețurile de consum în luna septembrie 2017 comparativ cu luna septembrie 2016 au crescut cu 1,8%.

Luna octombrie vine cu o serie de scumpiri în lanț pentru români. Chiar din prima zi a lunii, ne vom lovi de facturi mai mari la energie electrică și gaze, cât și cu o nouă serie de scumpiri privind prețul carburanților.

Această creștere a accizei privind carburanții care va ridica și prețul de la pompă va produce un efect de domino în piață care va scumpi și serviciile și produsele, în special alimentele.

Ajungem la vorba lui Fenechiu. Guvernul n-are bani, fondurile europene sunt insuficiente, astfel că n-avem decât două variante: supraaciza și concesionare către investitor privat. Autostrada de 310 kilometri (Ungheni – Iași – Tg. Neamț - Tg. Mureș) ar putea fi realizată doar în urma unui montaj financiar Acesta ar trebui să includă fonduri guvernamentale, rezultate în urma instituirii unei taxe speciale, împrumuturi, concesionarea drumului către un privat care să și investească.

Subiectul autostrăzii Moldova – Ardeal a revenit pe agenda publică. Un grup de inițiativă civică a organizat un marș pe traseul viitoarei autostrăzi, reușind să antreneze câteva mii de persoane. Primarul Mihai Chirica pregătește cea mai mare strângere de semnături pentru susținerea proiectului, peste 1 milion. Semnături strânge și Petru Movilă, președintele PMP Iași.

OMV Petrom mărește prețurile la început de toamnă. În mai puțin de o săptămână, compania a scumpit carburanții comercializați în stațiile proprii cu 13 bani/litru.

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30