Joi, 18 10 2018
Neglijenţă de netolerat la două societăţi din administraţia locală: deşi s-au furat sute de mii de lei „ca-n brânză”, nimeni nu a fost sancţionat. INCREDIBIL: A doua instituţie publică din Iaşi care a pierdut o sumă importantă din cauza neatenţiei funcţionarilor. Cu şase luni înainte de Salubris, şi Servicii Publice a făcut o plată într-un cont care s-a dovedit a nu fi al unui furnizor, ci al unei persoane fizice. Se conturează o reţea de infractori care au profitat de prostia angajaţilor: au adus sau au trimis prin fax notificări false în care anunţau schimbarea conturilor OMV, furnizorul de combustibil de la cele două instituţii. Nimeni n-a verificat veridicitatea informărilor, banii s-au virat şi au dispărut instant. Salubris şi Servicii Publice se dau peste cap să recupereze sumele. REPORTER DE IAŞI l-a identificat pe cel care a primit banii de la Servicii Publice, probabil un pion într-o reţea despre care se spune că a furat astfel 500 de milioane de lei, ancheta fiind la DIICOT Bucureşti.

Angajaţilor din instituţiile subordonate Primăriei tocmai le-au fost mărite lefurile. Cu această ocazie, s-a vorbit de necesitatea performanţei la bugetari. Performanţe au „reuşit” deja cei de la Servicii Publice şi Salubris. Şi-au lăsat angajatorii fără 255.000 de lei, fiind fraieriţi ca nişte puştani. Nimeni n-a fost sancţionat, s-au schimbat doar „procedurile”.

Cont din ICloud spart, bani dispăruţi de pe carduri, lipsă de viteză de reacţie a firmei americane. Un medic din Iaşi spune că a avut noroc pentru că a rămas cu banii în cont după ce i-au fost furate datele cardului din contul de Icloud, un serviciu al Apple. Dacă ar fi avut doar protecţia de la Apple, era mai sărac cu peste 1.000 de euro. Intenţionează acum să dea în judecată gigantul american care i-a cerut datele personale, dar nu a asigurat protecţia lor.

Întâmplare nefericită pentru un medic ieşean mutat la Galaţi care a fost la un pas să rămână fără bani în conturi din cauza lipsei de reacţie şi a nepăsării companiei americane Apple şi a reprezentanţilor ei din România. „Mi-au spart contul de ICloud, am primit avertizare, i-am informat. Câteva zile mai târziu au început să-mi dispară bani din cont. Am încercat să-i anunţ, dar au program de lehuză la companie. N-am avut pe cine”, explică Bogdan Ciubară. ICloud este un serviciu care permite utilizatorilor să stocheze date precum muzică şi aplicaţii pe servere aflate la distanţă.

14 oameni sunt angajați de Camera Deputaților ca să producă mai puțin de o postare pe zi pe conturile de Facebook, Instagram, Youtube, Google plus și Twitter pentru inexplicabila sumă de 160.000 de euro pe an, bani publici. Este vorba despre așa-zisa Direcție Social Media din camera inferioară a Parlamentului.

Un programator a dezvăluit că aproape oricine poate intra pe contul de Facebook al altei persoane cunoscând doar unul dintre numerele de telefon vechi ale acelei persoane.

Atunci când uităm parola, Facebook ne oferă posibilitatea de a o recupera cerându-ne unul dintre numerele vechi de telefon. Pe numărul acela ajunge un mesaj cu un cod unic pe care îl introducem pentru a accesa contul de Facebook, relatează Indy100.

Coreea de Nord ar putea fi, potrivit anchetatorilor americani, la originea sustragerii a 81 de milioane de dolari dintr-un cont al Băncii Centrale din Bangladesh deţinut pe lângă Rezerva Federală din New York, a relatat miercuri publicaţia Wall Street Journal, citată de AFP şi Agerpres.

Justiţia americană se pregăteşte să acuze intermediari chinezi, care ar fi ajutat Coreea de Nord să sustragă această sumă prin piratare informatică în februarie 2016, adăugă ziarul, citând surse apropiate anchetei. 

Aflând că pe contul partidului pe care îl conduce a fost transferată o sumă mare de bani, Maia Sandu a cerul trezorierului să verifice sursa. Descoperind că sursa ar fi una penală, Sandu a cerut imediat returnarea banilor, dând dovadă, din nou, de corectitudine.

Pe contul fracţiunii Partidul Acţiune şi Solidaritate, a fost virată o sumă de bani de provenienţă neclară de la o persoană despre care presa de investigaţie a scris anterior că are probleme de integritate. Declaraţia a fost făcută, prin intermediul unui comunicat, de membrii PAS, precizând că persoana ar fi una cu trecut penal, pe nume Galoi Veaceslav, care ar fi transferat de patru ori câte 70 mii lei pe contul PAS.

„O nouă încercare disperată de discreditare, la fel de murdară ca celelalte mişcări pe care le-au făcut în această campanie (cei de la guvernare – n.r.). Ciudat este că unii bloggeri au aflat despre donaţie înaintea noastră”, precizează sursa citată, menţionând că banca unde îşi are PAS contul nu ar furniza astfel de informaţii înainte să îi anunţe pe ei.

Notabil este faptul că, membrii PAS, au iniţiat procedura de returnare a sumei primite, imediat ce a fost constatată provenienţa banilor, adăugând că Partidul condus de Maia Sandu, candidat la funcţia de preşedinte, nu ar avea nevoie de „bani murdari. Vom cere cercetarea cazului de poliţie şi organele de resort”.

Totodată, PAS califică acţiunea drept una disperată, care „denotă frică şi ne arată clar că ei nu au nicio limită de moralitate, corectitudine şi legalitate. Ne întrebăm ce alte fapte grave sunt dispuşi să facă doar ca să-şi salveze pielea”.

„Este un atac înscenat de contracandidatul Maiei Sandu, Igor Dodon. Mai mult decât atât, Veaceslav Galoi ar fi un client permanent al Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), fiind folosit, de obicei, de autorităţi, fie împotriva concurenţilor politici, fie a celor care nu sunt pe placul guvernării”, a atenţionat secretarul general şi trezorier al PAS, Igor Grosu, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Întâmplarea face ca noi să aflăm că, cu câteva zile în urmă, într-un local pe nume „Cerbul de Aur”, a avut loc o întâlnire amicală a trei personaje, Viorel Melnic, cumătrul lui Igor Dodon şi fost partener de afaceri, acum angajat al lui Ilan Şor, Ion Ciobanu, reprezentant al PSRM şi Galoi Veaceslav.

În concluzie, constatăm că Plahotniuc, împreună cu instrumentul lui pentru jocuri murdare, Şor, şi cu partenerul său politic Igor Dodon pot doar să facă măgării în ţara asta”, a conchis Igor Grosu, conform privesc.eu.

(Sursa: Epoch Times România)

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top