fbpx
 
O instanţă districtuală din New York l-a condamnat marţi la 45 de ani de închisoare pe traficantul columbian de droguri Dairo Antonio Usuga David, cunoscut ca Otoniel, informează Reuters.

​Valentin Eugen Băluș, alias Vali Nebunu, în vârstă de 43 de ani, a fost depistat într-un local din Portofino, Genova, potrivit unor surse judiciare citate de Libertatea, iar autorităţile italiene au demarat procedurile în vederea extrădării. El era urmărit internațional de autoritățile din România, pentru că a trecut ilegal frontiera.

Un fost ginecolog din New York acuzat de agresiune sexuală de zeci de paciente a fost condamnat luni la 20 de ani de închisoare de către un tribunal federal din Manhattan.

O educatoare de la o creşă din municipiul Piteşti a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, pedeapsă la care se adaugă interdicţia de a lucra cu persoane minore.

Fostul prim-vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal (PDL) Covasna, Nicolae Ciprian Vrânceanu, a fost condamnat, joi, la 7 ani și 4 luni de închisoare cu executare și plata unor daune de 250.000 de lei către trei dintre copiii săi, anunță We Radio Sfântu Gheorghe.

Trei cetățeni arabi judecați la Iași pentru moartea a 18 persoane, care au băut spirt contrafăcut, au fost condamnați joi, în primă instanță, la 20 de ani de închisoare.

Fostul preşedinte al Salvadorului Mauricio Funes a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru evaziune fiscală, a anunţat procuratura micului stat central-american, relatează joi dpa şi Reuters.

Savantul rus Valeri Golubkin de la Departamentul de Aero-hidromecanică Aplicată al Institutului de Fizică şi Tehnologie din Moscova a fost condamnat luni la 12 ani de închisoare pentru trădare prin transmiterea de secrete de stat ale Rusiei către „reprezentanţi ai unor organizaţii străine", informează Reuters.

Un fost profesor de la un liceu cu program sportiv din Botoșani, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare, a fost dat în urmărire generală după ce a fugit din țară, ca să scape de pedeapsă.

Cel mai mare violator din istoria României a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare. Este cea mai mare pedeapsă pe care o poate primi. Bărbatul ademenea femei sub pretextul că vrea să le angajeze, iar apoi le viola.  

Pagina 8 din 88

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30